Petiție împotriva canonizării părintelui Arsenie Boca

PETIȚIE ÎMPOTRIVA CANONIZĂRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

Introducere:

„Dacă păstorul nu știe să combată bine toate aceste rătăciri diavolești, lupul poate mânca cu o singură rătăcire cele mai multe oi. ”Sfântul Ioan Gură de Aur”

„NEȘTIINȚA ESTE MAICA TUTUROR RELELOR” Sfântul Marcu Ascetul

Respingerea dosarului cu propunerea de canonizare a ieromonahului Arsenie Boca, reprezintă pentru Ortodoxia românească un lucru extrem de necesar, ce s-ar putea extinde și asupra altor rătăciri și erezii și mai ales a Ecumenismului ce sapă cu sârg la temelia Bisericii, având ca aliat și arsenismul, prin care hulim neîncetat Duhul Sfânt, atrăgând astfel asupra noastră dreapta mânie dumnezeiască, vedeti cazul fenomenului de la Maglavit, după răspandirea lui a izbucnit al doilea război mondial și am pierdut Bucovina și Banatul.

De aceea vă rugăm, că prin mijloace specifice Bisericii, fostul monah Arsenie Boca să nu fie canonizat și să se facă cunoscută credincioșilor înșelarea arsenistă, iar prin măsuri pastorale, să se determine părinții stareți și preoții din parohii să retragă din biserici, mănăstiri și pangare, materialele de colportaj smintitoare, cum sunt tablourile ce-l înfățișează pe Arsenie Boca și cărțile prin care se încurajează și se răspândește această rătăcire.

Expunerea printre Sfintele Icoane a chipului unui înșelător și a lucrărilor sale, provoacă vătămarea conștiinței ortodoxe și mâhnire sufletească, întrucât reprezintă echivalentul îndemnului, de a ne închina sau sluji „la doi domni”, fapt ce ne îndepărtează complet de Dumnezeu și de mântuire, așa cum Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne atrage atenția în Matei 6:24 „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”

Este o lucrare teologică, prin care se mărturișește dreapta credință și se înfierează porțile iadului, adică ereziile și înșelările, inclusiv ale lui Arsenie Boca.

Astfel, cei care dau semnătură pentru canonizarea lui, au semnătură și pentru canonizarea ereticilor Francisc de Assisi și Wulfila.

În ceea ce ne  privește, ne este rușine cu starea de păcătoșenie în care ne aflăm și cu fărădelegile săvârșite, însă ca mădulare ale Bisericii, respingem orice învățătură care se abate de la cea a Sfinților Părinți ai celor 7 Sfinte Soboare Ecumenice și din dragoste pentru Sfânta Ortodoxie, pentru părinți și frați, cu ajutorul lui Dumnezeu, prezint cronologic spre o ușoară înțelegere, unele lucrări ale arsenismului, ce-l dezvăluie ca fiind mincinos. Sfinții Părinți ne învață că, atunci când credința este atacată sau întinată, tăcerea noastră reprezintă „TRĂDARE A LUI DUMNEZEU ȘI ATEISM.”

EPISCOPI CARE S-AU EXPRIMAT IMPOTRIVA CANONIZĂRII LUI ARSENIE BOCA:

–          IPS ANTONIE PLĂMĂDEALĂ

–          IPS IOAN MIHALȚAN

–          IPS BARTOLOMEU ANANIA

–          IPS PIMEN AL SUCEVEI

–          IPS TEODOSIE

1. ARSENIE BOCA PRACTICA INTENS YOGA ȘI HIPNOZA
Se trece cu mare și nejustificată ușurătate peste această fatală realitate, „cauză a cauzelor”, care singură și sigur a provocat neînțelegerea Ortodoxiei de către pr. Boca, cu atât mai mult cu cât a rămas atașat de aceste practici păgâne de care din păcate nu s-a dezis, așa cum menționează părintele Paulin Lecca și alțí părințí. Prin exersarea diferitelor procedee specifice Hinduismului, se venerează diavoli cunoscuți în mitologia indiană sub diferite nume, așa cum se va vedea la pct. 2 unde prezentăm scrieri lămuritoare pe această temă.

A ne astupa urechile precum iudeii în Sinedriu și a ignora latura mistico-demonică de care a fost înlănțuit permanent pr. Boca, echivalează cu sinucidere duhovniceacă, dușmănie față de propriul suflet, precum și mânarea turmei în prăpastie de anumiți păstori idolatri.

Răspunderea colosală ce o au preoții în fața lui Dumnezeu pentru turma încredințată, ar trebui să-i determine la maximă vigilență cu privire la această (și oricare alta) lucrare de înșelare, cu atât mai mult cu cât a fost ferm semnalată de cei mai importanți Duhovnici și demonstrată în duh patristic.

Precum se știe, marile rătăciri de la Maglavit și Vladimirești au atras ani îndelungați milioane de oameni, însă astăzi, slavă Domnului, sunt clar cunoscute în mediul teologic și în popor ca înșelări demonice, la fel cum fără îndoială este și arsenismul, cu care ofensăm Cerul.

La punctele  5-6 prezentăm succint ereziile și înșelările pr. Boca, precum și câțiva truditori care făuresc “calul troian” arsenist, introdus în Biserică de tatăl minciunii, cu același scop, precum în cazul cetății Troia.

1.1.Tentativa hipnotizării părintelui Arsenie Papacioc
Într-un dialog duhovnicesc purtat la Mănăstirea Sihăstria în 1996, în prezența mai multor călugări, părintele Arsenie Papacioc vorbește pe scurt despre tentativa pr. Boca, de a-l hipnotiza, în timp ce se afla la Mănăstirea Sâmbăta. Cel mai probabil, aceasta s-a întâmplat prin 1946, însă la acest subiect fac referire mai pe larg la un punct următor, întrucât aici doresc să scot în evidență, că mărturia părintelui Arsenie Papacioc este întărită de o alta, foarte importantă și necesară în înțelegerea curentului arsenist.

Confirmarea faptului că pr. Boca stăpânea tehnica ocultă a hipnozei, vine de la părintele. Prof. dr. Dorin Zosim Oancea, de la Facultatea de Teologie Sibiu. Astfel, la un curs cu studenții afirmă că pe timpul studiilor de la Sibiu, pr. Boca a fost coleg de dormitor cu tatăl său și cu pr. Teodor Bodogae. Și studentul Boca, cât era ziua de lungă, făcea exerciții de concentrare după o carte de hatha yoga, în fața oglinzii, uitându-se între ochi.

În continuare, părintele profesor Dorin Zosim Oancea, atrage atenția că practica aceasta (a concentrării privirii între ochi, în oglindă) i-a fost păgubitoare întrucât a căpătat o privire grea, care răscolea până în adâncuri și trebuia să o ascundă sub ochelari de soare, iar unii ucenici vorbesc de o privire paralizatoare.

În autobiografia pr. Boca, vedem că anul în care a început Teologia este 1929, iar 1933 este anul absolvirii. În acești 4 ani, a învățat cu mare râvnă să hipnotizeze, fapt care a lăsat urme asupra privirii, ca pecete și confirmare a efortului depus în asimilarea „religiilor superioare” ce încadrează și yoga- care induce credința în infinite zeități și neapărat în reîncarnare, într-un ciclu cu mii de vieți ca oameni, animale, plante, pietre.

După absolvirea Teologiei, între 1933-1938 urmează Academia de Arte Frumoase în capitală și cursuri de medicină. În acești 5 ani petrecuți la București, s-a configurat și a luat amploare printre studenți, curentul arsenist, așa cum remarca părintele Arsenie Papacioc la Sihăstria:

” …Și înaine de a mă duce la mănăstire auzisem…era o mișcare în stundențime…Și eu m-am dus la el…la Sâmbăta…era curentul acesta arsenist, foarte puternic….Era un curent foarte puternic în România, cu arsenismul, mai ales la București…”

Așadar, între anii 1928 -1933 exersează intens yoga și hipnoza, iar în perioada 1933-1938 și anii următori, devine cunoscut și iubit de studențimea bucureșteană, care ulterior avea să se reverse abundent spre Sâmbăta.

 1.2. Declarația autobiografică a pr. Boca este cheia arsenismului. Mircea Eliade.
Declarația dată la securitate completează spusele părintelui prof. Dorin Zosim Oancea, respectiv că: în timpul Facultății de Teologie studia ”mistica comparată a diferitelor religii superioare” (hinduse) pe care le punea în practică, experimentându-le, precum am și văzut mai sus. La aceste „adânciri” se folosea de studiile lui Mircea Eliade, aflat la Calcuta din 1928 până în 1931 pentru a studia în principal yoga (teza de doctorat în filosofie a susținut-o cu o dizertație în acest domeniu ocult).

Redau câteva fraze din autobiografia pr. Boca:

”…Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţa şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcuta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale. Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei.”

Un asemenea scop și astfel de „probe” făcute în Facultatea de Teologie, arată în mod cert lipsa duhului ortodox.

1.3.Cum a pierdut Zian Boca, duhul ortodox. Immanuel Kant:  adevărul este relativ.
Din cele expuse mai jos se poate vedea că la intrarea în Facultate se afla deja sub influiența unui duh potrivnic Ortodoxiei, motiv pentru care nu a perceput prăpastia în care s-a aruncat prin studierea „religiilor superioare”, pe care le-a și pus în practică. Prin contactul direct cu satanismul hindus s-a lipsit de capacitatea înțelegerii Credinței. Ușurătatea cu care a tratat studiile teologice ortodoxe se datorează, posibil, duhului filozofic kantian de care a fost captivat „peste puterile” sale încă din liceu, așa cum declară în autobiografia sa: „…De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant:„Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”

Dar să vedem ce reprezintă această carte: La data de 5 iunie 2022, Preasfințitul Episcop Ignatie în predica sa de la Catedrala Episcopală din Huși, ținută la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, arată că Arie era un cleric foarte inteligent, dar fiind dominat de raționalism și punând mai presus de credință rațiunea, a izvodit erezia Arianismului- prin care învăța că Domnul „…Iisus Hristos este cel mult o creatură perfectă a Tatălui, nicidecum Dumnezeu desăvârșit și de aceeași natură cu DumnezeuTatăl și cu Duhul Sfânt… Tentativa de a-L extirpa pe Dumnezeu din Iisus Hristos a generat un curent filosofic căruia ne supunem și noi astăzi, cu toții: umanismul.”

De unde atâta arianism astăzi? De acolo că omul a devenit astăzi măsura tuturor lucrurilor, măsura tuturor ființelor și lucrurilor văzute și nevăzute. Măsurând după sine însuși toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decât omul, mai mare decât omul, mai infinit decât omul.Măsura lui strâmbă îngustează pe Dumnezeul-Om reducându-L la om. Colivia păcatului reduce puterile de zbor ale minții celei mândre și aceasta nu mai vede și nu mai cunoaște nicio realitate mai mare decât ea însăși. Isprava mai presus de minte a credinței în Dumnezeul-Om Hristos sfărâmă această colivie și deschide mintea realităților infinite.

Sinodul I Ecumenic a hotărât o dată pentru totdeauna rolul minții în explicarea Persoanei Dumnezeului-Om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. În Creștinism, credința conduce, iar mintea este condusă; cunoașterea este roadă a credinței care lucrează prin iubire și e activă în speranță…”

Atașez articolul de pe site-ul Episcopiei Hușilor:                                                                                                                 PS Ignatie: „Erezia lui Arie nu a murit, ci are forma umanismului secular ateu. Tentativele omului de a se desprinde de Dumnezeu sunt întrupate în lupta ideologică pentru drepturile unor minorități.”

Cuvântul Sfantului Iustin Popovici îl avem mult mai pe larg, pe Ortodox Info la adresa alăturată:

„Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. Filozofia Europei plămadită din arianism”.

Din păcate și pr. Boca, prin mentorul său Kant, și-a prins mintea în această capcană, încât, în timp ce trebuia și era obligat să aprofundeze învățătura infailibilă a Sfintei și Dumnezeieștii Ortodoxii, a Sfinților Părinților noștri aflați sub oblăduirea Duhului Sfânt, el „adâncea” practici păgâne „cât era ziulica de lungă”, iar cu ceea ce acumula din ele, țintea să le folosească în monahism! Ce poate fi mai trist? Duhul lui Arie (numit diavol în Acatistul Sfantului Nicolae) l-a împiedecat a înțelege Ortodoxia, socotind superioare anumite păgânisme care în final l-au determinat a se lăsa de preoție și de călugărie, cum spune părintele Arsenie Papacioc și cum atestă faptele.

Din acest motiv, din marea și nețărmurita dragoste și responsabilitate în fața Domnului pentru turma încredințată lor de Acesta, Sfinții Părinți interziceau categoric a se citi cărți eretice de către popor, întrucât știau că astfel putem intra sub influiența duhurilor rele și suferi pagube sufletești irecuperabile.                                                                                                                                                          Într-un superb „cuvânt de sfat nemincinos și bun” Sfantul Ierarh Ignatie Brianceaninov, un gigant al Ortodoxiei, cumulează toată învățătura Sfinților Părinți pe care ne-o transmite în mod cu totul clar, grăitor, pe înțelesul nostru și de care avem datoria să ținem cont.

Așadar, cei care perseverează în astfel de practici păgâne, dobândesc ”darul” de a hipnotiza, sau controla mintea oamenilor fără a privi neapărat în ochii lor, sau măcar spre ei, precum și acest fachir bătrân care „a trimis” asupra grupului „spirite slujitoare” , ce le-a întunecat mintea și au introdus ”la vedere” rola lor. Vedem din acest exemplu că pentru a manipula mulțimile, demonii se folosesc de persoane cărora „le-au dăruit” capacități paranormale, precum gurușilor, fachirilor, hipnotizatorilor, vrăjitorilor, ghicitorilor, magicienilor, șamd.

   1.4. „Telegrama” părintelui stareț Teodosie
Părintele stareț Teodosie, atrage atenția tocmai cu privire la acestea, și într-un mesaj concis cuprinde întreaga mâhnire, îngrijorare și dragoste pentru poporul rătăcit. Este în același timp un îndemn hotărât, o chemare din dragoste păstorească, a lepăda idolatria și hula, prin pocăință și smerenie:

”Români treziți-vă !!!

Vă plângeți că-i secetă și caniculă și nu plouă ? L-ați zeificat pe marele vrăjitor, psihopat și chiromantist Arsenie Boca și vă doriți minuni făcute de el la comandă. Pocăiți-vă sincer și curat de păcatele făcute și plângeți-le cu adevărat și opriți acest dezastru cumplit de a merge la Prislop, până nu-i prea târziu și nu ne va arde bunul Dumnezeu de vii. Nu uitați că Hristos a făcut minuni pentru cei necredincioși și nu pentru ucenicii lui cei fideli, care L-au crezut pe cuvânt.   Luați aminte în care ceată vă aflați, duceți o viață cât mai autentică de pocăință și transmiteți mesajul mai departe.

Amin!”

2. BISERICA CONDAMNĂ PRACTICILE PĂGÂNE HINDUSE: YOGA,  HIPNOZA, MEDITAȚIA…
 2.1.Bisericile Ortodoxe din România, Grecia, Bulgaria…  condamnă yoga, meditația, ca fiind înșelări demonice.
– Biserica Ortodoxă Română: „….Yoga nu are absolut nicio legătură cu spaţiul şi spiritualitatea Revelaţiei iudeo-creştine. Yoga apare într-un sistem religios totalmente diferit, care nu îl include pe Dumnezeu ca Persoană, …yoga şi spiritualitatea creştină sunt perfect incompatibile, aparţinând fiecare unor spaţii şi paradigme religioase şi culturale profund diferite…”.

Adică, tradus pe înțelesul nostru, yoga este un spațiu al diavolului, întrucât spații neutre nu sunt.

-Biserica Ortodoxă Greacă: ”a criticat inițiativa ONU de a declara ziua de 21 iunie drept Ziua Internațională a Yoga.” ”Yoga nu este un exercitiu, ci un act de închinare,… ca gesturi de venerare a zeităților din Panteonul Hindus și sunt considerate a fi daruri către acestea”.

„ Yoga nu este un exercițiu, ci un act de închinare”. Conferință despre tendințe periculoase în Grecia

-Biserica Ortodoxă Bulgară: yoga și meditatia sunt înșelări demonice.

  2.2.Părinții Cleopa Ilie și Arsenie Papacioc: yoga este erezie și o practică păgână, vrăjitorească
a. Părintele Cleopa: ”Yoga nu este o simplă gimnastică nevinovată, cum vrea să se înţeleagă la prima vedere, ci o practică păgână, vrăjitorească, prin care se invocă în mod conştient sau inconştient forţe malefice (draci),  „

b. „- Practica yoga este acceptată de Biserică?”

Părintele Arsenie Papacioc :„-Nu vă mai înselati si cu yoga, dragii mei, Biserica o consideră erezie. A venit cineva la mine si a început să vorbească despre yoga si i-am spus: „Dar cine vă opreste să faceti metanii, care este o miscare completă a organismului. S-au văzut crestini deasupra pământului ridicati, cu o fortă împotriva gravitatiei de-ti stă mintea în loc. Îti ajută harul lui Dumnezeu, pe care ei nu contează. Ei îsi dezvoltă muschii… si în numele cărei religii fac ei acestea? Unde vrei să ajungi cu trezirea tuturor fibrelor trupului?

Eu, dacă fac metanii, fac în numele unei religii, vreau să ajung la mântuire. Pentru asta mă prosternez: „Doamne, iartă-mă!” Și, între timp, el a început să vorbească si despre Buda, la care eu i-am răspuns că „Budismul este o religie morală, dar nu mântuitoare!” Eu i-am spus limpede cuvintele Mântuitorului: Cine nu adună cu Mine, risipeste! Cine nu se va boteza în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, nu se va mântui! Hristos a spus „Eu sunt Cel ce sunt”.  M-a întrebat o altă „doamnă”, o profesoară – îmi venea să-i dau si câteva palme, atât de mult m-a supărat! „Numai două vorbe, numai două vorbe!” – să-mi spună. Si zice: „Mântuitorul n-a apărut de la vârsta copilăriei până la propovăduire, a fost în India”. „Cum să se ducă în India, doamnă, că era Dumnezeu! Trebuia să învete de la indieni, El, Care a creat pe indieni? Era Dumnezeu, doamnă, ce tot mai întrebi?” Ce să mai înveti de la budisti, când Dumnezeu a zis „Eu sunt Cel ce sunt?”

c. Părintele Cleopa despre vrăjitorie: -chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute și altele de acest fel.

– Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanție si prin alte obiecte (bobi, carti de joc, cafea etc).

– Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor … stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind ca sunt vrăjiti, etc.

– Ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veșminte clericale, cheia bisericii, cenușa din cădelniță, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor în candele etc. -Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu alții sau a se despărți, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular ursită.

2.3. Sfântul Paisie Aghioritul, atrage atenția că asceza prin yoga  este satanică și făcută cu scopul de a obține și o flexibilitate deosebită a corpului, prin care să se provoace uimire privitorilor. Apoi diavolul le cultivă imaginația și le dă semne după gesturile ridicole ale trupului prezentându-le imagini înșelătoare.

2.4.Stareții de la Optina. Hipnoza, meditația, yoga, produc daune catastrofale.
– STAREȚII DE LA OPTINA despre hipnoză:

– Cuviosul Nectarie : „Cumplită treabă hipnoza asta. Era o vreme când oamenii se temeau de ea, iar acum sunt atrași de ea…Li se pare că trag folos de pe urma ei,..Si doar tot necazul vine din faptul că această cunoaștere intră în viața noastră sub masca a ceva ce poate aduce omenirii un uriaș folos.”

– Cuviosul Varsanufie : „Hipnoza este putere rea, necreștinească.”

– Cuviosul Macarie: „Dacă voi, părăsindu-l pe Dumezeu recurgeți la magnetism, care este un mijloc împotriva firii, eu unul n-am ce să vă mai spun.

În încercarea de a lămuri vreun păstor de suflete, sau vreun frate că religiile orientale studiate, aprofundate, experimentate și practicate de pr. Boca sunt idolatrii demonice, am prezentat (doar câteva, dar suficiente) dovezi că yoga, hipnoza, meditația, chiromanția, vrăjitoria, magia, radiestezia… ,se îmbină și sunt strâns legate între ele cu puterea demonilor, iar cei care le practică intră sub influiența duhurilor întunericului- care îi conduc după voia lor, dându-le puteri magico-vrăjitorești spre a atrage în înșelare și pierzare mulțimi de oameni.

3.MĂRTURII CU PRIVIRE LA LIPSA DUHULUI ORTODOX, la pr. Arsenie Boca
Unde nu este duh ortodox, acolo nici sfințenie nu poate fi, iar mărturiile cuprinse cronologic la acest punct, tocmai acest fapt îl atestă:

 Perioada studenției și vizita în Sfântul Munte

– Părintele Antipa Dinescu

– Părintele prof.dr. Dorin Zosim Oancea

Totala lipsa a duhului și a trăirii ortodoxe din perioada 1929-1933 este descrisă mai pe larg la pct. 1 lit.a. Astfel mărturia redată acolo, respectiv a pr. prof. Dorin Zosim Oancea, atestă practica ocultă a studentului Zian Boca pe timpul Facultății de Teologie, încă din primul an de facultate, deci de la vârsta de 18-19 ani. Însă începutul pare să fi fost pus din liceu, odată cu studierea filozofiei kantiene care prezintă adevărul ca fiind relativ, cu imbold către arianism prin umanismul secularist, așa cum am văzut la pct. 1 lit. b-d. …1939. Sfântul Munte

Se spune că în una din cele 87 zile cât s-a aflat în 1939 (12 martie- 8 iunie) în Sfântul Munte, l-ar fi luat Maica Domnului și l-ar fi dus pe un munte înalt și l-ar fi încredințat Sfântului Serafim de Sarov. Foarte bine. Dumnezeu în bunătatea Sa „a trecut cu vederea” perioada în care prin ocultism pr. Boca s-a închinat mulțime de ani potrivnicului Său și ca un atotputernic și atotmilostiv l-a iertat și l-a așezat pe Cale. Dar trebuia să fie măcar o condiție: aceea de a renunța definitiv la practicile oculte. Insă continuând să fie adeptul lor (așa cum vom vedea), rezultă fără dubii, că aceea nu a fost o vedenie cerească.

”Cel mai vrednic staret al Schitului Prodromu după 1900”, ”marele duhovnic Arhimandritul Antipa Dinescu, era un sfânt în viață, un ”gheronda ” Român, recunoscut de toți grecii și românii de pe Sfântul Munte” și în 1939 fiind în vârstă de 80 de ani sihăstrea retras numai cu un ucenic, la Chilia Sfantului Ipatie de la malul mării. Acest părinte îmbunătățit a dat ceva ascultare diaconului Boca, pe care nu a îndeplinit-o, astfel că marele stareț ar fi zis:

”-Măi, tu nu ești în stare de nimic! Nici la mătură nu ești bun!” .

3.1. Părintele Adrian Făgețeanu -„Pr.Boca era clarvăzător  de la diavol”
Într-o înregistrare audio de prin anul 2010, părintele Adrian Făgețeanu povestește cum a asistat involuntar la o discuție a pr. Boca cu o femeie, în biserica de la Mănăstirea Sâmbăta și ce concluzie a tras după ce a analizat și cercetat cele petrecute.

Ținând cont că pr. Boca a fost hirotonit preot în 1942 și în conformitate cu biografia părintelui Adrian, întâmplarea pare să se fi petrecut în 1943:

”…Intr-o zi, ajung acolo putin cam tarziu, adica cu alt tren decat cel care venea devreme, la ultima statie spre Sambata. Si, ajungand tarziu, n-am mai indraznit sa intru in manastire. M-am dus la hotelul „fan”, adica erau stoguri de fan, am dormit acolo. Dimineata m-am scuturat de praf, de fan, de frunze, de tot ce aveam. Era acolo un parau, aproape. M-am spalat si m-am dus la biserica. Era… încă abia răsărea soarele.

După un timp, văd că intra și părintele. Ce bucurie am avut! Si el s-a inchinat la iconostas si tot se uita in urma, sa vada daca mai intra cineva sa aprinda candelele. Pentru ca el sa poata sa se roage, trebuia să vie altcineva sa aprinda candelele. Intoarce capul, intoarce si vede ca nu vine nimeni.

Deodata se deschide usa si intra o femeie. Si el spune:

-Marie, de unde această obraznicie, sa intri de hram, cea mai sfântă prăznuire a noastră, în mănăstire, in biserica, cand toata noaptea te-ai destrabalat cu Simeon?

Eu am ramas uimit! Adica un om care n-a aflat de la nimeni… nu e clarvazator?

Credincioși:Da,da.

Pr. Adrian: Femeia a inceput sa planga, a vrut sa se apropie, sa-i spuie ca vrea sa se spovedeasca.

Zice: Acuma nu. Acuma eu trebuie sa ma rog pentru hram. Nu? N-am timp de spovada!

Da mie mi-a intrat in cap: clarvazator, clarvazator, clarvazator… La un moment dat, nu stiu daca de la diavol sau de la cine mi-a venit gandul, stai putin: cand fariseii au adus pe femeia pr… delict de adulter si a spus – Moise ne-a poruncit s-o ucidem cu pietre, Mantuitorul niciodata n-a vadit pacatele cuiva. N-a vrut nici pe Iuda sa-l dezvaluie, decat la insistentele lui Ioan. Nu? Si… m-am framantat asa: de unde, de unde stie parintele, de unde stie parintele? E, dumneavoastra ce spuneti, de unde stia?

Credincioși: Ne intrebam, sfintia voastra, la ce raspuns ati ajuns?

Pr. Adrian: Nu, eu nu va spun.

Credincioși: I-a aratat Duhul Sfant.

Pr.Adrian: V-am spus, Mantuitorul nu vadea pacatul altora. A spus tuturora: care e fara de pacat sa arunce cu piatra.

Credincioși :Oare constiinta ei era incarcata parinte?

Pr. Adrian: Pai constiinta sigur ca era incarcata, daca ea chiar a cerut sa se spovedeasca. Nu?

Credincioși: Diavolul i-a aratat?

Pr. Adrian: Da. Pentru ca diavolul a indemnat-o. Ea venise si ea tarziu, agale si statea pe o banca. Pe urma am aflat eu mai tarzi, de la ea… Si un om a spus: Mai, nu mai mergi la manastire, uite vino la mine si dormi, ca am trei camere, in casa, intr-una dorm eu cu sotia si dumneata dormi in alta camera. Nu? Credincioși: Da.

Pr. Adrian: Si ea a crezut. Si cand a ajuns acolo, sotia nu era. Poftim?

Credincioși: Da, am inteles.

Așadar, conform părintelui Adrian Făgețeanu, Patericului…, diavolii pot face din anumite persoane prooroci, clarvăzători, cărora le dezvăluie păcatele oamenilor, spre a le face cunoscute mulțimilor, care astfel pot fi ușor atrase în înșelare:

Notă: Fac precizarea că părintele Adrian Făgețeanu este cu adevărat îndreptățit la a face observații atât de tranșante întrucât a cercetat în profunzime fenomenul înșelărilor și al practicilor neortodoxe ce au pătruns în Biserică prin superstiții, practici oculte și „băbisme”. În acest sens, împreună cu părintele Mihail Stanciu au scris cartea „De ce caută omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale?”, în care tratează abaterile de la Ortodoxie și înșelarea în care au căzut unii preoți și duhovnici foarte cunoscuți pe plan național, stareți sau starețe de mănăstiri în care se produceau vedenii demonice, vorbirea cu duhurile, transă, deschiderea pravilei și alte vrăjisme care atrag mulțimile -ce din neștiință le percep ca lucrări dumnezeiești.

Însă„…Neştiința este, aşa cum spunea Sfântul Marcu Ascetul, maica tuturor relelor.

Ea este unul dintre cei trei uriași puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflet. De aceea, omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea din sine a neştiinţei. La adăpostul ignoranţei se instalează în suflet şi falsul misticism….”

3.2.Nichifor Crainic, la cererea pr. Boca traduce din Ignațiu de Loyola – fondatorul Ordinului Iezuit-1534
Încă o dovadă care arătă interesul pr. Boca pentru alte ”religii superioare”, o găsim în art. ”File din dosarul penal al lui Nichifor Crainic” de pe site-ul fericițiceiprigoniți, din care redau:

”…Cu ajutorul „unui călugăr, fost student al meu, de la Sâmbăta de Sus”, reuşeşte să plece din Sibiu. Se va refugia la mănăstirea făgărăşeană al cărei stareţ era acest „călugăr”, care indiscutabil era părintele Arsenie Boca, dar pe care Crainic nu-l nominalizează în nici un loc din Memoriile sale.

Activitatea lui Nichifor Crainic la Sâmbăta era diversă, el luând legătura cu preotul profesor Dumitru Stăniloaie care pregătea Filocalia pentru publicare. Profitând de prezenţa lui Crainic la această mănăstire, Stăniloae l-a solicitat să revadă textele traduse ale valoroasei lucrări duhovniceşti ortodoxe, mai ales asupra aspectelor de ordin literar.

„…Afară de aceasta, spune Crainic în interogatoriul din 14 octombrie 1955, am tradus și comentat cartea Exercițiile lui Ignațiu de Loyola. În calitatea lui de călugăr, fiind foarte curios să cunoască această metodă de viață spirituală, m-a rugat să i-o traduc și s-o comentez. Altceva n-am mai făcut în timpul acesta…”

„…În calitatea lui de călugăr, fiind foarte curios să cunoască această metodă de viaţă spirituală,…”

Cât privește pe Loyola, iată ce spune Sfânta Biserică, prin Marele Ignatie Brianceaninov:

„…O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiţi în sânul acesteia ca foarte mari sfinţi – aceasta, după căderea ei de la Biserica Răsăriteană şi îndepărtarea Sfântului Duh de la ea – s-au rugat şi au ajuns la vedenii, bineînţeles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o.

Aceşti păruţi sfinţi se aflau în cea mai cumplită înşelare drăcească. Înşelarea îşi ridică, deja, în chip firesc, capul, pe temeiul hulirii împotriva lui Dumnezeu, prin care este schimonosită la eretici credinţa dogmatică. Purtarea nevoitorilor latini, cuprinşi fiind ei de înşelare, a fost întotdeauna „extatică” din pricina neobişnuitei lor înfierbântări trupeşti şi pătimaşe. Într-o asemenea stare, se afla Ignaţiu de Loyola, întemeietorul Ordinului iezuiţilor.

După ce a ”adâncit” practicile indiene și a obținut capacități guruiste, pr. Boca se afundă și în „exercițiile spirituale” ale fondatorului iezuismului, ce „pot fi asemănate cu cele budiste sau hinduse”, exerciții care de asemenea „se săvârșesc prin lucrarea demonilor”. Aceasta o demonstrează și prin altă hulă, aceea că, pe marele înșelat de diavol Francisc de Assisi, l-a pictat ca Sfânt cu aureolă în biserica de la Dragănescu, precum și pe ereticul semiarian Wulfila –sub influiența posibilă a mentorului Kant. Și confirmă lipsa duhului ortodox și prin refuzul ștergerii blasfemiilor de pe pereți și ignorarea poruncii Preasfințitului Episcop Roman.

 3.3.Părintele Arsenie Papacioc se opune hipnotizării. Pr. Boca, ce se credea Sf. Prooroc Ilie
În 1944 pr. Boca a fost înlocuit (după 2 ani) în stăreție de părintele Serafim Popescu. Din biografii, rezultă că în anul 1946 sau 1947 tânărul Anghel Papacioc merge la Mănăstirea Sâmbăta de Sus la pr. Arsenie Boca, cu gândul de a lua binecuvântare pentru călugărie. Însă are neplăcuta surpriză să constate pe propria piele, că pr. Boca în momentul întâlnirii a încercat să-l hipnotizeze. Pe baza cunoștințelor sale, a trezviei și a cugetului ortodox, a înțeles instantaneu înșelarea pr. Boca și a respins ferm ”atacul” declanșat prin acea ”privire grea” obținută în urma meditațiilor yoga, așa cum atestă pr. prof. Dorin Zosin Oancea la pct. 1.

Iată cum prezintă părintele Arsenie Papacioc întâlnirea de la Sâmbăta:

”Și Arsenie Boca și-a pus mâinile așa…Niște ochi albaștri, puternici…la mine așa…fix…Eu când am văzut, zic: Vezi de treabă, domnule…Ce înseamnă antemandarul acesta?…L-am simțit. Cât era de puternic curentul despre el, pentru mine, zic, gata. Și nu mi-a mai trebuit…”

Din dialogul de la Sihăstria, din 1996, purtat de părinți spre folosul nostru, extrag afirmațiile esențiale:

– a fi declarat pr. Boca ca sfânt, ar fi o nenorocire, pr. Boca căzuse în boala proorociei, a sfințeniei și a intrat duhul hotalmului (neorânduielii, mândriei- cf unor tâlcuiri) în el,

– pr. Boca a încercat să-l hipnotizeze pe tânărul Anghel Papacioc,

– părinții au condamnat ce a făcut pr. Boca (referire la părinții de la Mănastirea Antim, nn),

– în închisoare, pr. Boca, s-a lăsat și de preoție și de călugărie! (o dovedește și viața sa nn),

– a rămas civil, ca pictor bisericesc,

– Julieta era o studentă ambițioasă, colegă la Teologie cu Antonie (IPS Plămădeală), interior voluptoasă, plină de ea, care neputând ajunge în atenția pr. Boca, a simulat (în 1946) un act de sinucidere, aruncându-se în lac

– a intervenit pr. Boca, care a dăscălit-o și apoi au rămas în mare intimitate.. plecau în pădure împreună…

– astfel, Julieta, prin acest gest, l-a luat pe Arsenie, de la tot și de la toate,

– după ce a fost pus stareț la Prislop, părinții de la Antim  l-au învinuit că nu ține legătura cu Biserica

– și a fost invitat la Mănăstirea Antim, să participe, să fie cu părinții, însă a refuzat întrucât așa nu-și putea hrăni antimadaliile (scopurile) lui

– credea în reîncarnare (este firesc atâta timp cât studia Hinduismul și avea mentori pe Eliade și Steiner)

– a fost ”prins” de multe ori, că avea credința în reîncarnare, lucru dovedit

– pentru a fi adus într-o oficializare și apropiere de unitate, Biserica l-a numit stareț la Prislop (28.11.1948) fiind cu călugării Antonie Plămădeală și Dometie (de la Râmeț)

– însă Julieta fiind nelipsită din mănăstire și nedespărțită de stareț (smintind prin prezență îndelungată) monahul Antonie îi spune că nu are ce căuta acolo, fiind ei, călugării, în mănăstire,

– ”Las că te aranjez eu” a ripostat Julieta, după care monahul Antonie a început să fie urmărit de securitate și s-a refugiat, ascuns, la Mănăstirea Slatina unde era egumen părintele Arsenie Papacioc

– Julieta l-a scos și pe Dometie din Mănăstire și astfel aceasta (în câteva zile) s-a făcut de maici, cu Julieta stareță,

– și e normal acum să se facă o serie întreagă de greșeli, se duc la mormântul lui și se roagă deși el se lăsase și de preoție și de călugărie,

– poate Dumnezeu l-a luat din vreme, ca să nu facă greșeli mai mari. Că aia e nebună (m Zamfira), vrea să schimbe culionul la maici, a ajuns monahismul pe mâna lor…

– pr. Boca a fost o ”mică problemă” în Biserica noastră, nu a stat în unitate, nu a dorit să se dezvolte (duhovnicește), să vorbească, să trăiască (ortodox), să primească observație de corectare ca orice om supus greșelii. Nu a avut duhovnic cu care să discute și să comunice. S-a izolat și a rămas cu Julieta.

Pentru o mai bună clarificare mai aduc o scurtă completare cu privire la reîncarnarea în care credea pr. Boca. Respectiv, el afirma că este reîncarnarea Sfantului Prooroc Ilie, așa cum putem citi la pag 61, în cartea editată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Iată fragmentul:

„ …O altă dovadă a rătăcirii sale de la credința ortodoxă este acceptarea teoriei reîncarnării, care este tot de sorginte hindusă. Ca principiu general, el respinge reîncarnarea, dar o primea ca pe o excepție. O respinge ca principiu general, să nu fie vădit ca practicant și propovăduitor al hinduismului însă, în urma unor vedenii, o primește ca pe o excepție, deoarece este convins că și el este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Părintele Arsenie Papacioc mărturisește că a auzit aceasta chiar de la părintele Arsenie Boca, care o striga în gura mare, să o audă cât mai mulți, să-l laude, să-l iubească și să i se închine ca unui prooroc sfânt aflat în viață.

Părintele Arsenie Papacioc zice: „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine să-i citească acatistul, vreau nu vreau trebuie să le spun câte ceva ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de

Sus și ne-a spus, printre altele: „-Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum trei sute de ani cu duhul lui Ilie!…”.

[Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a spus:                                                                                „-Acum tu rămâi în locul meu!”. Eu i-am răspuns: „-Nu. Fiecare cu locul lui”].

Menționez că frazele din parantezele pătrate sunt preluate de scrisoarea monahului Iachint, ucenicul părintelui Cleopa, pentru a întregi cele spuse de părintele Arsenie Papacioc.

Cât privește credința în reîncarnare a pr. Boca pe care o făcea cunoscută maselor de credincioși, în mod public, vor fi si alte dovezi în acest sens. Pe de altă parte, sunt mărturii mai jos, că părintele Arsenie Papacioc a vorbit și altor persoane despre credința în reîncarnare și alte sminteli, ale pr. Boca. De asemenea, atunci când mergea la mănăstiri și vedea în pangare scrieri ale sau despre pr. Boca, cerea să fie scoase afară, ca fiind eretice.

3.4.ÎPS Nicolae Mladin. părintele Paulin Lecca și popa vrăjitorul, impostorul, chiromanțistul, steineristul, ocultistul Arsenie Boca
Cum că pr. Boca credea în diabolica reîncarnare o arată și un alt fapt petrecut la Mănăstirea Bistrița, descris în Jurnal Duhovnicesc într-un dialog al părintelui Paulin Lecca cu IPS Nicolae Mladin, la Sâmbăta, în 1948 (1949). Respectiv, pr. Boca îi încredințează, în 1945 sau 1946, o carte ce era în două plicuri sigilate unul în altul, spre a o duce preotului Pandeleon de la Mănăstirea Govora. Iar cartea era a lui Rudolf Steiner, cel mai cunoscut propovăduitor al reîncarnării în Occident, a cărui amprenta este vizibilă în pictura de la Drăgănescu:

” …Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. Părintele Mladin, fostul meu coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se așezase lângă mine.

-Ce părere ai despre părintele Arsenie? – mă întrebase el, fără să mai facă vreo introducere. -Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg, i-am răspuns, gândindu-mă că părintele Arsenie are clarviziune și socotit un om sfânt…

– Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin. -Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să mă închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă cu mine. Spunându-i că aș vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de nu l-am mai putut ajunge din urmă… Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și câțiva țigani.M-am apropiat să ascult și eu un cuvânt de folos. Atunci, părintele A., ridicând ochii spre mine, a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:

– Îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primesc aici, și eu nu-l primesc – zise el, râzând batjocoritor.

Când era la mănăstirea Bistrița, m-am dus de la Govora pe jos, cu același gând de a mă face ucenicul lui. Dar părintele Arsenie m-a întâmpinat cu atâta ostilitate și dispreț, încât m-am retras în bisericuță, am intrat într-o strană în fața icoanei Mântuitorului și am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima îndurerată și zdrobită. La un moment dat, mi-a venit o umilință atât de profundă, de nici nu mai știu cum am ajuns în genunchi în fața icoanei Mântuitorului. Mi se părea că Domnul Iisus îmi spunea: „Nu te mâhni, Eu sunt cu tine, nu te voi părăsi niciodată”. Plângeam în hohote de atâta bucurie și mângâiere. Când m-am dus la părintele Arsenie, pentru a-mi lua rămas bun, el a observat pe chipul meu o pace, o liniște, o siguranță și o lumină, cu totul deosebite, fiind destul de respectuos. Acestea sunt nedumeririle mele și, de aceea, zic că nu-l cunosc.

– Eu, însă, îl cunosc (spune IPS  Nicolae Mladin, nn ). Am venit odată cu el aici. Pe când era încă neîmbrăcat în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: „Hai la popa vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că vine lumea să-l caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu chiromanția, dar și cu alte științe oculte…”

– Aveți dreptate, preacuvioase, i-am confirmat părerea. Tot la Bistrița, la despărțire, părintele Arsenie mi-a dat o carte introdusă în două plicuri mari, unul în altul, atrăgându-mi atenția, în mod special, să nu le dezlipesc și să nu umblu înăuntru, ci s-o dau în mâna părintelui Pandoleon. I-am respectat dorința, cu toată evlavia și frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora Băi, milițienii m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliție”, m-au controlat și apoi m-au întrebat ce se află în plic. –

Nu știu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrița mi l-a dat, ca să-l transmit unui preot de la Govora.

– Lasă că vedem noi îndată, au zis milițienii, ducând cartea acasă la șeful miliției. Peste puțin mi-au restituit plicul desfăcut.

Era o carte de Rudolf Steiner, în care se vorbea despre clarviziune, aură etc. Creștinii din vechime își începeau lucrarea cu pocăința, smerenia și dragostea, ajungând la sfințenie.

E de mirare, deci, că cel ce își începe lucrarea cu practici oculte poate ajunge un impostor?….”

Notă: Pr. Boca a fost făcut preot în 1942, iar mai înainte de acest an era cunoscut ca ”popa vrăjitoru” care ghicea în palmă și care fusese hirotonit pe temeiul că atrăgea mulțime de femei cu vrăjitoria (posibil că ierahul n-a știut adevărata cauza a afluxului de lume). Faptul cădistribuia cărți ale lui Rudolf Steiner, arată că acela era mentor al său și ca un fidel discipol își însușise învățătura aceluia inclusiv credința în reîncarnare, fapt dovedit de mărturii incontestabile și demonstrat teologic de autorii Studiului anexat la început.

Din afirmația IPS Nicolae Mladin rezultă clar, fără dubii, că pr. Boca se ocupa cu chiromanția și alte practici oculte și după hirotonie, deci inclusiv în 1948 (1949) când a avut loc dialogul cu părintele Paulin, care cunoscându-l îndeaproape ca fost ucenic, îl numește, ”un impostor”.

Exista insa foarte multe semne de intrebare cu privire la momentul hirotonirii lui. Ceea ce naste foarte multe semne de intrebare. Astfel: „In REVISTA TEOLOGICA” Sibiu, 1940, apare anuntul tunderii lui la monahism.

Dar, dupa cum urmează, să vedem există alte surse care declarau în scris:

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu spunea că Părintele Arsenie a fost hirotonit în iunie 1940 – cf: Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Mănăstirii Prislop, Arad 1986, p. 158; Părintele Ciprian Negrean, în Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Editura Patmos, 2001, p. 52, spune că Părintele Arsenie a fost călugărit şi hirotonit în acelaşi an, adică în 1939. Însă, conform ştirii preluate din „Telegraful Român”/1942, datele oferite de dânşii sunt greşite. Părintele Nicolae Streza, într-o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca în data de 11 aprilie 2002, a afirmat şi dânsul că Părintele Arsenie a fost hirotonit pe data de 10 aprilie 1942, aşa cum am calculat şi eu cu ajutorul Evanghelistarului, pornind de la ştirea din „Telegraful Român”.

  3.5.Părinții Paulin Lecca și Adrian Făgețeanu cu  demonizata Florica, la pr. Boca
Un alt fapt, consemnat de părintele Paulin Lecca în ”Jurnal duhovnicesc”, petrecut  tot la Mănăstirea Bistrița, este grăitor, cu privire la duhul neortodox în care se afla pr. Boca. Din biografia părintelui Adrian Făgețeanu am dedus că anul ar putea fi 1948 sau 1949 .

Astfel, este vorba de o fată pe nume Florica, adusă la Mănăstirea Antim de la Patriarhie de un grup de femei, pe motivul că are descoperiri cerești, însă în realitate era posedată de duhuri rele care o făceau să cădă în transă, avea vedenii și ”proorocea”. Primul care a sesizat înșelarea a fost părintele Adrian. Astfel, la o Utrenie de la miezul nopții în timp ce sfinția sa citea cei șase psalmi, Florica aflată în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, a intrat în dialog cu duhurile, cu voce tare, motiv pentru care părintele Adrian s-a oprit din citit și a rostit câteva cuvinte care au dat de gândit tuturor, respectiv:

” -Dacă psalmii lui David sunt inspirați de Duhul Sfânt, ce duh vorbește prin Florica, de mă întrerupe din citit? Au doar Dumnezeu, nu este un Dumnezeu al rânduielii și al păcii?”

După un timp, Florica anunță că va avea o vedenie într-o chilie, la o anumită oră, iar părinții au fost de acord tocmai spre a vedea cum evoluează starea fetei. Așa cum anunțase, la 16 fix, fiind așezată pe marginea patului, cade pe spate, intră în transă, adoarme, și începe dialogul cu ”doamne doamne”. In chilie mai erau două femei, iar una îi punea întrebări iar Florica răspundea ce zicea duhul. La un moment dat, cea care o chestiona i-a vorbit de pr. Boca, iar Florica deși nu îl cunoștea și nici nu auzise de el a răspuns:

”-Duceți-mă la iubitul meu Arsenie”, (a zis duhul, nu fata, n.n).

Cu binecuvântarea părintelui stareț Vasile, părintele Adrian și pr. Paulin- fratele Pavel-, care precum am văzut mai sus, cunoșteau deja înșelarea pr. Boca (însă au mers, nădajduind într-o îndreptare a sa), au pornit împreună cu Florica spre ”o mănăstire din nordul țării”:

”…Pe drum, i-am spus fetei cum părintele Arsenie „citește gândurile”, deci să nu ascundă nimic, ci să mărturisească tot ce are pe suflet, crezând că dacă-i spune totul, părintele Arsenie își va da seama că fata este înșelată de diavol și ne va preveni să ne păzim de cursele lui. Dar, spre mirarea noastră, părintele Arsenie nu numai că nu ne-a prevenit, dar o aproba imprudent pe fată, într-un mod inacceptabil.

La un moment dat a început să circule zvonul că Florica a damblagit. Zăcea într-o casă dincolo de pârâu. Dorind să văd ce s-a întâmplat, am văzut o mulțime de fete și femei trecând râul spre acea casă. Eram sigur că acolo este și părintele Arsenie. Am ajuns ultimul.

Când am apărut în cadrul ușii, părintele Arsenie stătea pe scaun cu spatele spre mine și cu fața spre Florica, întinsă pe pat și comportându-se întocmai ca o fată capricioasă.

– Ia, lasă-mă în pace! – îi spunea părintelui A. Apoi, după o pauză, poruncea pe același ton:

– Dă-mi lumânarea!

Femeile care mă văzuseră în cadrul ușii au început să se întoarcă spre mine, iar părintele Arsenie, simțind că ele își întorc capetele, s-a întors și el spre ușă, dar, văzându-mă, a oprit „bâlciul”.

După o vreme, sărmana Florica s-a umplut de buboaie mari pe tot trupul, iar în cele din urmă a căzut pe podele, precum epilepticii, cu spume la gură, stând așa, nefericita, vineri, sâmbătă și Duminică. Se speriase lumea de ea. Atunci, n-am mai stat pe gânduri. Mi-am luat rămas bun de la părintele Arsenie, mulțumindu-i pentru ospitalitate. Mi-am luat rămas bun de la Florica și ușurat, simțind cum mi s-a luat un pietroi de pe suflet, am luat-o spre Frăsinei, scăpat ca din ghearele unei fiare sălbatice. Mai târziu, m-am interesat de Florica. Mi s-a spus că s-a dus la Brașov, unde a devenit prostituată, dar o puneam mereu la rugăciuni…

Ajuns la Frăsinei, i-am scris părintelui A. o scrisorică cu următorul conținut:

„Preacuvioase părinte A.(Arsenie Boca, n.a), aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus Hristos L-a vărsat pentru noi toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți milă de sufletul sfinției voastre”.

Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur nu sunt, fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de toate acele rătăciri spiritiste și erezii steineriene!…”

Putem observa, din relatarea de mai sus, că pr. Boca prins fiind de „rătăciri spiritiste și erezii steineriene” nu a sesizat că Florica era demonizată, ci „o aproba imprudent pe fată, într-un mod inacceptabil”, apoi făcea „bâlci” cu ea, captivând atenția la mulțime de femei cu gesturi ce țin de ocult. Cu siguranță, acest gen de „bâlci” l-a făcut pe părintele Adrian Făgețeanu să declare mai târziu:

„Arsenie Boca, după ce citise niște cărți și practica ceva orientalisme, hipnoza, căpătase niște puteri cu care se mai dădea în spectacol unora uneori, de genul ca i se lipeau monede de palme”.

3.6.Părintele Dumitru Stăniloae, dezamăgit  profund de pr. Boca demontează mitul creat artificial de adepții arsenismului prin care se afirmă că acesta ar fi ctitor al Filocaliei, alături de sfinția sa. În realitate, pr. Boca a avut oarecare contribuție financiară la tipărire și a ajutat câteva săptămâni scriind după dictat, neștiind greaca. În Studiul de pe site-ul dr. Victor Ardelean, este descrisă în amănunt relația dintre pr. Boca și părintele Dumitru Stăniloae, de la început până la sfârșit, iar ceea ce iese pregnant în evidență este ca de obicei lipsa duhului ortodox.

Părintele Stăniloae s-a convins de acest lucru, înainte de 1948 și a rămas pe această poziție până la trecerea sa la Domnul din 1993. Drept dovadă, „cu noblețea și discreția care îl caracterizau” ia o decizie prin care se delimitează ferm de fenomenul de la Prislop, în fapt de fostul său student și ucenic foarte apropiat, așa cum însuși o spune: ”Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine și stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat la București pe la un frate al meu…”

Totuși, din dorința de a nu-i fi legat numele de o așa mare rătăcire și mai ales pentru a da un semnal clar de trezvie poporului,„…După evenimentele din anul 1989, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și-a dat acordul pentru retipărirea volumelor I-IV din Filocalie, în acest scop întocmind o nouă prefaţă. În mod surprinzător, nici o menţiune la contribuţia – atât de apreciată altădată – a Părintelui Arsenie, nu apare în text.

Mulți se simțeau atrași de fenomenul religios mai ales pentru o anumită spectaculozitate, pe care o vedeau într-însul, lucru foarte dăunător, după cum spunea tata. De pildă, într-o vară, cu câteva zile înainte de Sfântul Ilie, fiind la Vlădeni, am întâlnit într-o după-amiază, pe când ne plimbam pe șoseaua de deasupra gării, un grup de oameni. Erau bărbați și femei, vreo cinci, șase, care veneau din sus, de către varnițe. S-au oprit, au salutat și văzând că au în față un preot au cerut să fie binecuvântați.

Tata i-a întrebat încotro se duc.

– „Ne ducem la Mănăstire la Sâmbăta”, a răspuns cel mai în vârstă. Parcă-l văd și acum: era negricios, cu o barbă lungă, pe jumătate căruntă.

-„Pe jos? Doar e foarte departe”, a spus tata mirat. „Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.”

-„Da, părinte, dar trenurile sunt scumpe. Și vrem neapărat să fim acolo de Sfântul Ilie, fiindcă părintele Arsenie începe să vorbească păsărește și apoi se urcă cu căruța de foc la cer.”

Nu ne-a venit să credem. Omul vorbea cu un entuziasm de nedescris. Au plecat grăbiți ca s-ajungă la timp.

– „Săracii oameni”, spunea tata. „Sunt naivi și dornici de extraordinar. Interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui să fim mai atenți la felul în care ne exprimăm în fața lor și să mai renunțăm la spectaculozități ieftine.”

A fost foarte abătut, ca de multe alte ori.

-„Așa se nasc rătăciri periculoase în popor”, spunea.

Peste câțiva ani am mai fost odată cu tata în Munții Făgăraș, între timp, părintele Arsenie plecase la Prislop. Tata, căruia îi ceruse sfatul, se împotrivise proiectului de a face acolo o mănăstire de maici.

Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi. Nici măcar atunci când mănăstirea de maici a fost desființată și el s-a stabilit împreună cu maica Zamfira la București, în casa părinților ei. L-am întâlnit odată pe stradă: civil, fără barbă. Nu mai avea nici rasa albă carei dădea prestanță.

În timp ce alții sufereau real în închisori din partea comunismului, Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira stăteau, e adevărat că supravegheați, dar având proprietăți personale și bucurându-se de libertatea relativă de atunci, cu salarii atât de consistente încât puteau, mai apoi (din 1969), să-și construiască chiar și o vilă la Sinaia, cu teren îmbelșugat, batjocorind pe cei ce nici nu știau măcar dacă le mai trăiesc rudele victime ale comunismului.”

3.7.Aceste mărturii sunt suficiente să destrame păienjenișul arsenist:
-Pr. Boca nu a tradus nici un singur rând, ci a scris câteva săptămâni după dictatul părintelui Stăniloaie,

-la retipărirea Filocaliei vol I-IV, după 1989, autorul traducerii nu mai amintește nici un cuvânt de ”ctitorul” Boca, părintele Stăniloae delimitându-se astfel de fenomenul înșelării de la Prislop,

-pe timpul saptămânilor în care pr. Boca scria ca ucenic, după dictarea profesorului său, i se vorbea cu insistență de către părintele Stăniloae despre smerenie și dreaptă socoteală, despre marele pericol ca un călugăr să se lase smintit de laudele celorlalți, îndemnându-l să fugă tare de admirație și laude și de faima construită în jurul lui întrucât are consecințe fatale, dându-i exemplu Sfinții Părinți. (Așadar părintele Stăniloae cunoștea situația de la Sâmbăta și semnala ferm pericolul în care se afla pr. Boca),

– „Din păcate, de cuvintele lui de prevenire, constituind un avertisment real, nu s-a ținut seama”, așa că fenemenul religios din jurul pr. Boca atrăgea în continuare mulțimile pentru că avea o anumită spectaculozitate, lucru foarte dăunător, după cum spunea părintele Stăniloaie, -pr. Boca credea că este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, motiv pentru care când se afla la Sâmbăta a anunțat poporul că de Sfântul Ilie în timp ce va vorbi păsărește, se va ridica la cer cu căruța de foc. Se confirmă astfel cele afirmate de părintele Arsenie Papacioc, de mai multe ori, că pr. Boca credea în metempsihoză, și că este Sfântul Ilie :”Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie!”,ceea ce intră în perfectă corelație cu mărturia IPS Mladin și a părintelui Paulin.

-Părintele Stăniloae , ca și altă dată, a fost foarte abătut când a aflat vestea de la un grup de credinciosi ce mergeau la Sâmbătă să vadă ce ”proorocise” pr. Boca (respectiv că se va urca la cer cu căruța de foc) și a spus că ar trebui să se renunțe la spectaculozități ieftine care nasc rătăciri periculoase în popor.

-Părintele Stăniloae într-o discuție îndelungată, i-a cerut ferm, hotărât, categoric, cu severitate pr. Boca să nu facă mănăstire la maici la Prislop (mai exact să nu alunge călugării care erau de cel putin doi ani acolo, ci să facă cu ei un centru de studiu filocalic), întrucât s-ar crea o sumedenie de ambiguități și neînțelegeri. Părintele Stăniloae cunoștea relația nefastă dintre pr. Boca și Julieta Constantinescu și a încercat să evite o mai mare prăbușire a ucenicului său (considerat ca membru al familiei sale) care venise la București, de la Prislop, cu scopul de a lua binecuvântare de la profesorul său, sau mai degrabă, o acoperire. Însă părintele Stăniloae a fost tranșant, intransigent cu o astfel de atitudine neortodoxă și a taxat-o ca atare, motiv pentru care pr. Boca s-a supărat, nu l-a ascultat, nici nu l-a mai căutat vreodată. Ori fără ascultare, nu poate fi nicidecum mântuire, darmite sfințenie. Ascultare nu a făcut, precum am văzut nici de părinții de la Antim, care știau de abaterile sale și voiau să-l îndrepteze, nici de părintele Antipa Dinescu de la Sfantul Munte, nici de Preasfințitul Episcop Roman, nici de semnalul de alarmă tras de părintele Paulin…nici de alții nu a ascultat !

-părintele Stăniloae a ținut mult la pr. Boca atâta timp cât a respectat traditia monahală a Sfinților Părinți, însă când acesta a adoptat alt mod, nu i-a mai aprobat felul de viață, iar pr. Boca nu a acceptat observațiile (așa cum preciza și părintele Arsenie Papacioc, de la nimeni) ci s-a răcit și îndepărtat, iar sentimentul părintelui Stăniloaie a fost de dezamăgire profundă!

-după ce călugării au fost nevoiți să plece, a pus-o pe Julieta stareță, în urma șantajului acesteia cu o altă tentativă de sinucidere (!). A ajuns staretă la 25 de ani, fără o zi de ascultare ca monahie, cu probleme psihice și cu un caracter ”fără sensibilitate duhovnicească”, invidioasă, fără compătimire, ba chiar se bucura de răul altora. Mare dreptate a avut părintele Stăniloaie să fie așa categoric împotriva acestei relații.

Notă: Sunt multe motive pentru a respecta și îndrăgi pe părintele Dumitru Stăniloae, unul fiind acela că în 1993, cu câteva luni înainte de a muri, a semnalat faptul că sunt 7 înșelări în Biserică, și mai ales cumplita primejdie ce s-a abătut asupra ei, prin mișcarea ecumenistă „dialogul dragostei”, pe care a numit-o produs al masoneriei și pan-erezie, care relativizează adevărul de credință. Astfel, părintele își corectează învățătura neortodoxă din opera sa, cum ar fi: „biserici nedepline, teoria ramurilor” care reprezintă erezii, ce trebuiesc neapărat respinse spre a nu afecta Biserica. Părintele Stăniloaie este primul care le leapădă prin spusa că ecumenismul este produs al masoneriei, ecumenism anatemizat care are ca bază de propovăduire chiar teoria ramurilor și că adevărul de credință este relativ.

Nu mult după zisele părintelui Stăniloaie, părintele Arsenie Papacioc este și mai tranșant zicând că „ecumenismul nu este produsul masoneriei, ci al dracului”.

 3.8. IPS Pimen Zainea -despre cărți de hipnoză, ochi  vicleni, vrăjitorie
Din biografia Părintelui Arhiepiscop înțeleg că acesta s-a aflat în Mănăstirea Neamț, între anii 1948-1953, perioadă în care un monah aducea cărți de hipnoză de la pr. Boca  (mărturia Înaltpreasfințitului Pimen ).

Se cam leagă cu ce spune părintele Antim de la Bistrița că a găsit la Sâmbăta călugărul acela (a găsit sute de cărți de vrăjitorie în biblioteca mănăstirii nn). Cam așa e. Iată cum mărturia din diferite părți a persoanelor care nu se cunoșteau, plus din cărțile lui arată clar că avea astfel de practici. Cum spunea și părintele meu duhovnic că ”eu l-am cunoscut personal și am spus că este un mare psiholog”. Chiar și părintele Teofil Părăian, am o filmare cu el într-o excursie și tot așa spunea că ”Măi, lumea l-o luat că-i sfânt, dar avea psihologie într-însul, nu glumă” și se vede după cum lucra…. Avea o psihologie și o tehnică de a te îmbolmoji de cap. Asta o spune și părtintele Arsenie Papacioc…” (că a încercat să-l hipnotizeze)

Mărturia părintelui Pantelimon (de la Ghighiu): Puterea lui era mai ales în ochi. Când te privea te paraliza.(hipnotiza)”. Despre această privire vorbește și părintele profesor Zosim Dorin Oancea și mulți alți ucenici a căror mărturii se află în documente.

Urmarea celor de mai sus, putem constata:

-În perioada 1948-1953 pr. Boca trimitea de la Prislop cărți de hipnoză la mănăstirea Vladimirești, la maica Veronica (unde era duhovnic pr. Ioan Iovan), printr-un călugăr de la Mănăstirea Govora, ce frecventa cursurile Seminarului Monahal de la Manăstirea Neamț.

– La Mănăstirea Govora, am văzut că pr. Boca a trimis preotului Pandoleon, prin părintele Paulin Lecca o carte de Rudolf Steiner, fondatorul antropozofiei și propovăduitor al reîncarnării. Dar Dumnezeu a vrut a se face cunoscut adevărul și astfel pachetul sigilat în două plicuri a fost desfăcut de miliție și descoperit ”impostorul”. Așadar pr. Boca avea adepți devotați la Mănăstirea Govora, prin care distribuia cărți și materiale păgâne, spre Vladimiresti și alte locuri.

-mărturia monahiei Marina Lupou, a părintelui Pantelimon („când te privea te paraliza”) și altele, dovedesc cât de bine stăpânea arta neagră a hipnozei, prin care pătrundea în mintea oamenilor, conform cu ”pregătirea în vederea călugăriei” despre care însuși declară că a făcut-o prin studierea și experimentarea ”religiilor superioare” demonice. Amintiți-vă de fachirul din insula Ceylon…

3.9. IPS Antonie Plămădeală, nevoit să plece de la Prislop din cauza Julietei, confirmarea că a transformat mănăstirea de dragul Julietei, o face chiar IPS Antonie Plămădeală, într-o declarație dată la securitate în 1955 și din care redau câteva fraze:

„Această fată care venise din București să viziteze Mănăstirea Prislop nu a mai voit să plece de la mănăstire, deși eu și colegul meu i-am arătat călugărului B.A. și ei personal, că șederea unei fete între călugări și între noi care eram mai tineri, atâta timp (două – trei luni), nu este potrivită și deci am cerut călugărului să îi spună să plece de la mănăstire. Din această cauză s-au iscat certuri între noi, fapt pentru care B.A. mi-a pus în vedere mie și colegului să ne căutăm alt loc dacă nu ne place acela, iar până la urmă a plecat această fată, Constantinescu Julieta; pe urmă am plecat și eu, din cauza că mereu m-am certat cu călugărul B.A. pentru plecarea acestei fete, iar el fiind mereu trist și supărat. Menționez că nu am nici o bănuială de ordin moral asupra prieteniei ce s-a legat între B.A. și Constantinescu J. La fel am auzit că după plecarea mea de la mănăstire la Mitropolia Olteniei, această fată s-ar fi întors din nou la Prislop și că ar fi devenit stareță. La auzul celor spuse de noi, că ea ar fi bine să părăsească mănăstirea, s-a supărat pe mine și pe colegul meu și nu a mai vorbit cu noi, decât cu călugărul B.A., cu care studiau împreună toată ziua. Totodată disperată că va pleca din mănăstire, i-a spus călugărului B.A. că dacă o va alungă se va sinucide, fapt pentru care B.A. motiva față de noi reținerea ei în mănăstire”, se arată în declarația călugărului Antonie[Plămădeală – n.n.] , prezentată în cartea biografică…”

De asemenea, exista o marturie scrisa a lui Antonie Plămădeală, în cartea „Contemporanitate și Duh”, cu privire la natura relatiei dintre pr Arsenie Boca și maica Zamfira :

Notă: Părintele Arsenie Papacioc, care îl primise la Mănăstirea Slatina, ca ”refugiat” de la Prislop pe IPS Plămădeală, întregește tabloul evenimentelor cu ceea ce știa de la acesta și respectiv că fusese nevoit să plece în urma amenințării Julietei, după ce călugării îi ceruseră să nu mai vină, întrucât era o sursa necontenită de sminteală.

3.10.Mărturie privind îndrăcirea pr. Boca. Vrăjitorie. 45 de  ani fără duh ortodox, 1929-1974 ,  ”Cât de minunată este Sfanta Ortodoxie!”– exclamă în acord deplin Toți Sfinții. Si cu adevărat Biserica este cea mai mare minune dumnezeiască, prin coborârea ei din Cer,… și pe pământ. Într-un înălțător cuvânt de învățătură, un părinte stareț, cita pe Cuviosul Efrem Filoteitul, care spunea:

”- Credința ortodoxă se numește adevăr, pentru că nu are înlăuntrul ei înșelăciune, nu are minciună, cum au sectele…” Ori în cazul arsenismului, minciuna, înșelăciunea… și mândria stăpânesc întregul fenomen. Oare nu e mândrie acolo unde învățătura infailibilă a Bisericii, a Sfinților Părinți este ignorată în cea mai mare parte (încă de la Teologie din 1929), preferându-se în locul ei, învățături din ”religii superioare” pe baza cărora s-a făcut pregătire pentru monahism?!

Doamna Dorina Constanţa Arnioni povesteşte cum l-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în 1974, când era elevă în clasa a-8-a. Și spune că l-a văzut pe dânsul de la distanță, spune că era însoțit de Zamfira, spune că s-a apropiat de ea, Zamfira a plecat ș-o rămas ea cu Arsenie Boca. Și Arsenie Boca i-o spus:

– „Te cheamă cu A cu D cu C”. Parcă era ghicitoare măi frate, țigancă în ghioc. Pentru că ea se temea să nu fie vreun hoț, să-i iei banii atuncea, îi spune :

– „Ai în buzunarul drept 10 lei”. I-a arătat o casă, acolo pe stradă și a spus:

-„Casa asta când o să fii mare o să fie a ta”. Întreb și eu, unde ați mai auzit în învățăturile Sfinților Părinți că făcerau astfel de exchibiții, domnule? Parcă era exact un vrăjitor, o țigancă, o ghicitoare, nu pot să-mi dau seama. Si spune așa, că după aceea a început să-i vorbească despre Dumnezeu, despre rai …[întâi cu icoana, busuiocul şi crucea, ca ghicitoarele, apoi… iar pentru că ea punea mereu întrebări îi zice :

-„Nu mă mai întrerupe. Timpul meu e limitat”. De două ori mi-a spus asta. Și așa m-aștepta de mult.]

-„Și dintr-odată mi-a spus” :

-„Acum nu mă atinge. Așteaptă puţin.”

S-a lăsat uşor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a vibrat puţin şi am crezut că a leşinat. Vibrația respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care trebuie să-i zgâlţâi ca să-și revină. A stat aşa o vreme, nemişcat, vibrând (vă dați seama: îl zgibuia!), după care a surâs (ca epilepticii) dintr-odată, și a zis:

-„Nu e cazul. Am avut puţină treabă”. Adică cum, a fost plecat, unde? Spune în continuare:

-„Vibraţia respectivă, sunt convinsă, spune această doamnă, a fost dorinţa măicuţei

Zamfira, care trecuse de limita aşteptării şi probabil se îngrijora de părintele, că întârzie să ajungă.

Sunt absolut convinsă că părintele stăpânea tehnica TE-LE-POR-TĂ-RII !”

Aoleu! Ce treabă are asta cu Ortodoxia?! Când au ajuns la Zamfira, maica a zis:

-„Dorinuţa, unde l-ai dus pe părintele? Că tot aşteptă ălălalt aci, și de la o vreme se duse spre voi’’.

Care ălălalt? Ălălalt era sigur satana care îi stăpânea pe amândoi. Nu există niciun sfânt care să se fi manifestat precum Boca, doar îndemonizaţii. Culmea, artistul timişorean Ştefan Popa Popas, lepădat de ortodoxie și trecut la catolicism, declara în presă, în august 2014, că: „ Arsenie Boca trebuie canonizat tocmai pentru că este singurul caz de teleportare din România.” Întrebăm: Ce legătură are teleportarea cu ortodoxia?

   3.11. Porunca PS Roman. Francisc de Assisi. 54 de ani  fără duh ortodox, 1929- 1983
 Episcopul-vicar Roman Stanciu, un veac de la naștere -prezentare succintă al PS Roman.

Suntem spre finalul vieții pr. Boca, însă din păcate este tot mai evident că părintele Paulin Lecca (și alți părinți) au avut dreptate când au spus că nu au văzut o lepădare a acestuia de ereziile și rătăcirile steineriene. În schimb la 54 de ani de la începerea cursurilor teologice, lipsa duhului ortodox a ajuns la apogeu.                                                                                                                                                                                Așadar din biografie, vedem că pr. Boca a pictat la Drăgănescu timp de 15 ani, respectiv între 1968-1983.Anul 1983 trebuie să fie anul în care Presfințitul Roman Stanciu Ilfoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a verificat pictura la finalizarea ei, ocazie cu care are o mare și neplăcută surpriză. Reacția sa este de nemulțumire și indignare văzând pângăriți pereții bisericii cu o pictură în afara erminiei bizantine, necanonică, ezoterică și eretică și poruncește autorului să o șteargă.Despre aceasta rog să citiți în Studiul anexat „Grozăviile de la Drăgănescu”,în care se explică în amănunt, în duh patristic nocivitatea operei de la Drăgănescu, iar eu ca unul care nu mă pricep, o să mă refer numai la pictarea ca Sfinți a doi eretici și la acea „înfrățire” a Ortodoxiei cu păgânătatea latină. Acest aspect îmi este foarte clar, pentru că am Sfintele Sinoade Ecumenice și Locale, am Dogmele, am Canoanele, am Sinodiconul, am Sfinții Părinți, am Sfânta Tradiție, am învățătură infailibilă a Bisericii, am Erminia, am luptele duse pentru apărarea Dreptei Credințe până în zilele noastre, am Mucenicii și Mărturisitorii, am tot ce a trasat Biserica ca linie clară de demarcație între Sfânta Ortodoxie și erezii.

În baza acestora, pictarea într-o biserică ortodoxă a lui Francisc de Assisi și a lui Ulfila ca Sfinți, cu aureolă, consider că reprezintă o mare sminteală pentru credincioși și blasfemie la adresa Duhului Sfânt. Dacă pictura bizantină reprezintă un mijloc clar de cateheză ortodoxă, fiind Biblia în imagini pentru poporul simplu, atunci o pictură care introduce elemente eretice clare, înseamnă „o altă evanghelie” ce cade sub anatema la care făcea referire Sfantul Apostol Pavel.

La pag. 56 din cartea „Părintele Arsenie Boca-mărturia mea” scrisă de părintele Petru Vamvulescu, găsim motivația pentru care a fost pictat Francisc de Asissi în biserica de la Drăgănescu:

„…Ca un înainte-văzător, Părintele și-a îngăduit să-l picteze în lucrările sale și pe ’’Sfântul’’ Francisc de Assisi, despre care știa că, deși a fost catolic, a avut viață sfântă și un mare rol în întărirea credinței la vreme de ispită. Însă bârfitorii afoni n-au întârziat să-l acuze, deși Părintele a pictat după îndemnul de Sus, neauzit de cei mai mulți dintre noi. În stânga, mai în față, Părintele a pictat Catedrala reprezentativă a Ortodoxiei, Sfânta Sofia din Constantinopol. Printr-o punte viitoare, a legat-o de catedrala Sfântului Petru din Roma, a catolicilor, pictată în planul doi, pusă sub autoritatea Sfântului Apostol Petru, răstignit cu capul în jos. Ei, catolicii, nu vor să se întoarcă la Ortodoxia în care au fost peste o mie de ani. Dar nici de noi, cât de ortodocși ne credem, dacă nu vom ține cărarea cu adevărat ortodoxă, cu viața și învățătura arătată de Sfinți și de Părintele Arsenie, nu va fi bine.”

Precum se vede, pr. Boca nu ținea la puritatea dumnezeieștii Ortodoxii, fiind marcat de alte religii studiate, experimentate timp îndelugat și de care se atașase. Wulfila semiarianul pictat la Drăgănescu intră sub anatema tuturor Sfintelor Sinoade Ecumenice, la fel ca și Francisc de Assisi. Deci, dacă anatemele s-au dat de Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, cum ar putea același Duh Sfânt să-i descopere cuiva să picteze contrar hotărârilor Sale anterioare ?! Se contrazice Dumnezeu pe Sine?!

Așadar, viziunile pe care și-a îngăduit pr. Boca să le picteze, și care contravin întru totul învățăturii Bisericii, nu puteau fi de Sus. Hulesc Duhul Sfânt aceia care susțin că reprezentarea ca  Sfinți a doi eretici precum și pictarea Catedralei Sfânta Sofia unită sub un nimb cu catedrala minciuno-bisericii de la Vatican, ar fi pictură profetică. Ce profeție este aceea, dacă cei doi sunt condamnați deja de multe secole și dați anatemei veșnice de Duhul Sfânt și Sfinții Părinți? Ci este crezul său, că și anatemizații sunt Sfinți- crez eretic, devenit dogmă pentru ucenici, cel pun mai presus de învățătura Bisericii.                                                                                                                                                                                      Preasfințitul Roman constatând toate acestea îi poruncește autorului de la Drăgănescu să șteargă pictura eretică și blasfemiatoare, însă pr. Boca nu a făcut ascultare nici de această dată.Este cutremurătoare relatarea acestui episod. Inchipuiți-vă ierarhul revoltat în fața acelor imagini hulitoare și care poruncește cu autoritatea firească să fie respectată învățătura ortodoxă, pus alături de gestul cel puțin nepoliticos și răspunsul pictorului – care arată credibilitate totală în viziunile sale și lipsă de încredere și ignorare a învățăturii Bisericii lui Dumnezeu.

Întâmplarea este relatată de părintele Petru Vamvulescu în cartea de mai sus, la pag. 35- 36, astfel:

„…A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie, să șteargă imaginile neortodoxe pictate în biserică. Părintele i-a dat scule să șteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele:

-„N-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace în întuneric”. De aceea, nu l-a putut înțelege întru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuie ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentație; ci mai ales cu rugăciune și post și, uneori, vorbind cu sfinții, pe care îi picta…”

Duhul eretic de care era stăpănit pr. Boca a fost transmis și ucenicilor săi, precum părintelui Petru Vamvulescu, care crede conform mentorului său și nu învățăturii dumnezeieștii Biserici, crede idolului mai mult decât Duhului Sfânt, Care prin toată pleiada de Sfinți, ne-a transmis Adevărul de Credință.                                                                                                                                                                                                   Ori pe acești purtători de Dumnezeu care ne învață că în afara Bisericii (Ortodoxe) nu există sfințenie și mântuire, (întrucât așa zisele „biserici” sunt absolut toate de la potrivnicul lui Dumnezeu), părintele Petru îi numește „bârfitori afoni” ca și pe cei care au semnalat gândirea dogmatică eretică a pr. Boca dovedită și prin pictură. Înțeleg că nu asta a fost intenția sfinției sale, însă din râvnă idolatră se poziționează fără să vrea împotriva adevăraților învățători ai Bisericii, care ne spun clar ca papismul este erezie, Wulfila anatemizat, iar Francisc cel mai mare înșelat al adunării papistașe. Dacă pictura ar fi unica greșeală, ar fi de ajuns spre respingerea categorică a acestei rătăciri.

Spre convingerea sfinției sale, a părinților stareți și a preoților adepți și propovăduitori ai arsenismului, prezint ceea ce ne învață Biserica, prin Sfinți autentici, acoperiți de harul Duhului Sfânt, care prin viețuire curată, ascetică, prin luptă necontenită cu patimile, prin rugăciune neîncetată… au dobândit de la Dumnezeu harisma discernământului și astfel ca învățători ai Cuvântului, să ferească turma de portile iadului-de erezii.

3.12.Sfântul Ignatie Brianceaninov, în cartea sa „Despre înșelare”, pag 59-60, nu lasă nici cea mai mică urmă de îndoială asupra înșelării demonice ce-l stăpânea pe Francisc de Assisi:

„…Ca pildă de carte ascetică scrisă în acea stare de înșelare, numită „părere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numită „Urmarea lui Hristos”. Ea răsuflă o patimă subțire a dulceții și o cugetare semeață, care naște în oamenii orbiți și plini pe deasupra peste măsură de patimi, o desfătare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericiții și întunecații ! Ei nu pricep, că adulmecând damful subțire al patimilor care trăiesc în ei, se îndulcesc de el, socotindu-l în orbirea lor, mireasmă a harului! Ei nu înțeleg că de desfătarea duhovnicească sunt în stare doar sfinții, că înaintea desfătării duhovnicești trebuie să meargă pocăința și curățirea de patimi, că desfătarea duhovnicească nu stă în puterea pacătosului, că el trebuie să se cunoască pe sine ca fiind nevrednic de desfătare, să o alunge, dacă aceasta va începe să-i dea târcoale, să o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vădită și pierzătoare amăgire de sine, ca pe o mișcare subțire a slavei deșarte, a cugetării semețe și a patimii dulceții. În pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vârtoasă înșelare demonică Franscisc de Assisi, Ignatiu de Loyola și alți nevoitori ai latinilor (Dupa căderea Bisericii de Apus de la cea din Răsărit), recunoscuți de ei ca sfinți.

„Atunci când Francisc a fost răpit la cer” spune scriitorul Vieții acestuia, „Dumnezeu Tatăl, văzându-l, S-a întrebat, fiind pentru o clipă în nedumerire: cui să dea întâietate, Fiului Său Celui după fire, sau fiului după har- Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai hâd decât această hulă, ce poate fi mai întristător decât această amăgire!…”

Așadar, nu este hulă să credem că vedeniile pr. Boca erau cerești? Duhul Sfânt, fiind Duhul Adevărului nu putea să îndemne sub nici o formă să picteze o așa mare minciună și blasfemie.

Francisc de Assisi moare în 1226 și este declarat sfânt după doi ani, de prietenul său întemeietorul Inchiziției papa Grigore al IX, și la aproape două secole de la ruperea catolicismului papist de Biserica Domnului Hristos, cădere prin care s-a lipsit de lucrarea Duhului Sfânt.

Părintele George Macris, din cadrul ROCOR într-un superb articol scris în duh patristic, referitor la Sfântul Serafim de Sarov comparat cu Francisc de Assisi, arată cu mare claritate înșelarea demonică în care a trăit ascetul latin:

„…Nu se poate închipui o mândrie mai mare decât gândul infailibilităţii (negreşelniciei) personale . Această cădere nu putea să nu afecteze spiritualitatea lui Francisc şi, în general, spiritualitatea romano-catolicilor. Asemenea Papei, şi Francisc suferea de mândrie. Acest lucru se poate vedea din cuvântul său de despărţire către franciscani, atunci când a rostit: “Acum mă cheamă Dumnezeu, şi vă iert pe toţi, fraţilor, atât pe cei de aproape, cât şi pe cei de departe, de toate greşelile şi răutăţile, şi vă şterg păcatele atât cât îmi stă în putere”.

În sfârşit, aşa cum am arătat mai sus, mistica lui Francisc din Assisi arată că acest multcinstit întemeietor al Ordinului Franciscanilor şi-a trăit viaţa într-o înşelare crescândă, începând din clipa în care a auzit porunca de a înnoi biserica romano-catolică, în vedenia lui Hristos cel răstignit avută pe Monte La Verna, şi până în ceasul morţii sale. Oricât de uimitor le-ar putea părea unora, el a avut multe trăsături specifice lui Antihrist, care se va arăta şi el feciorelnic, virtuos, foarte moral, plin de dragoste şi milă, şi care va fi privit ca sfânt (ba chiar ca Dumnezeu) de către cei care au înlocuit Sfânta Predanie a Bisericii cu un romantism carnal. Lucrul trist este faptul că dobândirea unei adevărate legături duhovniceşti cu Hristos nu a fost niciodată posibilă pentru Francisc, căci, aflându-se în afara Bisericii lui Hristos, îi era cu neputinţă să primească Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfântului Duh. Darurile sale, însă, au venit de la un alt duh…”

Acest articol este scris mult înainte de 1989, însă poate nu a fost la îndemâna pr. Boca să afle despre el. Însă Sfântul Ignatie Brianceaninov a trecut la Domnul la 30 aprilie 1867, și deci scrierile sale nu numai că erau cunoscute de Duhul Adevărului, ci chiar El le insuflase. Cum dar, de nu i-a descoperit pr. Boca, despre acest plăcut al Său, care a vădit înșelarea demonică a lui Francisc de Assisi? Pentru aceasta nu era nevoie de cărți, reviste, radio, televizor, sau telefon, …precum am văzut în Viețile Sfinților. Ci de un singur lucru era nevoie: de ascultarea Bisericii, care clarificase situația ereticilor începând cu anul 325.

  3.13. Maica Domnului și Sfinții despre papismul eretic. Neascultare față de Biserică. Wulfila

Este arhicunoscută frumoasa minune a Maicii Domnului, săvârșită în Sfântul Munte, când și-a arătat purtarea sa de grijă față de fiii ei de la Sfânta Mănăstire Zografu. După sinodul tâlhăresc de unire de la Lyon din 1274, s-a pornit o cumplită prigoană împotriva ortodocșilor care nu acceptau unirea cu ereticul Vatican. Astfel hoarde militare de soldați papistași și latinofroni, cu popi idolatri în frunte, s-au năpustit și asupra Sfântului Munte, cu scopul de a corupe și atrage mai întâi pe monahii de acolo, la catolicism. Erau hotârâți să recompenseze pe cei care vor accepta să-l pomenească pe papa, iar pe ceilalți să-i treacă prin tăișul sabiei. Două mănăstiri au cedat în fața presiunilor și a promisiunilor, însă la slujba efectuată, la pomenirea papei, Dumnezeu și-a arătat mânia și a dărâmat zidurile, omorând participanții „ortodocși” și catolici de la acea blasfemie, având loc și alte minuniprin care să ne apărăm Dreapta Credință. Celelalte sfinte mănăstiri nu au acceptat pe papa ca arhiereu, astfel monahii au fost tăiați, înnecați, spânzurați, vânduți ca sclavi la păgâni, samd. La mănăstirea Zografu, Maica Domnului îi vorbește din icoană, monahului Cosma care se afla la chilia sa în pustie, și i-a poruncit să meargă la călugării din mănăstire și cei care sunt pregătiți de mucenicie să rămână, iar ceilalți să se ascundă în munte, întrucât:

„-VIN DUȘMANII MEI ȘI AI FIULUI MEU !”,  adică catolicii. Pr Boca care a fost în Sfântul Munte știa cu siguranță despre această mare minune și despre adevărul rostit de Maica Domnului, dar el avea încredere în viziunile sale de la „zei” și a ignorat chiar și pe Stăpâna noastră.

De asemenea, prin ignorarea poruncii Preasfințitului Roman, în fapt nu face ascultare:

– de cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice care interzic cu pedeapsa anatemei, orice adaos sau lipsă din Simbolul de Credință, dogma de bază a Bisericii. Astfel, prin adaosul ”și de la Fiul” papismul sau catolicismul (cu Francisc de Assisi) cade sub anatema dată de Duhul Sfând prin Sfinții Părinți. De asemenea a fost anatemizat arianismul (cu Ulfila) la Sinodul Întâi, osândire întarită la fiecare Sobor ulterior.

– nu a făcut ascultare de toți Mucenicii și Sfinții care au mărturisit cu fapta, cu scrisul, cu cuvântul, cu viața, cu jertfă de sânge, în prigoniri și lanțuri, în grele pătimiri, că papistășismul este o mare erezie (lepădare de Dumnezeu), iar dintre plăcuții lui Dumnezeu care în ultima mie de ani au apărat Dreapta Credință, salvând turma de această poartă a iadului, prezint doar câteva nume:

3.14. Sfântul Ierarh Spiridon, marele făcător de minuni, care la porunca lui Dumnezeu face o colosală, magnifică, uimitoare și luminătoare minune, poate cea mai mare minune a sa, în insula Corfu, la 12.11.1718, prin care ni se descoperă desăvârșit unicitatea Bisericii dumnezeiești Ortodoxe și imposibiliatea comuniunii ei, cu erezia papismului- care ni se arată ca o mare urâciune, de care Cerul se scârbește, lucru dovedit prin apriga urgie adusă asupra catolicilor, asemănătoare cu pedeapsa Sodomei. Această măreață minune a Cerului nu lasă loc de interpretări, dubii, neînțelegeri, raționamente sincretiste, fariseism ecumenist iubirist, ci pur și simplu taie „în carne vie” până la măduvă, așa încât și orbii orbilor să poată vedea că Ortodoxia nu poate fi întinată sub nicio formă cu papistășismul catolic hulitor al Prea Sfintei Treimi. Iar cei care o fac, prin recunoașterea oficială ca Biserică soră, cu Taine valide, cu frățească Ierarhie întru Domnul Hristos -prin Acordul de la Balamand 1993, studiat la Teologie spre pervertirea conștiițelor-, prin „rugăciuni comune” și smintitoare vizite protocolare reciproce în locașurile de cult, vor avea de dat amară socoteală în fața Cerului. Grandioasa minune a Sfântului Spiridon trebuie să fie pentru ortodocși, ceea ce este: învățătură dumnezeiască de la care cu nici un chip, sub nicio formă nu ne putem abate, spre a nu avea, cleric sau mirean, soarta lui Francisc Frangipani.

La 24 iunie 1716, insula Corfu fiind sub stăpânire venețiană este atacată de turci, asediul desfășurându-se pe durata a 50 de zile, cu lupte de apărare crâncene. În tot acest timp grecii nu au încetat rugăciunile cu lacrimi și litanii către Sfântul Spiridon, implorând protecția lui. În momenul când otomanii pregătesc atacul decisiv, care ar fi dus la cucerirea insulei, Sfântul Ierarh Spiridon „apăru (din cer) în coasta dușmanului înconjurat de o armie cerească înfricoțătoare și nenumărată. Cu un paloș strălucitor în mâna dreaptă, lovea cu mânie în turci. La vederea unei astfel de intervenții solțații turci se împrăștiară în mare confuzie, urlând de durerea unor lovituri date de o bâtă nevăzută. Mai pe larg despre această frumoasă minune putem citi în art. alăturat:

Minuni ale Sfântului Spiridon

Ca gest de mulțumire față de Marele Sfânt Ierarh Spiridon, venețienii plănuiesc să ridice un altar în biserica unde se află Sfintele Moaște, pe care să oficieze slujba aferentă cultului papistaș. Deși preoții s-au opus și au insistat să nu se facă o astfel de inovație, iar guvernatorul fusese avertizat de Sfântul Spiridon să abandoneze ce are de gând, acesta a continuat să adune materialele de construcție lângă biserică. Ca urmare a neascultării aceluia, la 12.11.1718 are loc colosala minune dumnezeiască a Sfântului Spiridon, pe care rog să o citiți (fiind publicată sub titlul de ”Judecata Cerului”), întrucât reprezintă cateheză ortodoxă dumnezeiască, care nu lasă loc la vreo îndoială, la fel ca și minunea săvârșită la Primul Sfânt Sinod Ecumenic din 325 când a arătat prin cărămidă taina Prea Sfintei Treimi.

3.15. Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul  ne învață că:

„Biserica Apuseană și-a pierdut libertatea duhovnicească, și-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temelii, s-a lipsit de bogăția Harului Sfântului Duh, de prezența lui Hristos. In cele din urmă a ajuns un trup mut, fără duh și suflet.”

3.16.Sfântul Nectarie purtătorul de Dumnezeu, spune că papistășismul s-a lipsit de Harul Duhului Sfânt, de prezența Domnului Hristos și că a ajuns trup mort fără duh și suflet. Si cum stim bine că nu este cale de mijloc, papismul a fost preluat tocmai de acela care a insuflat răzvrătitele inovații latine, gestul lui Humbert și mărul Evei. Deși Cerul și prin fapte ne-a arătat, noi îndrăznim să le ignorăm, ca și Adam, și îmbrățișăm ce ni s-a poruncit să respingem, dar cu pagubă veșnică.Vai nouă!

3.17 Sfântul Ierarh Petru Movilă (+1646) – mare apărător al Ortodoxiei care la acea vreme era luptată de catolicismul ce impunea cu forța uniatismul (greco-catolicismul) în Polonia, Lituania, Belarus, Ucraina, iar mai apoi și în Transilvania prin măcelarul Bukov ce a nimicit monahismul.O mare și frumoasă minune consemnată personal de acest Sfânt în Proloagele de la Pecerska este și Minunea de la Alba Iulia, de pe timpul slăvitului nostru Voievod Mihai Viteazu și prin care ni se dovedește încă o dată de Cel Preaînalt, unicitatea Bisericii și lipsa Harului lui Dumnezeu în adunarea papistașă.

3.18.Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț(+ 1794)
Este marele luminător din secolul XVIII, al întregii Ortodoxii, prieten și casnic al Domnului Iisus Hristos, păstor de Duhul Sfânt luminat, apărător neînfricat al Dreptei Credințe și care pune turma la adăpost de lupii răpitori și înfiorători, de uniatism (greco catolicism) și romano- catolicism. Iată un cuvânt al său, ca o sabie în fața barbarilor năvălitori:

„..Au ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine știu ca vei zice că sunt eretici. Și de vreme ce sunt eretici, precum ăi cu adevărat sunt, atunci Sfănta noastră Biserică îi afurisește pe dânsii. Și pe care Sfânta Biserică îi afurisește și eu, împreună cu  Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stăpânirea papii, săvârșea aceasta mare taina a Botezului, fără de nici o împiedicare sau îndoire, ca pre o prea de nevoie la mântuirea omului”, iar despre uniați (greco-catolici):

„Ca pentru alte rătăciri și erezii rămlenești (catolice), ce nu se cuvine de acum să-ți mai vorbim ca și cu toate ereziile cele râmlenești s-au amestecat și cu ele se unesc și uniații, precum sufletul de trup. Și cum le va fi lor nădejde de mântuire? Nicidecum. Numai pentru Botez îți voi vorbi ție din Scripturi, fără de care nu poate avea nimeni nădejde de mântuire.

Unia (greco-catolicismul) este o așchie desprinsă de la Sfânta Biserică a Răsăritului și unire cu necredincioasa, ca să nu-i zic biserica râmlenească. Unia este înșelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiți întru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădița înaintemergatoare a antihristului, ce ademenește cu măgulire pe cei mai neștiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingușitorul sărut a vândut Credința Pravoslavnică . Unia este ca și râmlenii (catolicii) eretici.

Cum, dar, uniații (greco-catolicii) nu sunt râmleni, când toate dogmele Credinței Ortodoxe le-au călcat în picioare și pe cele râmlenești le-au adoptat, zicând cu nerușinare, precum că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul? Și papei de la Roma, adevăratului eretic, aceluia i se închină și, în loc de Hristos, pe el de căpetenia bisericii îl au.                                                                                                                                                                        Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc și nu se supun Soborniceștii Biserici, este pusă de patriarhii Răsăritului sobornicește, nu doar pentru o oarecare vreme, ci până la sfârșitul lumii va rămâne tare și neclătită (neclătinată) și nedezlegată cu darul lui Hristos.”

Întreb cum de pr. Boca nu știa nici de acestea, nici ce ne învață Toți Sfinții lui Dumnezeu, ci potrivnic lor, conform mărturiilor ucenicilor săi, împărtășea cu Sfintele Taine pe greco-catolici și pictează pe cel mai mare înșelat papistaș ca sfânt? Duhul Sfânt nu-l putea îndemna la astfel de hule!

3.19.Și continuăm cu câteva nume din nesfârșita listă a Sfinților ignorați și neascultați de pr. Boca:

– Sfantul Ioan Iacob Hozevitul -Românul +1960

– Sfântul Ignatie Brianceaninov +1867

– Sfântul Teofan Zăvorâtul +1894

– Sfântul Ioan de Kronstad +1908

– Sfântul Marcu Eugenicul, datorită căruia, prin lupta sa, a fost respins Sinodul Tâlhăresc unionist de la Ferara-Florența din 1438-1439, (+1444): ”Să fugiți de catolici precum fuge cineva de șarpe” (adică de învățătura papismului)

– Sfântul Fotie cel Mare, salvatorul Ortodoxie la acea vreme, care altfel ar fi fost nimcită de hegemonia papistașă +893

– Sfântul Grigorie Palama +1339

– Sfântul Simeon al Tesalonicului +1429

– Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului +806

– Sfântul Iosif de la Văratec +1828

– Sfântul Nicodim Aghioritul +1809

– Sfântul Ambrozie de la Optina +1894

– Sfântul Nicolae Velimirovici +1956

– Sfîntul Iustin Popovici + 1979

– Gherman al II lea Patriarhul Constantinopolului (1222-1240)

– Calinic al II lea, Patriarhul Constantinopolului (1694-1702)

– Evghenie Vulgaris, Episcopul Hersonului +1806

– Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul +1779 ”Pe papa să-l blestemați fiindcă el este cauza…”

– Sfinții Mucenici Părinți din Sfantul Munte Athos măcelăriți în 1280 de latinofronii papistași, întrucât au respins Sinodul tâlhăresc din Lyon 1274.

– Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073): „Acela care îl pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat și latino-cugetatorul (ortodoxul cu cuget papistaș nn) trebuie considerat ca un trădator al credinței. Prin urmare, fugiți de ei, fraților, ca și de împărtășirea cu ei, pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni. Nu este altceva de mirare dacă și ispititorii lui Satana se preschimbă în îngeri ai dreptății, al căror sfârsit va fi după faptele lor.”

– Sfântul Paisie Aghioritul +1994 respinge falsa ridicare anatemelor de la 1054 de către Patriarhul Anathegoras în 1965, și se alătură de episcopii, călugării și preoții, care au întrerupt pomenirea acestuia la sfintele slujbe- conform. Canonului 15, al Sinodului 8 Ecumenic.

– Părintele Iustin Pârvu

„Dragi credincioși, vă aduc în atenție faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moșteni fii fiilor noștri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învățați de la eroii și martirii noștri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învățătura strămoșilor noștri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmașii Ortodoxiei năvăleau asupra credinței noastre. Chiar dacă mulți au tăcut, mari oameni de stat, mari fețe bisericești, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiți cu putere de sus, care să mărturisească adevărul. Cu toții știm cât au suferit ortodocșii noștri din Ardeal în timpul uniației. Câte falsuri, câtă mișelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romanocatolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire și amestec să avem noi cu ei? Nu vedeți unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm fața Ortodoxiei prin acest act necanonic al mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere și suferință au adus papistașii neamului nostru. Dușmanii adevărului vor cu orice preț să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înșelătorie. De aceea și Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi și că vor veni învățători mincinoși…”

Așadar, pictura de la Drăgănescu cade sub anatemele date de Duhul Sfânt și Sfinții Părinți de la cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice, anateme veșnice, irevocabile, precum irevocabilă este lucrarea lui Dumnezeu din Corfu, săvârșită prin casnicul Său, Sfântul Spiridon. Și iată, atâția Sfinți ne-au învățat la fel, dintotdeauna și pretutindeni.

– Am văzut că pictarea ca sfânt a lui Francisc de Assisi reprezintă otravă pentru suflet, însă la fel este și a lui Wulfila, despre care se știe că era semiarian și că a convertit goții direct în erezie, întrucât semiarianismul este în fapt învățătura hulitoare a lui Macedonie și Apolinarie care susțineau că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu, nu este Persoană a Preasfintei Treimi- ci o simplă putere a lui Dumnezeu, motiv pentru care s-a convocat Sinodul II Ecumenic și astfel a fost dată anatemei, spre ocrotirea turmei. În viața Sfantului Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, publicată în „Viețile Sinților” pe luna ianuarie, la Sfanta Mănăstire Sihastria sub îngrijirea părintelui Ioanichie Bălan, la pagina 569, se găsește explicarea acestui termen, astfel:

„…Într-acea vreme fiind tulburată încă de mulți ani Biserica lui Dumnezeu de eresul arienilor, acum se mai ivise și eresul lui Macedonie, hulitorul împotriva Duhului Sfânt, care ca o hidră cu nouă capete, vătăma pe mulți. Pentru că arienii mărturiseau pe Tatăl că este Dumnezeu necreat mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de fire, nici de o ființă cu Tatăl; iar macedonienii mărturiseau pe Fiul întocmai cu Tatăl și huleau pe Sfântul Duh, unii dintrînșii numindu-L a fi făptură, nu Dumnezeu, iar alții nici făptură. Deci îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau…”

Deși Sfantul Sobor al doilea Ecumenic a anatemizat această demonie, Wulfila nu a făcut ascultare de Biserică și nici de Edictul împărătesc prin care se cerea tuturor episcopilor să propovăduiască ceea ce Sidodul în Duhul Sfânt a hotărât, ci a propovăduit în continuare arianismul și semiarianismul.

Așadar un mare hulitor, este pictat ca sfânt la Drăgănescu, însă adepții arsenismului nu sunt înfricoșați de consecințele blasfemiei și că se poziționează în tabără vrăjmașă.

1996 -Părintele Cleopa Ilie: „Pr. Boca, nu era în duh  ortodox”

Cu ocazia discuției duhovnicești de la Sihăstria, din 1996, atașată la pct 1.a, la care au participat Părinții Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie și altă părinți, părintele Cleopa a spus:

„-Cum pot adeveri ucenicii săi.  Arsenie Boca, nu era în duh ortodox…”(pag 7, Fenomenul Arsenie Boca)

Și într-adevăr mărturiile ucenicilor sunt revelatoare, cuprinzând fapte care demască toate aspectele importante ce ne pun în gardă, respectiv începând de la mândrie și până la erezie, acestea atestând o lipsă vădită a duhului ortodox în arsenism.

Fac precizarea că în urmă cu ceva ani, am avut ocazia să vorbesc cu părinți din zona Moldovei, ucenici ai părintelui Cleopa care erau monahi pe timpul cât acesta era stareț și duhovnic la Mănăstirea Sihăstria. Si mi-au spus că părintele Cleopa, știa de înșelarea în care căzuse pr. Boca și era împotriva acestei rătăciri.

O confirmare a faptului că monahii de la Mănăstirea Sihăstria nu acceptau rătăcirea arsenistă nici înainte de 1989, o găsim în cartea fidelului ucenic al pr. Boca, părintele Petru Vamvulescu, Mărturia mea, pag. 97, redau parte din text:

„… – Odată, l-am apărat pe Părintele Arsenie în fața Părintelui Cleopa Ilie de la Sihăstria Neamțului și a multora care s-au nimerit a fi acolo și care au început să se îndoiască – prin uneltirile satanei și ale bârfitorilor – de curăția Părintelui Arsenie, zicând că trăiește cu o călugăriță și că a smintit creștinii. Eu am strigat:

,,-S-au smintit cei smintiți !”.

Atunci, Părintele Cleopa s-a corectat puțin si a zis:

,,-Eu personal nu mă îndoiesc de curăția Părintelui Arsenie, dar sunt și unii mai slabi”.

Când m-am întors de acolo pe la Părintele Arsenie, el mi-a zis, fără să-i spun, că nu trebuia să-l apăr, că lui îi este mai de folos batjocura. Dar a adăugat ceva înfricoșător: ,,Lasă-i, că vor vedea ei, când va veni Hristos la Judecată,înconjurat de aleșii Lui…”

De aici se vede că părintele Cleopa și monahii din Sihăstria erau conștienți de înșelarea pr. Boca, care pare din exprimare că se credea ales al lui Dumnezeu și că va veni la Judecată alături de Domnul Hristos. Acest lucru îl afirmă și cu alte ocazii când spune către credincioși :

”Mă, când va fi Judecata eu o să stau la dreapta lui Dumnezeu și ori o să vă fiu de folos, ori o să vă fiu acuzator”. Și sectarii au exact aceeși convingere fermă de mântuire.

Iar că „s-a corectat puțin” arată că părintele Cleopa a rămas ”neîndreptat”, însă era de nevoie întrun dialog cu cineva care strigă, să aducă în discuție cuvinte spre potolire. Părintele Cleopa a si scris către pr. Boca, îndemnându-l în termeni elogioși să vină la Sihăstria, cu nădejdea că dacă o perioadă va lua contact cu părinții înduhovniciți din mănăstire, ar putea fi ajutat.

Același lucru au dorit și părinții de la Mănăstirea Antim, care l-au invitat acolo, cu același scop de îndreptare, întrucât i se cunoșteau abaterile de la Cale, însă și pe aceia i-a refuzat și nu ia ascultat, cum nu a ascultat ca ucenic nici pe părintele Dumitru Stăniloaie care cu sfat ferm, cu severitate chiar, a încercat să-l determine să abandoneze drumul prăpăstios pe care apucase, alături de Julieta; nici de monahii închinoviați la Prislop nu a ascultat; nici de arhiereul PS Episcop Roman nu a ascultat, nici de părintele Antipa Dinescu din Sfântul Munte..,iar unde nu este ascultare, nu este nici duh ortodox.

Părintele Iustin Pârvu, nu avea evlavie la „sfântul  Ardealului”

Iustin Pârvu s-a opus categoric intenției de editare și publicare la Manăstirea Petru Vovă, a Acatistului pr. Boca, spunând :

– Arsenie Boca? Nu, măi!”.

Deși părintele Iustin Pârvu nu avea informații concrete asupra realității operei și vieții pr. Arsenie Boca, Dumnezeu Duhul Sfânt i-a descoperit adevărul, precum a făcut întotdeauna cu plăcuții Săi cărora le arăta tainic voia Sa, sau prin care făcea lucrările Sale precum vedem în Sfanta Scriptură, în Pateric , Viețile Sfinților șamd.

Patericul românesc – Părintele Ioanichie Bălan.

În anul 1980 apare pentru prima dată excepționala carte Patericul Românesc, iar în 2011 este tipărită a șasea ediție la Sfânta Mănăstire Sihăstria, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan. Cuprinde nu mai puțin de 417 persoane cu viață sfântă, mulțe dintre acestea fiind și canonizate, care s-au nevoit în dreaptă credință, pentru Domnul Hristos și Biserica Sa în perioada cuprinsă între anii 290-2001. În Prefața la ediția întâi, părintele Dumitru Stăniloaie, are un frumos cuvânt din care redau doar începutul:

„Cartea de față este rodul unor îndelungate osteneli ale părintelui ieromonah Ioanichie Bălan. Stăpânit de o neistovită căutare manifestată ca o vocație, Cuvioșia Sa a colindat prin toate laturile pământului binecuvântat al țării spre a-i descoperi comori duhovnicești. Și osteneala i-a fost răsplătită din belșug…”  Acest mare părinte al neamului nostru românesc a iubit nespus de mult Biserica, Țara și poporul și i se umplea inima de negrăită bucurie atunci când în peregrinările sale descoperea „mărgăritare” ce au strălucit pe pământul patriei de-a lungul secolelor. Pe cât de bucuros era când vedea razele reflectate de acestea, pe atât de mult se întrista când constata că norodul se poticnește de pietre colțuroase și suferă lovituri ce provoacă cangrenă duhovnicească. De aceea s-a ridicat cu tărie împotriva oricărui cal troian apărut în Biserică și l-a demascat, începând cu arsenismul, vladimirismul, maglavitismul, ghelasiinsmul,… hinduismul cu vicleana yoga-care a cucerit inimile multora. Cred că părintele Ioanichie ar fi fost cel mai fericit dintre noi, să poată trece în Pateric numele pr. Boca și a altora, însă aceștia s-au poziționat ei înșiși împotriva Bisericii, ignorându-i învățătura dumnezeiască și lipindu-se cu trup și suflet de mistici ale unor „religii superioare” scornite de cel rău, pe care le-au pus în practică păgubind Sfânta Ortodoxie.

Îi rog pe arseniști să țină cont de acest fapt grăitor al Părintelui Ioanichie Bălan, care a cercetat îndelung, cu răbdare, cu smerenie și multă dragoste, în duh patristic, și a supus viețile și învățătura persoanelor cuprinse în Pateric învățăturii Sfintei Biserici, apoi s-a sfătuit cu duhovnici, părinți îmbunătățiți și arhierei mai înainte de a da la tipar această monumentală scriere, spre slava lui Dumnezeu.

Mai fac precizarea că marele părinte al nostru, Ioanichie Bălan, în dragostea lui pentru neamul românesc suferea pentru toate mâhnirile noastre și pe lângă rugăciune se zbătea să ostoiască, să oblojească cumva rănile sufletești, să potolească urgiile aduse cu viclenie asupra poporului de anumite forțe oculte , lupta să trezească consțiințele, predicând, scriind, priveghind, mergând cu jalbe la cei mari precum odinoară Sfinții Mărturisitori Oprea Miclăuș și preotul Moise Măcinic, având ca model Sfinții Părinți care apărau pe cei năpăstuiți de Împărați, dregători, boieri.

Părintele Ioanichie Bălan suferea mai ales când Dreapta Credință era întinată prin erezii și înșelări, știind că numai prin Sfânta Ortodoxie putem dăinui ca Neam și Țară și se făcea sabie contra tuturor celor care propovăduiau învățături greșite, indiferent de renumele lor. Din multa sa dragoste față de Biserică și popor, inima lui se aprindea și era cuprins de o revoltă sfântă împotriva porților iadului care sunt prezentate cu viclenie credincioșilor, ca fiind căi spre mântuire.

4.ARSENIE BOCA SE OCUPA DE STUDIUL ANTROPOSOFIEI LUI RUDOLF STEINER
Mai exact, Rudolf Steiner a pus bazele ştiinţei moderne despre Spirit, antroposofia. Această Anthropos-Sophia (înţelepciunea despre om) concepe omul ca fiind ţelul major al Divinităţii în actul Creaţiei. Spre sfârşitul vieţii el va formula în mod sintetic:

„Antroposofia este o cale de cunoaştere care ar dori să conducă spiritualul din fiinţa umană către spiritualul din Univers. Ea apare în om ca o necesitate a inimii şi a vieţii de sentiment.”

Doi savanți germani au numit antroposofia „cea mai de succes formă de religie « alternativă » din secolul [al XX-lea]”

Alți savanți au afirmat că antroposofia „aspiră la statutul de dogmă religioasă”. Fiecare persoană e considerată a fi în legătură cu diferite ființe spirituale, chiar dacă acest lucru rămâne în inconștient pentru majoritatea oamenilor.

Reputația lui Rudolf Steiner este de clarvăzător. Ca si a lui Arsenie Boca.

Pentru antroposofi Mesia a constat din cei doi copii Iisus, unul dintre ei fiind reîncarnarea lui Buddha (copilul Iisus pe linie natanică), iar celălalt a lui Zoroastru (copilul Iisus pe linie solomonică, copil care a murit înaintea celui natanic).

Conform lui Rudolf Steiner, Eul copilului Iisus solomonic a părăsit corpul acestuia, în momentul în care „Eul suprem” a intrat în corpul copilului Iisus solomonic, vechiul său Eu unindu-se cu corpul eteric al copilului solomonic decedat, combinație care s-a reîncarnat într-un nou copil.

Acest lucru se regaseste mentionat de catre organele de securirate in adresa din 21 noiembrie 1953 a DRSS Deva catre DRSS Ploiesti.

5. DATELE BIOGRAFICE ȘI ACTIVITATEA PR.ARSENIE BOCA A FOST GRECO-CATOLIC SI EXISTA DUBII MAJORE CU PRIVIRE LA BOTEZUL ORTODOX
In anul 1909 se casatoresc parintii sai, Joseph si Crestina, conform registrului bisericesc (foto2). Casatorie mixta, intre o ortodoxa -mama- si un greco-catolic, tatal. Nu exista dovezi ca mama ar fi trecut la religia tatalui. Despre tata se stie cu certitudine ca nu a trecut la ortodoxie.

Deci, din start aceasta casatorie era in afara bisericii ortodoxe care nu accepta si nici nu recunoaste casatoriile mixte.

In baza dispozitiilor canonice, casatoria ortodocsilor cu eterodocsii este cu desavarsire interzisa. Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini). „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu fe­meia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vre­unul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsăto­ria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orân­duite de noi, să se afurisească.” Cei care nu respectau aceasta dispozitie de principiu, se afuriseau, adica se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectiva. Casatoria crestinilor ortodocsi cu eterodocsii a fost insa permisa numai in cazul cand partea eterodoxa fagaduia ca va trece la Ortodoxie (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adica devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului. Un crestin poate sa se casa­toreasca cu o femeie de alta credinta, cu conditia insa ca aceasta sa treaca la crestinism… ; daca refuza, sa se desparta de ea. Daca vreunul dintre soti adopta insa obiceiurile pagane sau pe cele iudaice…, acesta trebuie sa renunte la ele, ca sa nu fie excomunicat.

In 1910 se naste copilul Zian Valean, botez inregistrat tot in registrul bisericii greco-catolice din Vata de Sus. (foto3).

Conform datelor oficiale, in 1910 cand Arsenie Boca a fost botezat biserica din Vata de Sus apartinea cultului greco-catolic. Aceasta a devenit biserica ortodoxa abia in 1925, cand a fost refacuta si constructia largita. (foto4). Deci 15 mai tarziu.

Concluzia: Arsenie Boca s-a nascut in afara casatoriei, a fost botezat in religia tatalui sau, greco-catolic si a fost primit in ortodoxie prin mirungere, si nu prin botez cu intreita afundare cum cer canoanele, deci nu a devenit NICIODATA ortodox. Sfintii Parinti niciodata nu au recunoscut tainele ereticilor si cu atat mai mult botezul lor. Taina Mirungerii nu tine loc de Botez si nici nu poate umple haric un botez savirsit de eterodocsi, chiar daca ar fi savarsit prin afundare.

5.1. Ereziile si practicele neortodoxe ale pr. Boca
 Sfântul Ioan Gură de Aur:

„ Ce folos are preotul dacă se luptă bine cu păgânii, dar iudeii jefuiesc turma? Ce folos are preotul dacă-i biruie și pe păgâni și pe iudei, dar maniheiii îi răpesc oile? Ce folos are preotul dacă, după ce îi doboară la pământ pe manihei, îi sfâșie oile dușmanii dinăuntru, care strecoară în sufletele credincioșilor, credința că oamenii sunt supuși destinului? Dar pentru ce să înșir toate rătăcirile diavolului? Dacă păstorul nu știe să combată bine toate aceste rătăciri diavolești, lupul poate mânca cu o singură rătăcire cele mai multe oi.”

Enumerare pe scurt a perioadelor lipsite de duh ortodox,  prezente în toată viața pr. Boca

Pentru a înțelege cum s-a ajuns să cadă în înșelare, trăgând în idolatrie și moarte duhovnicească mulțime de ucenici și popor, fac o scurtă recapitulare cronologică a celor mai relevante aspecte din viața sa, care au făcut posibilă apariția acestui fenomen neortodox:

1. Conform pr. Petru Vamvulescu pr. Boca era stăpânit de mândrie încă din copilărie, așa cum reiese din cartea „Mărturia mea”, pg 17 : „De copil spunea: Eu sunt Zian, veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos!”. Cu câteva luni înainte de a muri, zice unui credincios întristat de cum arăta pr. Boca datorită vârstei și bolii : „ Îți voi spune o taină pe care nu o poți spune oricui: și Sfinții mor!” -Și asta a spus-o despre sine.”- scrie pr. Vamvulescu la pg 51. Așadar mândria a fost și ea o constantă de-a lungul vieții sale, și s-a văzut din mărturiile expuse;

2. În liceu este atras de filozofia kantiană, respectiv că adevărul este relativ și că umanismul ateu reprezintă esența tuturor lucrurilor prin omul ce nu mai are nevoie de Dumnezeu. Este posibil ca acesta să fie motivul pentru care a pictat ca sfânt pe ereticul Wulfila.

„Spune Istoria Bisericii Universale că arianismul goţilor lui Wulfila a fost acceptat de toate popoarele germanico-orientale care au intrat în teritoriile imperiale în secolul V-lea.

Edictul lui Teodosie I din 380 prin care impune credinţa Niceană în tot imperiul, nu reuşeşte să-i facă pe goţi (Wulfila era încă în viaţă) să renunţe la arianism, considerat de ei ca un patrimoniu naţional pe care nu-l pot părăsi pentru nici un motiv. Interesant, era semiarian dar nu renunţa la arianism.”

3. La absolvirea Liceului nu reușește să intre la Aviație, așa că în 1929 intră la Teologie, unde ignoră total învățătura infailibilă a Bisericii, a Sfinților Părinți, a Sfintelor Sinoade Ecumenice, care nu îi satisface dorința de cunoaștere, așa că se va adânci în studiul demonicelor „religii superioare”, în special a hinduismului, a cărui mistică o exersează cu asiduitate, pregătindu-se în acest mod pentru CĂLUGĂRIE, așa cum avea să declare în 1945;

4. În acest scop practică yoga și hipnoza zilnic, ore în șir, în fața oglinzii, astfel că în final va obține și o privire grea, pătrunzătoare, paralizatoare, hipnotizatoare, pe care o ascundea după ochelari de soare.

Întrucât aprofundarea misticismului hindus necesita sprijin, își ia ca mentor pe M. Eliade, care a prezentat religiile cu coarne, ca o poveste cu feți frumoși și ilene cosânzene…

5. În timp se se afla la Sâmbăta, înainte și după hirotonie, ca urmare a exersării practicilor hinduse, yoga și hipnoza în special, i se atribuie numele de „popa vrăjitoru” întrucât ghicea în palmă femeilor din satele vecine. Pe baza faptului că atrăgea mulțimile, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Nicolae Bălan, însă este posibil ca ierarhul să nu fi cunoscut adevărata cauză a afluxului oamenilor către Mănăstire.

6. În 1945, la Sâmbăta, după trei ani de Preoție, este atras de un alt mentor pe măsura celorlați doi, respectiv de ereticul Ignațiu de Loyola față de care își arată admirația prin aceea că cere lui Nichifor Crainic să-i traducă „Exercițiile spirituale”, „find interesat de o astfel de metodă spirituală”.

7. Tot la Sâmbăta își arată repetat credința în reîncarnare, afirmând în fața mulțimilor că el a mai fost în acele locuri în urmă cu 300 de ani, în duhul și persoana Sfântului Prooroc Ilie și că se va ridica cu căruța de foc la cer, așa cum confirmă mărturiile de mai sus.

8. Prin 1946- 1947, conform părintelui Paulin Lecca, pr. Boca distribuia către alți clerici (de la Mănăstirea Govora) cărți ale unui alt mentor al său, de care fusese fascinat cel mai probabil pe timpul Facultății de la Sibiu și București, respectiv scrieri ale lui Rudolf Steiner, propovăduitor principal al reîncarnării, ce a pus bazele antroposofiei și care era atras de ocultism, spiritism, yoga,.. făcând un amalgam din creștinism, budism, hinduism. Rudolf Steiner și pr. Boca pot fi asemănați întrucâtva încă din copilărie, ambii au avut același mentor, pe Immanuel Kant, ambii au fost atrași de misticismul „religiilor superioare”. Cert este că în opera scrisă și pictată a pr. Boca, se vede amprenta gândirii eretice steineriene.

9. Hipnotizează în stânga și dreapta (are o tentativă și cu părintele Arsenie Papacioc); proorocește; ghicește și după poză; scoate din iad pe Mitropolitul Nicolae Bălan; vorbește cu Dumnezeu; promite că va ajuta după moarte și că va sta de-a dreapta lui Dumnezeu la Judecată; cade în transă în 1974 și își arată îndemonizarea; dă pe față public păcatele oamenilor, contrar învățăturii Bisericii; paraliza cu privirea; hipnotizează maicile de la o mănăstire cărora li se prezintă în 3 ipostase; are viziuni demonice și în Sfântul Munte și când pictează la Drăgănescu unde vorbește cu „sfinții”; face „bâlci spiritist și spectacol cu monezi lipide de palme”; crea anumite ”spectaculozități ieftine ce nasc rătăciri periculoaae în popor”; vorbea „păsărește” și că se urcă la cer cu căruța de foc; zicea că a mai fost la Sâmbăta cu duhul lui Ilie (reîncarnare); conform părintelui Adrian Făgeteanu avea clarviziune de la diavol; practică telepatia; levitează; se teleportează; „era bolnav de sine”, lipsit de smerenie; făcea confuzie între Ortodoxie și catolicism, primea pe papistasi la spovedit și Împărtășit; a realizat o pictură eretică, unică, respinsă de Ortodoxie; se dădea ortodox, dar în fapt a fost „un impostor”, care „se lăsa-se și de preoție și de călugărie”, de bună voie, conform părintelui Arsenie Papacioc.

10. Pr. Boca în noiembrie 1948 este mutat de IPS Nicolae Bălan de la Sâmbăta la Prislop și gândesc că a urmărit să pună capăt fenomenului arsenist, întrucât cu siguranță fusese încunoștințat de practicile neortodoxe din cadrul lui. Spun asta ținând cont de afirmația părintelui Arsenie Papacioc, care zice că pentru a-l aduce pe pr. Boca într-o stare de unitate și ascultare, Biserica l-a pus stareț la Prislop, acolo fiind mănăstire de călugări.

11. În primăvara lui 1949 Julieta stă la Prislop 2-3 luni, studiind cu pr. Boca „toată ziua” (și se întreba cineva: oare ca și la Facultate când „stătea ore în șir în fața oglinzii și se privea între ochi” cu cartea de yoga în mână?), „se rugau împreună, la plimbare mergeau tot împreună”.

Călugării au cerut starețului să-i pună în vedere Julietei să plece, întrucât era motiv de sminteală, însă Julieta în urma șantajului exercitat asupra staretului că se va sinucide (s-a și tăiat cu o lamă), în final, călugării sunt forțați să plece, iar fata ajunge la începutul anului 1950 stareță la Prislop.

12. În prealabil pr. Boca se deplasează la București la părintele Dumitru Stăniloaie, cel mai probabil spre a cere susținere în acest demers, însă este surprins de vehemența profesorului său care-l refuză categoric, ba îi cere ferm, cu autoritate, să nu schimbe destinația mănăstirii Prislop, cunoscând desigur legătura nefirească dintre ucenic și Julieta și explicându-i dauna nefastă ce poate fi provocată prin alungarea monahilor de la Prislop. Dar nu face ascultare de părintele Stăniloaie pe care s-a supărat și de atunci nu l-a mai căutat vreodată, deși ambii au locuit în București. „Sentimentul părintelui Stăniloaie a fost de dezamăgire profundă” la vederea căderii pr. Boca.

13. În perioada cât s-a aflat la Prislop, pr. Boca a fost invitat de părinții de la Mănăstirea Antim să vină la București și să participe la anumite activități duhovnicești, intenția acolora fiind de a-l readuce în matca Bisericii, cunoscându-i-se gravele devieri de la învățătura și practica ortodoxă.

Nu face ascultare nici de acești părinți și continuă drumul pe propria cărare, pe care distribuia cărți ale lui Rudolf Steiner, cărți de hipnoză dar și formulare prin care se învăța magia albă cu cele sfinte . De asemenea cărțile de vrăjitorie erau foarte apreciate de pr. Boca și am văzut ca la Sâmbata a lăsat sute de exemplare în bibliotecă. Duhul neascultării l-a însoțit până la sfârșitul vieții, astfel vedem că în 1983 refuză să înlăture pictura eretică de pe pereții de la Drăgănescu și ignoră cu aroganță porunca PS Roman. Neascultarea totală față Biserică se va arăta prin aceea că la Sinaia construiește două vile în aceeași curte în care înființează o parasinagogă, cu 12 femei ce credeau că sunt monahii și care făceau ascultare doar de pictorul pensionar Zian Boca și maica Zamfira. Tinând cont de vremurile respective, pentru așa ceva trebuia să ai neapărat spatele acoperit de partid, sau securitate.

5.2.Legătura cu Vladimireștiul, maica Veronica
– Conform mărturiei lui Virgil Maxim (care are Sfinte Moaște) ,prezentată de pr. Antim, pr. Boca distribuia către Mănăstirea Vladimirești unde era stareță m. Veronica, iar duhovnic pr. Ioan Iovan (care o păzea dormind la ușa chiliei acesteia, conform părintelui Paulin Lecca) formulare tipizate: ”Cum să faci magie albă cu cele sfinte”.

Am constatat că în general cei care au evlavie la pr. Boca au și la maica Veronica, la Petrache Lupu, la pr. Nil Dorobanțu sau pr. Ghelasie.

Astfel se dovedește că la Vladimirești se sălășluise un duh al înșelării care atrăgea pe toți rătăciții ce erau în același cuget cu pr. Boca, care pe deasupra le era și mentor, asigurându-le materiale de studiu păgâne pe care el însuși le aprofundase și practicase , ca pregătire pentru monahism.

Faptul este dovedit și de IPS Pimen (dar și de Virgil Maxim), care dă mărturie că între anii 1948-1953 un călugăr de la Mănăstirea Govora aducea de la pr. Boca aflat la Prislop pe atunci, cărți de hipnoză pentru maica Veronica.

Prin vocea sa, maica stareță demască fără să vrea înșelarea de la Vladimirești și a grupului de clerici care o susțineau în vreu fel sau altul, iar mărturia ei dintr-o înregistrare audio făcută la Roma, în 1987, de „preotul” Popian Seredenco (Fenomenul Vladimirești 1-3) arată clar duhul profund neortodox al acesteia, că nu percepea diferența esențială dintre unica Biserică- Ortodoxia și erezia papistașă sau catolică. Astfel Maica Veronica mărturisește că a participat în Italia la slujbele oficiate de Popian, că s-a „împărtășit” la catolici și dă detalii despre cum a furat „Sfinte Moaște”, despre vedeniile sale și alte întâmplări năstrușnice relevante, din activitatea ei, precum se poate din înregistrările de mai jos:

-https://www.youtube.com/watch?v=6blVIqEedB0 -Fenomenul Vladimirești 1

-https://www.youtube.com/watch?v=fA3O-jlysL4 -Fenomenul Vladimirești 2

-https://www.youtube.com/watch?v=3guTM3rFnL0-Fenomenul Vladimirești 3

-Maica Veronica Vladimiresti. p13. Inchisoare Teodosia Stàniloae Arsenie- înregistrare audio a maicii Veronica, făcută de „preotul” catolic Popian.

De asemenea Fenomenul Vladimirești, maica Veronica, pr. Nil Dorobanțu, Petrache Lupu, pr. Boca, fac obiectul unor dezbateri lămuritoare pe tema „Teofanie vs înșelare”, care prezintă detalii importante, în linkurile de mai jos:

-https://www.youtube.com/watch?v=XNd_oFbPLYg-

-https://www.youtube.com/watch?v=nxq4etqcndQ

La Învierea Domnului din 1990, „preotul” Popian este invitat la mănăstirea Vladimirești unde ține din fața Sfântului Altar un cuvânt de mulțumire adresat stareței, maicilor, preoților, monahilor și închinătorilor prezenți, de față fiind și două călugărițe papistașe venite cu el și cărora li se adresează în italiană și anunță că a doua zi v-a sluji Sfânta Liturghie cu preoții mănăstirii. Apoi urmează cuvântul Maicii Veronica care aduce mulțumiri lui Dumnezeu, Maicii Domnului, tuturor sfinților ortodocși și catolici, iar la finalul cuvântului pupă mâna lui Popian, gest întors de acela cu care „suntem aceeași plămadă” -zice ea.

   5.3.Nil Dorobanțu, ortacul lui Arsenie Boca
Întrucît PR. NIL DOROBANȚU, este amintit adeseori de maica Veronica, anexez câteva articole privitoare la acesta, spre clarificarea interacțiunii întregului ansamblu cuprins între arsenism, vladimirism, nilism, maglavitism și …ghelasism. „Pasul decisiv”, l-a făcut când l-a întâlnit pe pr. Boca:

„Arsenie era văzător cu duhul și îmi zicea Ortacul. M-a chemat la el din mijlocul a sute de oameni. Avusese descoperire despre mine în 1945, în martie, în săptămâna a doua din Postul Paresimilor. Mâncând pâinea cea binecuvântată de Arsenie am simțit un curent mistic, ce m-a transformat.” Mai exact l-a hipnotizat ca și pe pr. Ghelasie de la Frăsinei și…, așa a ales călugăria, -ca urmare a impulsului dat de cel, sau prin cel, care studiase și experimentase cu râvnă religiile superioare-demonice în vederea călugăriei.

În articolul următor se demonstrează faptul că pr. Nil, în cartea sa „Petru de la Maglavit.Teofanie”,hulește Duhul Sfânt prin contrazicerea Sfintelor Canoane, pe care El le-a dat prin Sfinții Părinți, spre apărarea turmei. De asemenea în lucrarea sa propovăduiește o altă hulă prin aceea că susține sfințenia lui Petrache și că vedeniile demonice ale aceluia (ca și ale maicii Veronica) erau dumnezeiești. Menționez că la rubrica „comentarii” este postat un text valoros al Sfântului Nicodim Aghioritul- cu privire la Sfintele Canoane, precum și cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur pe care le-am așezat la începutul punctului 5.

Cât privește pe maica Veronica am prezentat suficiente dovezi că vedeniile ei nu erau teofanii, nu erau arătări dumnezeiești și în acest sens s-au pronunțat mari părinți, duhovnici, teologi care au demascat înșelarea ei și a celor din jurul său.

Arsenie Boca spune: ”Mă, dacă ai vedenii, să nu spui la nimeni, că nu ai voie”- ceea ce este neconform cu învățătura și practica Bisericii, a Sfinților Părinți, care susțin tocmai contrariul, adică trebuie sfătuire, spovedanie amănunțită și ascultare desăvârșită în duh ortodox, de un părinte duhovnic încercat. Dacă ar fi făcut aceste lucru firești și obligatorii, ar fi înțeles înșelarea și ar fi fost salvat.

5.4. Ereziile lui Arsenie Boca. Definiția ecumenismului enunțată de Părintele Haralambie Vasilopoulos.
Pentru a înțelege ereziile pr. Boca, este nevoie de răbdare,discernământ duhovnicesc  și de un oarecare efort intelectual pentru studiul picturilor, iar in picturile lui Arsenie Boca gasim urmatoarele:

– pictura eretică

– pictura antihistică

– pictura păgână

Cel mai mare păcat este hula împotriva Duhului Sfânt, iar prin erezie-înșelareînchinare adusă unui idol, exact asta facem, consecința fiind pierderea mântuirii. Cei care propovăduiesc arsenismul -ce cade sub anatemele date de toate Sfintele Soboare Ecumenice-,sau alt curent religios despre care s-au tras semnale de alarmă duhovnicești, au obligația față de turmă, să nu treacă cu vederea ceea ce Părinții au sesizat și să pună stavilă pietrelor ce cad pe pășunea oilor și le strivesc. În paginile arătate mai sus, sunt explicate învățăturile eretice arseniste, cuprinse în opera pr. Boca, acestea fiind:

– Arianismul

– Macedonianismul (care cuprinde luptătorii împotriva Duhului Sfânt, numiti pnevmatomahi sau semiarieni- conform Sfantului Grigorie Teologul. Wlfila pictat la Drăgănescu era semiarian și în același timp propovăduitor al arianismului

– Papistășismul

– Nestorianismul

– Monofizismul

– Origenismul

– Pelaghianismul

– Iconoclasmul

– Protestantismul (despre care spunea că sunt ca stelele pe cer, iar pe Sundar Singh, anglican convertit de la hinduism ,îl socotea ca fiind „Apostol al lui Hristos”

– Hinduismul-păgânismul

– E C U M E N I S M U L –  care cuprinde toate ereziile de mai sus și toate hulele aduse Duhului Sfânt, născocite de vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului.

Și întrucât panerezia ecumenismului, este obiect de studiu inclusiv la Teologie, unde este prezentat în mod cu totul smintitor, mincinos și viclean, ca fiind o mișcare benefică societății, aducătoare de pace și bună înțelegere între națiuni, redau un scurt fragment din monumentala carte „Ecumenismul fără mască” a vrednicului de pomenire, părintele arhim. Haralambie Vasilopoulos, pg. 13-16 spre a se lua aminte la faptul că prin propovăduirea sau acceptarea celei mai mari hidoșenii demonice din toate timpurile, locul nostru în veșnicie este alături de Iuda, Arie, Macedonie, Nestorie, Origen, Sever, Dioscor, Leon al-III-lea, Constantin al-V-lea, Calecas, Varlaam, Achindin, Henric al-VIII-lea, papalitatea, și toți dușmanii Domnului nostru Iisus Hristos:

„…Ecumenismul este o mișcare mondială a sionismului internațional și are ca unic scop cucerirea politică și religioasă a lumii.

Se urmărește, așadar, ca în ultima fază a acestui plan întunecat să fie înlocuită închinarea adusă lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.

Ecumenismul este…o construcție satanică a puterilor întunericului. Este o erezie imensă și înfricoșătoare sau mai bine zis o panerezie. Este o sinteză de religii, filosofii și tradiții care urmărește o unitate nefirească și grotescă.

Este o înșelăciune vicleană, urzită de un plan satanic care susține că nu există nicăieri un Adevăr unic, absolut și unitar, deci nici în Ortodoxie.

Ecumenismul devine, astfel, un monstru care înghite totul, un cuptor care încearcă să amestece și să mistuie toate religiile. El este un sincretism eretic de tip mai nou, care promite să rezolve toate problemele. Pentru ecumenism, Dumnezeu este ceva nedefinit care acceptă în mod egal închinarea și lauda tuturor religiilor. Pentru ecumenism nu există Dumnezeu personal.

Ecumenismul este asemenea unei vijelii înspăimântătoare care se pregătește să dărâme, după cum își închipuie, UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTELEASCĂ BISERICĂ, a Lui Hristos. Este un uragan sălbatec al puterilor întunericului, care își concentrează toată nebunia distructivă împotriva Ortodoxiei, pentru a o nimici și a o face să dispară. Și aceasta pentru că știe că numai Ortodoxia deține adevărul nefalsificat și că numai prin ea omul se poate mântui.

Deși planurile ecumenismului sunt atât de cumplite ele sunt ținute ascunse cu consecvență și o foarte mare dibăcie, fiind puse sub acoperământul unei aparente nevinovății. Toate se desfășoară sistematic, cu studiu și organizare.

Biserica Lui Hristos este supusă prin ecumenism unui atac concentrat din partea unor dușmani neînduplecați și vicleni, aflați în spatele unor centre de comandă nevăzute. Este război. Și un război puternic de care, din păcate, cei mai mulți nici nu-și dau seama.

Toți dușmanii lui Hristos, sunt strâns uniți sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate și a sloganelor care propun o unitate înșelătoare, lucrează zi și noapte pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeu-Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca și conducător al lumii, pe diavol „așa să șadă el în Biserica Lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu arătându-se pe sine cum că ar fi el Dumnezeu”.(2Tes.2-4).

Biserica Lui Hristos este supusă în ultima vreme unui atac generalizat, pe toate fronturile și aceasta sub nevinovata titulatură a ecumenismului de către aceste puteri ale infernului. Ecumenismul, în puține cuvinte, este o infernală mișcare globală, politică și religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanității sub un conducător universal… și unirea tuturor religiilor într-o panreligie, astfel încât să dispară Creștinismul, să dispară mântuitoarea Credință Ortodoxă și la sfârșit, în locul adevăratului Dumnezeu, să fie închinat satanei.”

Sfântul Iustin Popovici cu privire la panerezia demonică a ecumenismului, este la fel de tranșant:

„…nu e nici o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte al căror nume este LEGIUNE”.- cu referire la legiunea demonilor din Gadara, în care se încadrează și arsenismul.

Deși ecumenismul este în totalitate scorneala și urzeala celui rău- spre pierderea sufletelor noastre și pentru instalarea lui antihrist ca împărat al lumii, unii preacuvioși părinți, fiind în totală contradicție cu învățătura Bisericii, se poziționează alături de forțele infernului și împotriva Domnului Iisus Hristos și spun că:

„-Nu ne interezează ecumenismul, noi ne vedem de rânduială, de rugăciune…”. Ce poate fi mai trist, știind că prima și cea mai importantă rânduiala și datorie sfântă este tocmai apărarea turmei de erezie, adică de hulirea lui Dumnezeu ?! Iar pr. Boca dovedește că era ecumenist asumat atât prin operă, cât și prin afirmație- făcută în fața ucenicilor la Drăgănescu, așa cum se va vedea la punctul următor.

5.5. Ecumenismul asumat de pr. Boca, anatemizat de Biserica  Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor (ROCOR) în 1983
Mai sus am văzut definirea absolut realistă și înspăimântătoare a demonicului ecumenism ce cuprinde toate ereziile cunoscute și condamnate de Sfintele Soboare Ecumenice, Locale, sau de către Sfinți Părinți. În plus, ecumenismul este condamnat și dat anatema, în mod distinct, clar, de către Sfântul Sinod ROCOR, în anul 1983. Astfel, toți cei care propovăduiesc ecumenismul cad și sub anatema dată de ierarhii ruși în Duhul Sfânt, anatemă cu valabilitate universală. Pr. Boca prin opera sa se vădește ecumenist (unii spus că este cel mai mare) și chiar se laudă cu aceasta în fața unor ucenici. A ignora această lucrare dumnezeiască a Bisericii Ruse din Exil, echivalează cu sinucidere duhovnicească și moarte veșnică.

„Celor ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica Sa este împărțită în așa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină și în felul de viață, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile și chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, și care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici mai-nainte-pomeniți sau celor ce susțin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a creștinilor despărțiți, ANATEMA!”

   6. SUSȚINĂTORI AI  ARSENISMULUI
Ceea ce leagă ucenicii și susținătorii înșelării arseniste este din păcate același duh eretic ca al pr. Boca, precum și al neascultării, al mândriei, deși vorbesc de smerenie, al neputinței de a accepta și urma în totalitate învățătura Bisericii, al ignorării Sfinților Părinți și al încrederii oarbe într-un idol care nu a fost vreodată în duh ortodox, ci doar a mimat Sfânta Ortodoxie și a ascuns cu dibăcie în scrieri părut ortodoxe, erezii, hule, practici vrăjitorești și păgâne, acceptate de ei fără rezerve, fără a cerceta, fără a discerne, mizând pe minuni și pe un renume, în dauna Bisericii Domnului și al mântuirii. Amintesc doar câțiva dintre cei mai importanți propovăduitori arsenisti și ecumeniști:

6.1.Preasfințitul Daniil Stoenescu. Infaibilitatea papală. Definiția papei.
Cel căruia i se datorează apogeul fenomenului arsenist este Preasfințitul Daniil- cel mai apropiat ucenic al pr. Boca, care și prin poziția sa în cadrul BOR, mai întâi de preot slujitor la Mănăstirea Prislop, apoi de episcop, a avut capacitatea și mijloacele de a ridica acest curent pe culmi înalte, făcându-și cunoscut idolul în toată țara și nu numai, atrăgând astfel mulțime mare de popor pe o cale greșită, pe o cărare ce duce spre pierzare.

Conferința de la București, a PS Daniil, din 27 octombrie 2016, intitulată „Lumina Părintelui Arsenie Boca înaintea oamenilor”, desfășurată la Biblioteca Națională, în sala Mircea Eliade. Nu am mai auzit așa laude precum în această conferință, și deși îl arată pe pr. Boca ca fiind eretic, mândru, nu sesizează acest fapt ci îi atribuie acestuia cea mai mare sfințenie de la noi din tară, de la venirea Sfântului Apostol Andrei pănă în zilele noastre.

Părintele episcop, ca ierarh ortodox, care a jurat ascultare față de Sfinții Părinți, în loc să apere turma și să combată ferm greșelile dogmatice din pictură, respectiv reprezentarea ca sfinți a lui Wulfila și Francisc de Assisi, precum și unirea sub același nimb a Catedralei Sfânta Sofia, cu pseudo biserica de la Vatican, se spală pe mâini ca Pilat, zicând că este „taina ecumenismului sfinției sale.”

Totodată, PS Daniil afirmă că era de față la Drăgănescu (cel mai probabil pe perioada doctoratului din anii 1982-1985, sau mai târziu), când pr. Boca explica părintelui Teodor Bodogae, colegul său de facultate și dormitor, taina aceasta, iar la final a concluzionat:

„-Acesta este ecumenismul meu!”.

De aici se vede clar că pr. Boca era ecumenist asumat, însă dacă citim definiția acestei panerezii de la pct. 5.6 dată de părintele Haralambie, înțelegem cât de năucitor și otrăvitor este arsenismul pentru turmă.

Totodată, PS Daniil, încrezător în idol, nu s-a alarmat de erezie (deși am văzut la pct.4 lit. l, că Francisc de Assisi este cel mai mare înșelat al Apusului, Wulfila condamnat, Vaticanul apostat), ci din contră, prin intermediul traducătorului Cărării Împărăției în engleză, ing. Ioan Socol, care avea relații până la Vatican, trimite în 2015 un exemplar al cărții, papei Franscisc, pe care îl recunoaște în mod cu totul smintitor și mincinos, ca episcop al Romei , cu dedicația:

„Cu binecuvântarea preacuviosului sanctității sale papa Franscisc I, episcopul Romei, cu binecuvântarea preacuviosului părintelui nostru Arsenie Boca, 1910-1989, cel care a pictat pe sfântul Francisc de Assisi al cărui nume îl purtați, într-o biserică ortodoxă Drăgănescu, de lângă București.”

Iată convingerea PS Daniil în sfințenia unui eretic și credința eretică că papa Franscisc, este arhiereu al Bisericii. Preferă să ignore învătătura Bisericii, decât să combată înșelarea pr. Boca. Mai dă mărturie că pr. Boca spunea: că salvează ce se mai poate salva, că este rodul jertfei Brâncovenilor, că la Judecată va fi prezent ca martor și unii vor fi datori cătrel el cu un răspuns, că ar trebui să vorbească din văzduh, dar îl ține scaunul, etc. Un mare adevăr afirmă Părinte Episcop când numește biserica de la Drăgănescu, Capela Sixtină a Ortodoxiei românești. Capela Sixtină are o pictură pătimașă, blasfemiatoare, demonică, ce îndeamnă la desfrâu, fiind în totală contradicție cu pictura ortodoxă care are ca scop întărirea duhovnicească a credincioșilor.

Pictura de la Drăgănescu este asemănătoare cu a Capelei Sixtine, în sensul că ambele sunt picturi hulitoare și am atașat chiar la început, adrese de link cu articole lămuritaore. La pct. 4 lit.l am expus pleiada de sfinți, precum și Sinoade, minuni dumnezeiești, care arată fără urmă de îndoială că papismul este erezie și că se află rupt de Biserică și în afara ei, fără succesiune apostolică, fără Sfinte Taine, fără Preoție, Botez și celelalte și fără mântuire, căci nu-L au pe Domnul Hristos, ci pe papa care „le iartă”, contra taxă, păcatele -prin indulgențe!

Astfel, întrebăm cu tot respectul și dragostea Prea Sfințite părinte Episcop Daniil:

-De ce ignorați pe învățătorii ortodocși, pe prietenii și casnicii Domnului nostru Iisus Hristos, și credeți în povești, cum că papa Franscisc ar fi arhiereu al Bisericii, iar cel de Assisi ar fi sfânt?

Nu este aceasta neascultare față de Biserică și o poziționare antagonică față de chiar Capul ei, de Domnul Hristos?! Ce consecințe credeți că veți suporta la iminenta Judecată, ca opozant al Său, El, Care nu poate fi învins ?!

”Si aflându-mă într-o seară cu părintele Teodor Bodogaie de la Sibiu, acolo, la Drăgănescu, și ascultând cum părintele nostru Arsenie Boca, îi explica frânturi din pictura sfinției sale fostului coleg din anii de teologie de la Sibiu, părintele Arsenie a zis: „-Acesta este ecumenismul meu!”

6.2.Înalt Prea Sfințitul Serafim Joantă. Mișcarea Focolarelor. Mâna papei. Jalbele diasporei.
Ca om nu i se poate reproșa nimic. Are bunătate, modestie, spirit de într-ajutorare, căldură sufletească, dragoste, un fierbinte simțământ patriotic, este ușor abordabil, deschis, are răbdare, generozitate, simplitate și alte asemenea virtuți.

Însă Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că: „Nimic nu folosește viața virtuasă, dacă credința nu e sănătoasă”.

Cugetul eretic al părintelui mitropolit, a culminat cu sărutarea mâinii papei Francisc, în urmă cu câțiva ani, gest făcut din convingere că papismul (dar și alte erezii) ar fi Biserică, iar papa, arhiereu al Domnului Hristos. Este susținător și propovăduitor al demonicului ecumenism și al arsenismului. Întrucât la Drăgănescu pr. Boca a pictat pe ereticul Francisc de Assisi ca sfânt, părintele mitropolit urmează idolului și ca ucenic fidel ignoră învățătura Bisericii și îl pictează la rândul său, în Catedrala Mitropoliei.

Principala greșeală a Înalt Preasfințitului Serafim datează din 1994 când ajuns în Germania, ignoră învățătura Sfinților Părinți și se lasă cucerit de obiceiuri locale. Fiind impresionat de ospitalitatea catolicilor (care aplicau astfel Acordul eretic și viclean de la Balamand 1993), intră cu încredere și cu bună credință (sau cu naivitatea omului bun) în Mișcarea Focolarelor și astfel trece cu vederea predania Sfintei Biserici, statornicită prin Sinoadele Ecumenice.

 6.3. Maica Zamfira
Căderea pr. Boca nu i se datorează Julietei Constantinescu, însă este posibil să-i fi îngreunat posibilitatea unei treziri, iar starea aceasta a existat înainte de a lua contact „oficial” cu Ortodoxia, si a menținut-o cu voia sa, constant, fără să caute cu sinceritate, Adevărul. De pildă, din afirmațiile făcute de IPS Mladin în 1948-1949, reiese că și la acea dată, pr. Boca (deși era ieromonah din 1942), se ocupa în continuare cu chiromanția și alte științe oculte (pct.4 ). Julieta „a intrat sub pielea” lui, în 1946, printr-un gest sinucigaș, mimat, pe când pr. Boca se afla la Sâmbătă, în plin avânt al curentului arsenist, și cu vechime din 1929, de cel puțin 17 ani în practicarea yoga, hipnoza, chiromanția-magia. „Religiile superioare”, cu precădere hinduse, au fost acelea, care au făcut din pr. Boca „popa vrăjitoru” la propriu, și am prezentat mărturiile cu privire la păgânismele sale.

După ce a cunoscut-o la Sâmbăta, au rămas „în mare intimitate” conform părintelui Arsenie Papacioc, însă a urmat o perioadă în care pr. Boca a încercat să o mărite cu Nicolae Bordașiu, de care era îndrăgostită. În acest sens a bătut la propriu țara în lung și lat de mai multe ori, căutandu-l pe acela care se ascundea de securitate și era fugar. După ce l-a găsit, a vorbit insistent cu el și a pețit-o de câteva ori, însă Bordașiu de fiecare dată a refuzat categoric motivând că dacă se însoară cu Julieta, aceasta îi va anula propria personalitate. Ca urmare, pr. Boca a ținut-o lângă el.  Cert este, că de sub pielea sa nu a mai ieșit, că vrând nevrând a pus-o stareță, deși nu avea dram de experiență în mohahism, cedând șantajului la care a fost supus cu o serie de tentative de sinucidere, prin inghitirea de somnifere ”cu pumnul”, sau prin tăierea venelor. Maica Zamfira l-a determinat în final să alunge călugării și să facă la Prislop mănăstire de maici, iar după ce și ei au fost siliți de autorități să plece, pr. Boca s-a lăsat și de preoție și de călugărie, preferând să aibă un trai comun cu fosta stareță, să aibă proprietăți, să posede și 2 vile la Sinaia, în care a cazat 12 „călugărițe”, fără preot, duhovnic – de care să facă ascultare, deci în afara Bisericii. Ori ținând cont că era considerat de maica Zamfira si celelalte , ca fiind un episcop, aveau astfel propria lor „biserică”.

Maica Zamfira l-a urmat pretutindeni, inclusiv în satul Bogata Oltean din jud. Brașov, unde pr. Boca a pictat un timp în biserica din localitate. În casa unde erau găzduiți, aveau camere separate, însă dimineața erau văzuți ieșind ambii din aceeași încăpere, cealaltă fiind mereu intactă. Nu ar fi interesat pe nimeni dacă ar fi vorba de un preot sau stareț oarecare (și oricum față de ce este în arsenism, nu are o mare importanță, e pe ultimul loc o astfel de convețuire), totuși fiind vorba de „Sfântul Ardealului” era de evitat acest concubinaj, pe care și călugării de la Sihăstria îl considerau smintitor, așa cum am văzut la pct . 4. De asemenea, dr. Ioan Gându, care s-a ocupat de publicarea cărții părintelui Paulin Lecca „Jurnal duhovnicesc”, afirmă în ediția veche, că pr. Boca și maica Zamfira mergeau prin Drăgănescu „la brațetă”, gest de natură a crea tulburare, fiind cu totul nefiresc, dpdv ortodox. Iar după 1990 când s-a propus în Sfântul Sinod canonizarea pr. Boca, au fost arhierei care s-au opus cu vehemență, unul dintre ei spunând: ”Până trăiesc eu, acest curvar nu va fi canonizat!” și desigur că avea motive, cunoscând îndeaproape relația dintre cei doi.

Despre aceasta vedeți relatarea de la min. 27:45, din înregistrarea aflată pe internet cu titlul:

„Iisus Hristos și popii vedetă. Finalul unei lumi. Începutul cernerii.”

De aceea,  Biserica în dumnezeiasca ei înțelepciune, pentru a înlătura din calea turmei astfel de pietre de poticnire a dat multe Canoane ecumenice spre apărarea turmei de rătăciri, dar pe care pr. Boca nu le-a luat în seamă: Canon 3-Sinod 1 Ecumenic; Canon 18,20,29- Sinod 7 Ecumenic; Canon 47- Trulan; Canon 4, 16- Sinod a Ecumenic; Canon 25-Sf. Nechifor Maăturisitorul, prin care este dat anatema cel ce leapădă călugăria.

Maica Zamfira nu avea de unde să le cunoască și nu a fost interesată de acest aspect, ci ea și-a dorit a fi în preajma pr. Boca. Cu siguranță a luat contact nemijlocit cu practicile oculte ale acestuia, cu ereziile sale, cu deviațiile de la dreapta credință, însă fiind în același duh, le-a acceptat, și mai târziu, după moartea pr. Boca, le-a promovat.

   6.4.Arsenizarea din Făgăraș, Sighișoara, Sibiu, Brașov. Infailibilul A. Boca. Avorturile. Invazia

În  biserica de pe str. Dealului, sunt expuse la închinare tablouri cu chipul pr. Boca, și am văzut credincioase care se rugau cu mare evlavie, și-i sărutau poza. Același lucru se întâmpla și la biserica situată în curtea Spitalului TBC

La biserica de pe strada Constituției pr. Boca este pictat în patru ipostaze: de stareț, de duhovnic, de pictor și de deținut. Este dureros să constați că părinții slujitori din nenumărate biserici și localități, impun evlavia sfințiilor lor, bietului popor lipsit cu intenție de cateheză ortodoxă, care necunoscând învățătura Sfinților Părinți, nu realizează că fără să știe, fără să vrea, hulește pe Dumnezeu, prin venerarea unui idol, aceasta însemnând în fapt închinarea „la doi domni” – ceea ce ne rupe de Biserică și de mântuire.

Un alt aspect care arată lipsa de sinceritate a propovăduitorilor arsenismului, este și acela că prezință imaginea idolului, strict din vremea tinereții. Ce să înțeleg, că la tinerețe era sfânt și la bătrânețe nu, sau că scopul este doar „comercial”? Biserica nu procedează așa. Nu am văzut ca Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți,…Sfântul Antonie cel Mare, Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Paisie de la Neamț, Sfântul Nectarie… să fie pictați în icoane la vârsta tinereții, cu 40-50 de ani înainte de a trece la Domnul, deși și aceia arătau bine în floarea vârstei, erau frumoși la chip, plăcuți ochiului, însă Sfânta Ortodoxie nu asta caută, ci prezintă ceea ce este ziditor pentru suflet.

În arsenism imaginea contează, nu Adevărul!

– Catedrala Făgăraș

Adeseori trecând prin Făgăraș am intrat în frumoasa și măreața Catedrală din centrul orașului. Este asemeni unei catedrale metropolitane, o construcție monumentală, demnă de locuitorii buni, evlavioși și harnici a acestui oraș transilvan, care au ridicat-o cu gândul să slăvească pe Dumnezeu.

Totuși, pe cât de încântat eram de măreția acestui locaș, admirat din exterior, pe atât de mâhnit eram când pășeam în interior. Nu că nu ar fi la fel de impresionant, din contră, totul este frumos, foarte curat, oamenii primitori, spațiu imens bine aranjat, liniște. Un iconostas minunat, cu o sculptură deosebit de frumoasă și atrăgătoare. Pictura nu este încă realizată, însă lipsa ei este suplinită cu foarte multe icoane bizantine.

Însă bieții oameni sunt invitați să se închine nu lui Dumnezeu, ci „la doi domni”. Respectiv, chiar în dreapta Sfântului Altar, cu același grad de vizibiliate ca și iconostasul, pe perete, pe vreo 8-9 mp, se află 12 tablouri cu chipul pr. Boca, precum și 8 „icoane” sau frânturi din pictura necanonică a acestuia, cu loc amenajat de rugăciune și așezare în genunchi în fața „sfântului” ecumenist. Gândul mă duce că era mai bună o bisericuță micuță, ortodoxă, în care să se slăvească Dumnezeu, și nu o catedrală arsenistă în care este hulit Cel de Sus. Nu va putea spune la Judecată:„nu am știut”! Tot ce s-a prezentat mai sus, este public, și cu siguranță a ajuns la uchechile tuturor ce au mărturisit, pentru noi, părinții: Dumitru Stăniloaie, Arsenie Papacioc, Ioanichie Bălan, Adrian Făgeceanu, Paulin Lecca, IPS Mladin, IPS Antonie Plămădeală, IPS Pimen, IPS Bartolomeu Anania, samd.

Despre studiile de analiză făcute, lipsa „moaștelor” căutate cu înfrigurare, noaptea, „conspirativ”, pictura necanonică, eretici pictati ca sfinți, „două strane”…, însă am refuzat să cercetăm dintr-un simplu motiv: comoditatea, care duce la trădarea lui Dumnezeu, prin tăcere. Pentru mântuire, este obligatoriu a lepăda hulitorul arsenism – susținător al multor erezii și a demonicului ecumenism. Ca oi avem datoria să cercetăm în duhul Sfinților Părinți, să discernem și să respingem orice învățătură greșită și să atragem atenția preotului sau episcopului, că pierde turma. Criteriul nostru de judecată, trebuie să fie dreptarul Sfinților Părinți, iar dacă nu se conformează o oarecare învățătura adusă de oarecine, cu ce ni s-a predanisit, atunci fară cea mai mică reținere, trebuie aruncată la foc, spre a nu ajunge noi, prin ea, în gheena focului. Știm din Sfânta Evanghelie, din scrierile Sfinților, din Pateric, Viețile Sfinților, din Limonariu, samd, că și o mică modificare, aduc asupra noastră urgia iadului, iar aici, în ecumenism și aliatul arsenism, există ditamai aisbergul, care nu poate a nu fi văzut, decât dacă vom asculta șoapta din Eden. Credința nu o putem sub nici o formă negocia la Consiliul Mondial al „bisericilor”, la Toronto, Balamand, Chambesy, Busan, Creta, sau la alte mese și ospețe, nici nu putem îngadui a se schimba o literă, ci așa cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici, ne putem da viața, sănătatea, averea, pentru fratele eretic aflat la nevoie, dar Credința, nu, întrucât nu e noastră, ea este a Domnului nostru Iisus Hristos, Care este ortodox!

– Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Brașov

Spre deosebire de alte locuri unde este expusă imaginea pr. Boca, aici e tot tânăr însă are făcută o icoană, cu Cărarea Împărației în mână, cu nimb, cu mențiunea „Sf. Cv. Arsenie” și este pusă la închinare între icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Crucea Răstignirii Domnului.

Acestea se află ceva mai în spate în partea dreaptă a naosului, și se spune că icoana va fi adusă în fața sfântului altar după canonizare. Însă nadajduiesc că această greșeală fatală sufletește nu va fi făcută, în veci.

– Mănăstirea Sighișoara

Armele ocultei împotriva Bisericii sunt ecumenismul, arsenismul…dar și avorturile, risipirea, distrugerea tării, invazia musulmană masivă, pervertirea învățământului teologic, studii teologice în centre eretice, lipsa de atitudine în apărarea dumnezeieștii Credințe.

O adevărată bijuterie monahală, situată într-un loc mirific, în cartierul Aurel Vlaicu, pe o colină înconjurată de păduri și văi, ce bucură privirea, liniștesc inima și îndeamnă sufletul la a da slavă lui Dumnezeu. Contactul cu oamenii din zona Sighișoara impresionează prin căldură, politețe, dăruire, întrajutorare, hărnicie. Asemenea sunt și viețuitorii Mănăstirii, părinții ce slujesc zilnic Sfânta Liturghie și alte slujbe din cultul Bisericii, cu multă dragoste față de popor, de copii, primitori de străini, spijinitori ai săracilor, ocrotitori al celor năpăstuiți, alinători ai durerilor trupești și sufletești.

După preluarea mănăstirii de la fundația ridicată de Zaharia Boitoș, au reușit să facă din ea, prin multă jertfă, o vatră monahală de o rară frumusețe, care atrage mulțime de închinători și pelerini, în special pentru frumusețea slujbelor și a cântărilor psaltice bizantine. De asemenea datorită demersurilor efectuate de părinți, s-a reabilitat și modernizat drumul spre cartierul Aurel Vlaicu, s-a realizat aducțiunea de gaz metan și rețeaua de apă, fapt care a făcut posibilă dezvoltarea vertiginoasă a zonei.

Însă în plan duhovnicesc, s-a creat o mare prăpastie, prin aceea că mănăstirea este un puternic centru de arsenizare. Părinții au preluat duhul pr. Boca și îl consideră pe acesta ca fiind infailibil, deși el nu a avut duh ortodox, ci a mimat Ortodoxia pe care a amestecat-o cu păgânismele și a ignorat total învățătura Sfintei Bisericii, încă de la Teologie.

Ca marea majoritate a arseniștilor, nu pot concepe că idolul a greșit și orice punere în discuție a acestui subiect este tratat ca un atac dușmănos. Atenționările marilor duhovnici sunt trecute cu vederea, fiind considerate ca atitudini datorate invidiei, că nu au ajuns la aceeași măsură, cu idolul lor. Faptul că a pictat eretici condamnați de toate Sfintele Soboare Ecumenice, că a afirmat erezii, că a realizat o pictură necanonică, nu deranjează pe nimeni, deși atârnă de gâtul turmei ca o stâncă prăvălită în ocean.

Arsenie Boca a reprezentat înfrățirea Sfintei Ortodoxii cu păgânul Vatican – dușman înverșunat al Bisericii de peste 1000 de ani, dar ucenicii zic că așa trebuie să fie, deși acela nici nu leapădă ereziile, nici unire în Duhul Adevărului nu dorește, ci vrea doar să fim sub papucul lui, să stăpânească ca un împărat roman al cărui urmaș se crede, și bineînțeles, ca înaintemergător al antihristului, vrea distrugerea Bisericii, pierderea sufletelor noastre și umplerea jitnițelor sale cu carne, lapte și lână.

De asemenea, mare parte dintre ucenicii pr. Boca cred și o afirmă că greco-catolicii „sunt de-ai noștri”, neluând în seamă Sfinții Părinți, Sinoadele și deci nici Duhul Sfânt, păgubind astfel și turma și pe frații noștri din afară, cărora în loc să li se spună adevărul mântuitor, li se întărește convingerea, prin ecumenism, că sunt pe calea cea bună. Ei cred și afirmă că Francisc de Assisi și Wulfila sunt sfinți, urmând orbește gândirea dogmatică eretică a idolului.

Am văzut ce spune Maica Domnului despre catolicism: „Dușmanii mei și ai Fiului meu”! , însă pentru arseniști, Stăpâna noastră, nu prezintă încredere precum, idolul. Am văzut cât e de ferm Sfântul Paisie de la Neamț și mulțimea de Sfinți enumerați acolo, însă nici aceștia toți, cu Biserica întreagă, nu sunt la nivelul idolului „infailibil” ce dă indulgențe când și cui voiește el, ca papa.

Am văzut asprimea smeritului și blândului Ierarh, Sfântul Spiridon! Am văzut învățătura Bisericii! Cu toate acestea, de ce există atâta îngăduință față de erezie- care în fond ne desparte de Dumnezeu ?! De ce atâta indiferență, când în joc este chiar mântuirea?

Iată, ca exemplu, smintitoarele „arătări ale Maicii Domnului” de la Fatima, Lourd, Medjugorje, sau Seuca, de lângă Târnăveni, nu sunt combătute nici măcar atunci când sunt propovăduite inclusiv în cadrul mănăstiresc, prin emisiunile dracesti de la tv.

Toată lumea ortodoxă știe că acele „arătări” din catolicism, nu sunt de la Dumnezeu. Deși pare că papistășismul cinstește pe Maica Domnului, în realitate, prin dogma Imaculata Concepție, o despoaie pe Stăpâna noastră de orice merit, virtute, luptă, jertfă și face din ea un simplu obiect de care Dumnezeu s-a folosit în planul Său de mântuire al neamului omenesc. Totodată Imaculata Concepție o ridică pe Maica Domnului, la nivel de Dumnezeu și o alătură Lui, la acțiunea de răscumpărare (co-răscumpărătoare), din robia morții… adică hule peste hule.

Sfântul Ioan Maximovici în cartea „Dreapta Cinstire a Născătoarei de Dumnezeu”, explică faptul că Imaculata Concepție este o înșelare demonică, iar păruta cinstire a Maicii Domnului de către lumea catolică, este în fapt o necinstire, o batjocorire, o blasfemiere a Stăpânei noastre.

Anumiți „ortodocși” au băgat cu forța pe Maica noastră Biserica, în casa desfrânării CMb, însă Domnul Iisus Hristos nu va îngădui pângărirea ei, ci pe aceia și pe cei care acceptă umilirea Sfintei Ortodoxii, îi va tăia și-i va număra cu caprele.

„Iubirea” noastră mincinoasă ne-a dus la trădarea Bisericii, a Preasfintei Fecioare Stăpâna noastră, a Sfinților și a Puterilor Îngerești și bineînțeles a turmei năucite din lipsă de cateheză și îndoctrinată spre pierzare. Ne vedem de rânduială și lăsăm să pătrundă cea mai grotescă neorânduială care ne rupe de Biserică, de Dumnezeu: erezia!

Deși prin ecumenism Domnul nostru Iisus Hristos este târât iarăși în curtea arhiereului, în Pretoriu și pe Golgota, noi, nepăsători, nerecunoscători, și neimplicați în apărarea Credinței Sale adusă de El din Cer spre a noastră mântuire, îi spunem ca și fariseii: „Mântuiește-te pe Tine Însuți!, noi avem ce ne trebuie: pătuț, păpică, biserici, cântări, slujbe frumoase, altceva nu vrem”. „Pactul cu satana” din Creta nu prezintă aceeași importanță, ca supica și somnicul, deși documentele adoptate acolo arată a fi concepute de „servicii” de peste ocean, nu de teologi ortodocși. Statele Unite au coordonat organizarea și desfășurarea sinodului și printr- „O intervenție ortodoxă a Departamenului de Stat”, România și Serbia „au fost convinse să participe” , SUA fiind interesată de bunul mers al Bisericii lui Dumnezeu (!). Ce nebunie poate fi mai mare, decât aceea ca un sinod ortodox să fie controlat de „imperiul american” aflat la picioarele dinastiilor Rothschild și Rokefeller- care-l vor împărat pe demonicul „mesia”? Chiar și principalul purtător de cuvânt al Sinodului a fost un „demnitar cu rang înalt”, colaborator apropiat al CIA, Elizabeth Prodromou, care încă în 2009, cu referire la întâlnirea din Creta spunea: „Canoanele (Bisericii) sunt insuficiente, mai precis incomplete și au nevoie de corectare și sporire”. Curată blasfemie!

Cei care vor să-și păstreze neapărat idolul o pot face în adunarea ce va lua ființă prin mult dorita unire a „ortodocșilor” cu Roma, și aflată în desfășurare. Acolo se vor putea închina lui lui Francisc de Assisi, lui Wulfila, Anton și pr. Boca…. însă prin această „unire”,Domnul va alunga din Biserica Sa, lupii, ce vor fi nevoiți apoi să-și săreze apa, precum am văzut în marea minune de la Alba Iulia, petrecută pe timpul marelui voievod Mihai Viteazul .

7.CONDITII DE FOND CARE TREBUIE SĂ FIE ÎNDEPLINITE PENTRU ACTELE DE CANONIZARE

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă.

2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credințe, până la moarte.
c) puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase.
d) puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra și de a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă.

3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinții. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei condiții pot face excepție numai mucenicii dreptei credințe

DUPĂ CE SE CUNOSC ADEVĂRATELE MINUNI?

Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii, dintre care însemnăm:

1) Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;

2) Să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale Sfinţilor;

3) Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

4) Să nu contrazică Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie;

5) Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;

6) Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti, nu morţii sau păcatului;

7) Savârşitorul minunii să graiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

8) Să îndrepte moravurile la cei ce văd minunea;

9) Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;

10) Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.

Preafericite Părinte Patriarh Daniel și Preacinstiți Ierarhi, vă rugăm,  apărați turma!

Ca oi avem dreptul și obligațía, ca atunci când sunt probleme de dogmă, de Credință, să luăm atitudine, ceea ce am și făcut prin prezenta, cu tot respectul cuvenit episcopilor noștri și cu toată dragostea pentru Biserică și popor, dar mai ales din dragoste pentru ADEVĂR care este HRISTOS!

De asemenea, avem dreptul să cerem arhipăstorilor noștri, să se implice și în probleme sociale, luând ca model  pe Sfintii Părinți, care mergeau cu jalba celor năpătuiți la împărati și dregători, purtând durerea lor și asumându-și chiar și prigoniri, de dragul turmei dar mai ales de dragul Domnului Nostru Iisus Hristos.”Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?”(Romani 8:35).

Vă rugăm să vă apărați turma, deoarece sunteți cei mai îndreptăți să o faceți și în același timp obligați ca Arhierei ai Domnului, Care poate face din Ierarhie și popor o putere care să stăvilească potopul nedreptăților rostogolite peste noi. Lupta se dă prin aceste vaccinuri în primul rând împotriva Bisericii, este un război dus împotriva Domnului nostru Iisus Hristos Care așteaptă de la ierarhii Săi, să se ridice cu curaj și să-și dea viața pentru oi dacă este nevoie, așa cum El  Însuși a făcut-o, dându-și viața pentru noi oamenii, cu scump Sângele Lui. Sfinții Părinți luau atitudine chiar și pentru o vie, iar acum este un genocid emanat din hăurile iadului, iar turma are nevoie de apărare împotriva atacurilor la viață, declanșate de forțele întunericului.Mântuitorul Nostru a spus : ”Dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi!”

Omul ca să fie liber cu adevărat, spunea părintele Arsenie Papacioc, trebuie să nu mai aibă frică de moarte.Frica de moarte vine din păcat.Orice îngăduință pe cae o avem față de noi înșine, nu face decât să permită răului să lucreze înlăuntrul nostru. Doamne ajută să ne înnoim sufletește, așa cum îi place Domnului și să facem voia Lui!

Cu Dumnezeu înainte!

Maica Domnului să ne ocrotească și să acopere poporul român cu Sfântul Ei Acoperământ!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim  Maicii Domnului și tuturor Sfinților Părinți !

Petiție

1. Apasă aici si semnează Petiția împotriva canonizării părintelui Arsenie Boca

2. Pas cu pas cum să semnezi „Petiția împotriva canonizării părintelui Arsenie Boca” în clipul de mai jos