Sfinții Părinți

Părintele Arsenie Papacioc despre Arsenie Boca: „Vedeți locurile acestea? Pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”

Părintele Arsenie Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc aminte):

„Eu care l-am cunoscut pe Arsenie [Boca], acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine să-i citească Acatistul vreau nu vreau trebuie să le spun câte ceva, ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința.

Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre altele:

„Vedeți locurile acestea? Pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”.

Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui.

Apoi când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a spus:

„- Acum tu rămâi în locul meu!”

Eu i-am răspuns:

„- Nu! fiecare cu locul lui.”

Sursa: Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015