Sfinții Părinți

Arsenie Boca, comparându-se cu Sfântul Prooroc Moise, a vrut să-și ardă toate scrierile

„Nu știu dacă cei de astăzi vor pune în studiul studenților teologi și al seminariștilor Cărarea Împărăției a Părintelui Arsenie, ca să-i lumineze pe viitorii preoți, care au atâta nevoie.

[să ne ferească bunul Dumnezeu, Măicuța Domnului și toți Sfinții de o asemenea năpastă – n.n.]

Căci Părintele Arsenie, văzând că la noi valoarea nu are valoare, a vrut să ardă cartea sa, așa cum a făcut Sfântul Moise Proorocul cu Tablele Legii de pe Muntele Sinai, date de Dumnezeu însuși – cu cele zece porunci -, când a văzut păgânătatea poporului care, la poalele muntelui Sinai, mânca, bea și juca, uitând cu totul de Dumnezeu.”

Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, 35-36.

[Cu toții nădăjduim că nu a fost așa gândirea genuină a lui Arsenie Boca, atât de plină de mândrie, încât să se considere pe sine ca și pe Sfântul Prooroc Moise, iar pe cartea sa ca pe Tablele Legii, judecând în grup pe toți românii că nu apreciază adevăratele valori (care într-o astfel de cugetare, ar fi numai modul său personal de a crede) -n.n.]