Ucenicii se ceartă între ei în interpretarea tuturor aspectelor vieții lui Arsenie Boca. Din fericire informațiile care le dau ei, dincolo de interpretări, consună în a ne arăta că a fost un înșelat atât în viețuire, cât și în învățătură, atât pentru cei fără de carte, cât și pentru intelectuali, chiar dacă prin manifestări diferite.
Dacă cei care sunt uniți prin iubirea irațională și necondiționată a lui Arsenie Boca, datorită comportamentului contradictoriu al său se contrazic, fiind atât de dezbinați, ce primejdios este a fi canonizat când sunt atâția oameni treji cu mintea care se vor împotrivi fiindcă iubesc Sfinții Părinți și adevărul (care au scăpat de hipnoza lui și înțeleg că acceptarea unui astfel de „sfânt” este totuna cu înghițirea unui cal troian în pântecele căruia forfotesc ostașii iadului numiți ecumenism, origenism, iconoclasm, vrăjitorie, hipnoză, hinduism).
Cei ce iubesc Sfânta Predanie vor înțelege că a accepta să fie canonizat un astfel de om amăgit este totuna cu a te lepăda de Hristos. Și atunci va apărea o mare ruptură. Modul pătimaș al ucenicilor lui (care nu țin cont de nimeni și nimic, nu ascultă argumentele care le alunecă pe lângă înțelegerea minții) îi va duce să se rupă de Sfânta Biserică și să formeze o sectă, secta sfântului Ardealului, sau mai pe scurt secta Ardealului, întregind peisajul și așa fragilizat de conviețuirea istorică cu atâtea confesiuni (ce imprimă o relativizare a credinței, o atmosferă proecumenistă de dragul misiunii occidentofile) și de uniatism.
Ce hâd este să nu poți să le spui cu dragoste și delicatețe că nu ești de acord cu încălcarea Sfintei Tradiții de către Arsenie Boca, că imediat cel cu care vorbești, fără să întrebe din dragoste de adevăr care este încălcarea, capătă o tulburare și o râvnă de apărare fără argumente, ce vrea să te astupe cu totul printr-o falsă autoritate, nefăcând altceva decât să demonstreze și prin reacția proprie că cel insuflă oamenilor cinstire către pictorul de la Drăgănescu este un duh rău, sălbatic și mincinos.
