În ceea ce privește falsele vindecări ale lui Arsenie Boca, ucenicii sfinției sale răstălmăcesc fenomene naturale trăgându-le de păr ca să pară că sunt o așa zisă putere dumnezeiască a Părintelui Arsenie Boca. Vom exemplifica în continuare:
,,Părintele Arsenie era încredințat că Dumnezeu, după moartea Fiului Sau, le-a incredintat si altor aleși dintre oamenii inzestrati cu darul credinței, acea putere de a vindeca bolnavii. Nu mi-a marturisit-o răspicat, dar am inteles cât este de preocupat de inalta putere cu care Dumnezeu îl inzestrase si pe care aveam s-o descopăr nemijlocit [și acesta este un semn de înșelare: să te preocupe altceva decât pocăința. Dacă, pe deasupra, preocuparea ta este vreo harismă pe care ți se pare că o ai, atunci amăgirea ta atinge cote maxime – n.n.].
Intr-o zi, către seara, discuțiile noastre au fost intrerupte de niște zgomote neobișnuite pana atunci, izbituri si înjuraturi care traversau podeaua ce ne despărțea de pranzitorul de deasupra, transformat acum in camera de tortura. După ce totul s-a potolit, vreo patru gealați din aceia cu puteri animalice au coborât pe brațe un trup de om, si acela, din cate am putut vedea, de statura uriașa. L-au așezat intr-o celula de langa cea in care se afla părintele Arsenie si au plecat. A ramas intins pe prici vreo câteva ore. Parea leșinat. Gemea. Asa am putut constata ca trăiește. întocmai cum procedase cu mine, atunci când am fost coborât in pivnița vilei, părintele călugăr l-a intrebat cine este [uneori dracii nu îi ghiceau numele următoarei victime ale sfinției sale – n.n.]
„Sonea”, a reușit sa silabisească cel intrebat. Era o cunoștința comuna, eruditul om de stiinta, doctorul Octav Sonea, șeful Laboratorului de Analize Medicale din Brașov. A reușit sa mai pronunțe: „O, Doamne!”, apoi a tăcut din nou. Târziu, in noapte, s-a trezit, si astfel părintele a izbutit să-l intrebe ce i se intamplase [vedem că nici toate întâmplările nu i le ghiceau dracii – n.n.].
Octav Sonea fusese, in timpul studenției, campion național la aruncarea greutății si a discului. Rămăsese suplu si puternic, impunând respect nu numai prin stiinta sa, ci si prin aspectul sau maiestuos. Fusese arestat intocmai cum ne luasera si pe noi, pentru o „mica declarație”. Nu am putut stabili ce anume l-a provocat pe falnicul medic – pesemne o palma a unui calau, careia i-a răspuns cu o lovitura de pumn, ce l-a făcut, in termeni de box, K.O. pe inchizitorul sau. Acelea au fost bufniturile pe care le auzisem in camera torturilor. Doctorul a fost legat cu mâinile si cu picioarele, asa cum sunt carati ursii doborâți de vanatori, si-apoi bătut cu sălbăticie la tălpi, cu ranga de fier. I-au fost zdrobite toate vinișoarele si arterele de pe extremitățile trupului si-apoi a fost coborât de pe masa si silit sa danseze Konga (un dans la moda pe vremea aceea, inspirat din folclorul negrilor africani). Numai ca victima leșinase si a fost carata in acea stare pana in celula din pivnița.
Dandu-si seama, pesemne, de gravitatea cazului (pe vremea aceea, regimul mai păstră oarece relații cu Occidentul si-i pasa de comentariile aspre ale Europei Libere, ascultata in Scheii Brașovului, de la difuzoarele atarnate in pridvoarele caselor de pe povârnișuri), comandamentul Securității i-a ingaduit părintelui călugăr Arsenie sa doctoriceasca victima, reputația sa de vindecător fiind cunoscuta si de superiorii gradați [îl aveau la „evlavie”. După ce îi hipnotizase prin hocus-bocus, Părintele Arsenie Boca a avut cel mai blând regim de detenție din România, închis fiind numai pentru a fi un colaborator al regimului mai eficient, cu palmares de martir, pentru a deschide gurile victimelor hipnotizate. Bunăstarea sfinției sale din temnițe și de după eliberare, sunt grăitoare în acest sens – n.n.].
Torționarii erau conștienți de altminteri ca, daca ar fi fost transportat la spital, rezultatul era cel fatal: amputarea piciorului cangrenat, cu prea putini sorti de salvare a vieții. Fusese tocmai ziua in care, cu aceeași „amabilitate”, cei doi ofițeri care m-au adus in beciul vilei Popovici m-au invitat sa-mi strâng degraba lucrurile, intrucat urma sa plec. Oribila poarta de fier s-a inchis cu zgomot in spatele meu si, cu aceeași dubita alba, care vara spaima in oasele celor care o zareau oprita la colt de strada, in loc sa ma duca acasa – asa cum imi fulgerase o clipa prin minte – m-am trezit in fata altei porți, de data aceasta cioplita dintr-un lemn dur. Era poarta prin care treceai intr-o alta instituție de supliciu, aceea a închisorii Tribunalului din Brașov.
După o luna de zile, in noua celula unde ma instalaseră, a fost adus de la Securitate si doctorul Octav Sonea. Era slab, șchiopată, dar piciorul rănit parea vindecat. Ca medic, mi se parea incredibil si l-am intrebat ce s-a intamplat. Fusese vindecat de părintele Arsenie, care il obligase sa-si tina piciorul zdrobit, zi si noapte, in firul de apa ce curgea printr-o latura a temniței. In vremea asta, duhovnicul de la Sambata se rugase necontenit, sfatuindu-si pacientul sa faca la fel:”Daca te rogi si crezi, Dumnezeu te va ajuta sa te vindeci. Roaga-te!” Ceea ce bolnavul a si făcut. Intr-o luna, talpa piciorului a inceput sa fie din nou sensibila, inceputul de culoare neagra, care definește apariția cangrenei, s-a transformat, incetul cu incetul, mai intai intr-un roșu aprins, apoi a luat culoarea pielii, ramanand doar tendoanele inca dureroase, iar articulațiile umflate si anchilozate. Dar traia si pasea, infiorat de minunea care se intamplase cu el am putea spune minunea decongestivă a apei reci, împreună cu trecerea vindecătoare a timpului, organismul având propriile sale mijloace de reparare. Dar mai poate fi numit efectul băii termice și al lucrării trupului o minune? [Tot așa am putea spune minunea aspirinei, minunea chirurgiei, minunea vindecării de gripă. Toți cei care profesează meseria de doctor recunosc, dacă nu sunt atei, că în zadar s-ar osteni, dacă Dumnezeu nu ar fi pus puterile vindecătoare în creația Lui, nu ar fi luminat mintea lor și nu ar fi fost și împreună-lucrător cu ei ca Doctor al Trupurilor și Sufletelor noastre. Când mai intervin și rugăciunile celui bolnav, apare în plus și o mare ușurare. Așadar cum s-a vindecat dr. Sonea nu este o minune, ci acțiunea apei reci și a milei lui Dumnezeu ce l-a mângâiat pentru rugăciunile sale. Câte cazuri ca acestea nu au fost cu cei deținuți. Citiți literatura de detenție și veți afla. Și nu era vreun Părinte Arsenie Boca ca să deturneze mila lui Dumnezeu în interes personal. – n.n.]
Sursa: https://ro.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca, pp. 61-62
