Comentariu integral asupra picturii iconostasului de la Drăgănescu

ICONOSTAS

„Sculptat în lemn de stejar carpatin, iconostasul bisericii de la Drăgănescu, susține un număr de icoane pictate după erminia ortodoxă, în culori de o nuanță deschisă, albastru senin ca fond, cu ton de alb, galben şi auriu. Uşile împărăteşti ni se deschid prin icoana Buneivestiri care este începutul mântuirii noastre”. În stânga coboară arhanghelul Gavriil cu un sul desfăşurat pe care scrie: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine”. În dreapta, sfânta Fecioară Maria stă la un amvon al cerului şi al pământului, umbrită de ,,Puterea Celui Preaînalt” şi scăldată în lumina Sfântului Duh care, coborând la Bunavestire, prefigurează Botezul în Iordan şi vesteşte anticipând Rusaliile”.

Mai jos este schița unui iconostas ortodox, așa cum e prezentată în „Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie de Furna la pagina 351:

Vedem, în primul rând, că la Arsenie Boca Maica Domnului și Sfântul Apostol Ioan sunt poziționați invers. Apoi se remarcă faptul că la Arsenie Boca nu există cei 12 prooroci prezenți în mod normal. Mai lipsesc reprezentările Maicii Domnului Oranta, reprezentarea Sfintei Treimi, cei patru evangheliști de pe ușile împărătești. Se mai poate observa și înlocuirea Sfântului Ioan Botezătorul, cel carre ar trebui reprezentat în partea stângă, cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Dar despre acestea la timpul lor.

În ceea ce privește așa-zisa reprezentare a Buneivestiri de pe ușile împărătești, aș propune să ne uităm mai atent la aceasta.

Nicăieri în toată iconografia ortodoxă Maica Domnului nu e reprezentată la amvon. Iată ce zice Dionisie de Furna în „Erminia picturii bizantine”, la pagina 101:

„Case, și Prea Sfânta Fecioară stând înaintea unui scaun, cu capul puțintel plecat, și cu o mână ținând mătase înfăşurată pe un fus, iar mâna dreaptă având-o întinsă catre îngerul [Gavriil], care, stând înaintea ei, cu dreapta o binecuvântează, iar cu stânga ține un toiag sau un crin. Și deasupra casei [este] cerul, şi din cer vine jos Sfantul Duh cu o rază peste capul Prea Sfintei Fecioare”.

Scrie undeva de amvon? Scrie undeva de sulul Arhanghelului Gavriil, care nu binecuvintează rodul pântecelui Născătoarei de Dumnezeu, ci privește mânios, asemănându-se mai degrabă falsului Gavriil care s-a arătat câinelui necredincios Mahomed.

Referințele păgâne nu se opresc doar la Mahomed sau la androginia mincinosului Gavriil, ci merg până la podeaua specifică templelor masonice și așa-zisa revărsare a Duhului Sfânt, care la Arsenie Boca e reprezentată nu sub formă de rază, ci sub formă de fulger, simbol al căderii lui Satan și al lui Zeus, cel dintâi dintre idolii elinilor, făcând din nașterea cea fără de păcat a Mântuitorului mai degrabă rezultatul unei fertilizări rezultate din ritualurile păgâne.

Mai jos icoana canonică:

„Icoanele împărăteşti: Mântuitorul Iisus Hristos binecuvintează stând în picioare pe un nor, având ca răni urmele piroanelor la mâini şi la picioare. Privirea Sa dumnezeiască şi atotvăzătoare ne dezvăluie prin „,taina ochilor” Săi preacurați adevărul dogmatic revelat al atotprezenţei şi atotştiinţei Sale. Domnul Hristos este înveșmântat în hlamidă de culoare roşu aprins. Chipul sfintei Sale icoane exprimă tinereţea veşnică, biruitoare, senină și iubitoare întru desăvârşire. În mâna stângă ţine sfânta Evanghelie deschisă la cuvintele:,,Fericiți veți fi când: vă vor ocări şi vă vor prigoni pe voi şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră mintind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți că plata voastră multă este în ceruri” (Matei 5,11-12). Pe pagina stângă a sfintei Evanghelii se află globul pământesc în albastru, cu ecuator și semimeridian pe care tronează sfânta și dumnezeiasca Cruce,,,semnul Fiului Omului” şi simbolul creştinismului. Planeta albastră este înconjurată de cuvintele Domnului: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului…” (Matei 28,20)”.

Mai jos icoana canonică:

Vedem că icoana împărătească a lui Hristos trebuie să aibă un tron, care lipsește în pictura de la Drăgănescu (lipsindu-l astfel pe Hristos de cinstea împărătească), iar în carte trebuie să scrie „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Cel ce-mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 14, 6), nicidecum „Fericiți cei prigoniți…”, care întărește și mai mult imaginea greșită creată de Arsenie Boca cum că Mântuitorul ar fi un împărat care și-ar fi pierdut slava. Iar referință la globul pământesc nu există nicăieri în pictura ortodoxă pentru că nu-și are rostul (iar nu pentru că ar crede Biserica în pământul plat).

Iar chipul Mântuitorului, conform indicațiilor de la pagina 147 din „Erminia picturii bizantine” trebuie să arate în felul următor:

„A lui Gherman al Constantinopolei: Trupul Dumnezeu-omului este de trei coți [de lung], puțintel plecat, cu fața de culoarea grâului; cu sprâncene frumoase, legate împreună; cu ochii frumoşi. [nasul] cu frumoase nări; părul capului roşietic şi puțintel galben (cu o şuviță de păr pe frunte), cu barba neagră; şi degetele prea curatelor [Sale] mâini potrivit de lungi, (și cu sandale sau fără încălțăminte în picioare). Și, în scurt, arătând închipuirea blândeții, precum este chipul aceleia ce L-a născut şi din care și-a plăsmuit firea omenească desăvârşită”.

Pe lângă aceasta, adevăratul Hristos nu are stigmate la încheieturi.

„Icoana Maicii Domnului ne-o reprezintă pe Născătoarea de Dumnezeu stând în picioare pe nor, cu Mântuitorul Iisus Hristos în brațe, fiind înveșmântată în hlamidă roşu aprins. Ca şi pe bolta Altarului, Pruncul Iisus revelează copilăria şi curăţia veşnică, cu mâna stângă ne arată cerul, iar dreapta o deschide spre îmbrăţişarea noastră, prevestind întinderea şi cuprinderea dumnezeieştilor Sale brațe pe Crucea Golgotei„.

Se vede iarăși androginia lui Hristos, de data asta ca prunc cu păr bălai, iar Maica Domnului este mai degrabă… Zamfira Constantinescu.

„În uşile diaconeşti stau: în partea dreaptă arhanghelul Mihail ca arhistrateg al cerului şi al Domnului Savaot, stând pe un nor cu o sabie de foc vâlvâitoare – aceeaşi cu care păzea drumul spre Pomul vieții (Facere 3,24) – îndreptată în jos şi gata să apere din nou Edenul sfântului Altar şi să pedepsească orice necuviinţă. Cu stânga susține monogramul încercuit al Mântuitorului Iisus Hristos (a X co), iar la ușa diaconească din stânga, ne întâmpină sfântul arhanghel Gavriil, de asemenea deasupra unui nor, oferind Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului din icoana împărătească-și privitorului – un preafrumos crin cu cinci potire albe. Aripile celor doi arhangheli le cuprind aureolele”.

Am pus ambele picturi, cea arsenistă și cea canonică, împreună.

O să încep cu Arhanghelul Mihail. Acesta nu se reprezintă cu sabie de foc, care este specifică nu arhanghelilor, ci serafimilor, căci aceia au păzit ușile Raiului, iar nu Arhanghelul Mihail, care este pictat mereu cu sabie obișnuită. De asemenea, Arhanghelul Mihail nu s-a arătat oamenilor în minijupă, pe jumătate dezbrăcat.

Arhanghelul Gavriil nu este pictat nici el conform canoanelor, neavând crini în mână. Mă întreb oare de unde s-a inspirat dacă nu chiar din icoanele schimonosite la ordinul lui Petru cel Mare, acel tiran considerat ce creștinii ortodocși din Rusia un înaintemergător al Antihristului.

Ce au în comun cei doi falși arhangheli este că au pictate aripile cu aceeași formă ca și ale vulturului nazist.

Aceasta este ceva comun pentru pictura arsenistă, și serafimii fiind de regulă lipsiți câteva din aripile lor ca să se încadreze mai bine în tiparul nazist.

„În dreapta iconostasului avem icoana hramului: sfântul ierarh Nicolae, îmbrăcat ca arhiereu în odăjdii galbene, ornamentate cu cruciulițe, având omofor pe umăr și pe piept şi ținând sfânta Evanghelia în mâna stângă, iar cu dreapta binecuvintează ca un arhiereu, stând în picioare pe pământ, la marginea unei mări şi fiind gata oricând ca un grabnic ajutător, să întindă mâna tuturor celor ce călătoresc pe ape” şi tuturor creştinilor închinători, care-i poartă numele, îl cinstesc şi îl strigă, în orice furtună sau naufragiu al vieţii s-ar afla”.

Se vede undeva marea pe care a pictat-o Arsenie? Nu. Și atunci?

Însă nu doar asta e interesant. Pe beredniță există o sabie. Ca veșmânt liturgic, ea însăși este un fel de sabie a preotului pe care este semnul Sfintei Cruci.

Iar pe epitrahil în loc de Sfânta Cruce este un knot celtic.

Interesantă și crucea cu 4 brațe de pe Evanghelie care are, bineînțeles, un triunghi masonic deasupra sa.

Cred că Arsenie Boca îl vedea pe Sfântul Nicolae ca un înaintemergător al New Age-ului cu mască creștină, motiv pentru care a pus pe epitrahilul său o cruce celtică. De asemenea, cred că-l vedea ca pe un factor unificator în lupta contra necredinței (nu a relei credințe, pe care de altfel o propovăduia și Arsenie) printr-o falsă Evanghelie modificată de masonerie. Iar într-un fel asta mă duce cu gândul la blasfemia cu Moș Crăciun, care este un factor unificator pentru ecumenism și care este și cioara vopsită a New Age-ului.

„În stânga iconostasului se află icoana sfinților apostoli Petru şi Pavel care ţin cu mâinile încrucişate biserica Mănăstirii Voroneț, ca simbol al ortodoxiei apostolice româneşti, pe a cărei faţadă vestică este reprezentată în miniatură Judecata de Apoi, iar cu celelalte două mâini, sprijinesc un prapor sau steag bisericesc, pe care ar fi trebuit să fie zugrăvită minunea de la Cincizecime sau Rusalii. Textul ne grăieşte de la sine:,,Praznicul Cincizecimii: – ziua întemeierii Bisericii. Pe această piatră (a mărturisirii divinității lui Iisus, revelată lui Petru), voi zidi Biserica Mea şi porțile iadului nu o vor birui pe ea” şi „Cred: întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică” (Matei 16,18). Peste pământul pe care stau în picioare sfinţii apostoli Petru şi Pavel, după ce l-au străbătut în sandale de-a lungul și de-a latul şi pe care se sprijină piciorul praporelui, răsare,,Soarele Dreptății” şi ziua eshatonului, cu razele unei noi ere eterne care scriu de trei ori: „Ierusalim” (pământ nou și cer nou: Noul Ierusalim – Biserica)”.

De ce a fost aleasă fix biserica de la Voroneț în contextul în care Arsenie Boca era un promotor al New Age e de prisos a explica, căci New Age-ul e opoziția controlată, de cele mai multe ori naționalistă, față de internaționalismul ateu comunist. Voroneț este, prin reputația sa de sit UNESCO și prin „albastrul de Voroneț”, un simbol al etnofiletismului misticist, infestat cu tot felul de mituri populare, și al transformării lucrării Bisericii într-o chestiune financiară și culturală, iar nu duhovnicească. Prin această combinație nefericită de cultură lumească și de Ortodoxie cea din urmă se îmbolnăvește și devine o tradiție lumească, pierdându-și menirea de cale spre mântuire.

„Icoanele praznicale:

Deasupra uşilor împărăteşti şi în centrul iconostasului, mai mare decât toate celelalte din acelaşi rând, se află Cina cea de Taină, reprezentată astfel: împrejurul unei mese circulare – ca o adevărată masă a tăcerii şi a cuvântării – stă Mântuitorul Iisus Hristos înconjurat de cei doisprezece sfinți ucenici şi apostoli, şezând cu toții pe scaune, simbolizând cele douăsprezece scaune de la „înnoirea tuturor lucrurilor” (Matei 19,28). Pe sfântul disc se află şapte pâini sau prescuri cu pecetea IS HR NI KA, iar lângă acesta un sfânt potir euharistic. În dreapta Mântuitorului Hristos se află Iuda vânzătorul, strângând punga în mâna stângă şi întinzându-şi dreapta spre sfântul disc. La stânga Mântuitorului îl vedem pe sfântul apostol și evanghelist Ioan, ucenicul iubit, odihnindu-se la pieptul Domnului şi întrebând la îndemnul lui Petru, aflat în spatele sfântului Ioan,,,Doamne cine este ?”. Mâna stângă a Mântuitorului spijină umărul stâng al sfântului Ioan, ale cărui mâini sunt încrucisate. Între apostoli domneşte pace, linişte dar și o oarecare nedumerire în urma cuvintelor: „Unul din voi Mă va vinde”. Sfinții apostolii sunt totodată întrebători şi uimiţi. Umbra fricii şi a oboselii care-i va pune pe fugă în Ghetsimani, începe să se arate, ca şi bucuria revederii de după Sfânta Înviere. Veşmintele apostolice sunt marcate de linii argintii pe fondul și nuanța generală de culori deschise, vii şi luminoase, care dau de înțeles, că dincolo de sfântul Iconostas, în Altar, continuă liturgic şi euharistic aceeaşi Taină de la Cină, după porunca Domnului: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22,19)”.

Conform indicațiilor din „Erminia picturii bizantine” lui Dionisie de Furna de la pagina 113, Cina cea de Taină trebuie pictată în felul următor:

„Casă şi într-însa masă cu pâini pe ea, şi blide cu bucate și o cană cu vin şi un pahar lângă ea. Și Hristos, împreună cu [cei doisprezece] apostoli, şezând la masă. Si inspre partea stângă, la pieptul Lui, fiind culcat loan; iar înspre partea cea dreapta, Iuda (fără nimb) întinzându-şi mâna la blid şi uitându-se către Hristos”.

Cum se face că nu doar Iuda nu are nimb, ci și apostolii, cum e în icoana canonică? Și casele unde sunt? Unde sunt cănile, în care ar trebui să fie vinul?

Iar fețele apostolilor lui Arsenie Boca, precum și a falsului hristos, sunt androgine, dar vizibil înfricoșate, iar unii sunt afișați chiar cu spatele. Atașamentul dintre falsul mântuitor și falsul apostol Ioan este foarte trupesc, diferit de cel din icoana ortodoxă, ducând mai degrabă cu gândul la relații homosexuale.

Teoria mea este că aici Arsenie Boca promovează erezia papistașă. Sfinții Apostoli, fiind nedesăvârșiți și neprimind încă darul Duhului Sfânt, adică cinstita preoție, se împărtășeau doar de Sfântul Trup, iar nu și de Sânge, care la papistași se dă doar preoților.

„De la stânga la dreapta:

Întâmpinarea Domnului: În planul depărtat al templului din Ierusalim, urcă pe scările acestuia, dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, iar în planul apropiat o vedem pe Maica Domnului, pe dreptul Iosif şi pe dreptul Simeon cu Pruncul în brațe, împovărat şi odihnit deopotrivă, în apropierea cărora se află şi sfânta proorocită Ana. Pe sfânta icoană sunt cuvintele dreptului Simeon de la vecernia vieții sale: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace. Că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israil”. Şi a zis către Maria, mama Lui:,,Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel și ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 2,29-32 şi 34)”.

La pagina 102 din „Erminia picturii bizantine” se descrie Întâmpinarea lui Hristos:

„Templu cu baldachin şi sub baldachin o masă şi pe ea o cădelniță de aur; şi dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, ținându-l pe Hristos în brațele sale ca pe un prunc, îl binecuvântează. Și, de cealaltă parte a mesei, Prea Sfânta Fecioară întinzându-şi mâinile către Dânsul; şi dinapoia ei Iosif ținând doi pui de porumbel în haină; şi lângă el proorocița Ana, arătându-l pe Hristos şi ţinând o hârtie, zice: Pruncul acesta a făcut cerul şi pământul””.

Din start observăm că falsul prunc al lui Arsenie Boca are chip și picioare de fetiță, iar părul e roșcat (simbol al feminismului și al revoluției sexuale, posibil al androginiei).

Distanța dintre falsul prunc și falsul Simeon este foarte mică la Arsenie Boca, ceea ce duce mesajul într-o zonă familială și chiar trupească.

Falșii Iosif și Maria ai lui Arsenie Boca stau foarte apropiați unii de alții, spre deosebire de icoana canonică, unde între cei doi se află Proorocița Ana. Apropierea dintre cei doi duce la erezia „Sfintei Familii” de la papistași.

Falsa Ana nu ține niciun sul în mână, ceea ce o lipsește de darul proorociei. Iar poate prin faptul că o pune lângă falsul Simeon poate lăsa să se înțeleagă că și aici era vorba de o relație mai „specială” între cei doi. Iar chipul ei nu seamănă sub nicio formă cu cel canonic, care nu arată ca al unuia al unei cerșetoare.

Masă nu avem deloc, dar avem în schimb niște farisei în spate cărora li se închină o femeie, probabil o parodie a binecuvântării pe care a primit-o Fecioara de la preoți pentru Pruncul Hristos, dar nu există nimic asemănător în toată pictura bizantină.

„Naşterea Maicii Domnului: În dreapta sfântul Ioachim, sfânta Ana se odihneşte pe pat, iar Sfânta Fecioară Maria ca pruncă, stă înfășată pe masă, având alăturea trei,,vecine” şi anticipând Betleemul”.

La pagina din „Erminia picturii bizantine” spune că Nașterea Născătoarei de Dumnezeu:

„Casă, şi sfânta Ana culcată pe un pat sub plapumă, rezemându-se pe perne, şi două fete o țin de la spate, şi înaintea ei o altă fată o apără [făcându-i vânt] cu apărătoarea. Şi iarăşi alte fete, ținând în mâini (vase) cu bucate, ies afară pe uşă; şi din josul ei, alte fete, şezând, spală prunca într-un lighean, iar altă fată leagănă prunca, care este [culcată) în leagăn”.

Se poate observa că în pictura arsenistă fetele nu-i fac vânt așa-zisei Ana (pe care o bănuiesc a fi mama lui Arsenie, ale cărei rugăciuni le compara cu ale Sfinților Ioachim și Ana). Și mai grav este că nici fetele care o spală pe Maica Domnului nu există. Ba chiar nici vasul nu e. Oare de ce? Pentru că nu ar avea nevoie? Pentru că… s-ar fi născut fără de păcat? Adică e vorba de Imaculata Concepție de la papistași?

Îngerul unde e la Arsenie Boca? Unde e binecuvântarea lui Dumnezeu, al cărui trimis e îngerul? Cu alte cuvinte, el consideră nașterea Maicii Domnului ca pe o naștere obișnuită, iar nu ca pe una minunată, ca rod al rugăciunii unor sfinți ca Ioachim și Ana.

Acest fapt este întărit de lenjeria patului din pictura lui Arsenie, care are un cearșaf cu modele tradiționale românești și cu… stele ale lui David, simbol kabbalistic și musulman.

Interesantă figura falsului Iosif, care se uită la falsa pruncă ca și cum ar bate-o. Dar tocmai de aici putem deduce faptul că această pictură e inspirată din nașterea lui Arsenie Boca însuși. Căci el spunea că mama sa s-a rugat pentru a-l naște cum s-au rugat Sfinții Ioachim și Ana pentru a o naște pe Maica Domnului.

„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Sfinții părinți Ioachim şi Ana o aduc pe tânăra şi Sfânta Fecioară Maria la vârsta de trei ani în templul din Ierusalim. Ea îşi deschide brațele vrând parcă să zboare spre arhiereul văzut al vremii, care se apleacă s-o întâmpine şi înspre Arhiereul cel Veşnic şi nevăzut, ca să-L primească pe brațele Sale la Betleem. Răsfirați în icoană stau şapte martori, unul pe cale de a îngenunchia, cu o lumânare în mână. Sus în stânga, fragmente în ebraică din sulul Torei şi al profeţiilor”.

Mai jos și icoana canonică:

Templul arată mai degrabă a templu masonic, având, din nou, steaua iudaică și podeaua masonică.

Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Înaintemergătorului Ioan, este pictat batjocoritor, fără nimb, semănând mai degrabă cu papa de la Roma decât cu un arhiereu al Legii.

Pe Maica Domnului nu o ține niciunul dintre martori, ci singură se duce spre Sfântul Zaharia ca să slujească Domnului.

În plan îndepărtat se poate observa că falsul Gavriil o vizitează pe Maica Domnului, dar nu este într-un foișor, ca în icoana originală, ci direct pe tron, ca și cum Maica Domnului ar fi de la sine împărăteasă a cerului și a pământului, iar nu prin Fiul și Dumnezeul Ei, ceea ce-mi întărește și mai tare opinia cum că Arsenie Boca ar fi crezut în de Dumnezeu urâta Imaculată Concepție.

„Naşterea Domnului: Lumina dumnezeiască ce se revarsă și cuprinde noaptea sfântă, o înconjoară pe Maica Domnului aflată în picioare; dreptul Iosif şade, odihnindu-se de călătorie şi osteneala căutării sălașului, iar din depărtare se apropie magii de la răsărit. În prim-plan doi păstori se închină aducând un miel Mielului lui Dumnezeu care se află înfăşat pe o masă de piatră, gata spre a se oferi şi a se dărui tuturor pe totdeauna. Deasupra vedem corul sau ceata oştilor cereşti în lumina cerului care se revarsă prin Steaua de deasupra ,,locului unde era Pruncul”, peste cei din icoană şi peste toți cei de dinaintea ei”.

Mai jos icoana canonică:

„Peștera și într-însa, la partea cea dreaptă. Născătoarea de Dumnezeu îngenuncheată, punând în iesle pe Hristos înfășat ca un prunc [mic]; și losif îngenuncheat de-a stânga, avându-şi mâinile încrucisate la piept. Și dinapoia ieslei un bou şi un asin, uitându-se la Hristos. Şi dinapoia Prea Sfintei Fecioare și a lui Iosif, păstorii ținând toiege şi uitându-se cu mirare la Hristos; şi dinafară de peșteră, [mai încolea pe munte], oi [multe] şi păstori (lângă ele], unul zicând cu fluierul, și alții uitându-se în sus cu frică; şi deasupra lor un înger îi binecuvântează [şi le vesteşte naşterea lui Hristos]. Și deasupra peşterii, prin nori, mulțime de îngeri, ținând hârtii, zic: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Și steaua [pe cer], în mijlocul lor, desupra [peşterii], având rază mare, care se coboară în jos până la capul lui Hristos. Și dinspre cealaltă parte, [după un colț de munte, ivindu-se trei] magi cu îmbrăcăminte împărătească, [cu coroane în cap], călări pe cai [ținând daruri în mâini şi] arătându-şi steaua unul altuia. (Când se pictează şi cele două femei care spală pruncul, una este moaşa Zelemi, alta Salomeea)”.

Unde e falsa fecioară îngenuncheată nu văd, precum nici pe Iosif avându-și mâinile încrucișate.

Iosif pare mai degrabă satisfăcut, zâmbind parcă, decât îngândurat din pricina Nașterii Domnului, așa cum e descris în Evanghelie, lucru arătat de păstorul mincinos cu care vorbește în icoana canonică, în realitate vedenie diavolească prin care Satana își propunea să-l arunce în deznădejde.

Păstorii sunt pictați cu spatele, așa cum deja ne-a obișnuit Arsenie Boca, nevăzându-se înfricoșarea de pe chipurile lor.

Din cer se vede coborând aceeași rază specifică păgânismului elin ca și în cazul picturii batjocoritoare la adresa Bunei Vestiri.

Boul și asinul, simboluri ale jertfei lui Hristos și ale împăcării neamului omenesc cu Dumnezeu, lipsesc cu desăvârșire.

Falșii îngeri nu se uită la prunc sau se uită mai degrabă distant, iar nu slăvindu-L pe Hristos.

În ceea ce-i privește pe magi, aceștia sunt pictați atât de întunecat încât e cu neputință a recunoaște ceva.

Iar femeile care îl spală pe prunc, moașa Zelemi și Salomeea, nu sunt.

„Botezul Domnului: Sub albastrul cerului care se deschide luminos prin pogorârea Sfântului Duh sub chip de porumbel, stă în albia Iordanului desăvârşit liniştit, Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat, cu picioarele în apă, iar cu mâna dreaptă atingând și sfințind ţărmul pământului. El primeşte Botezul de la sfântul Ioan aflat în partea stângă a icoanei, cuprins de frică şi de sfială, iar pe celălat țărm sau tărâm, stă un înger cu un giulgi alb, care cade în jos înspre giulgiul îngropării”.

La pagina 103 din „Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie de Furna ni se arată cum trebuie pictat Botezul Domnului:

„Hristos stând gol în mijlocul lordanului şi, la marginea râului, de-a dreapta lui Hristos, Înaintemergătorul uitându-se în sus, [fiind cu mâna] dreaptă pe capul lui Hristos, iar pe stânga întinzând-o în sus, ține toiag ciobănesc]. Și deasupra cerul, iar dintr-însul coborându-se Sfântul Duh în [chip de porumbel] cu o rază pe capul lui Hristos, și în mijlocul razei aceste cuvinte: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele am binevoit „. Şi de-a stânga îngeri stând cu bună-cucernicie, avându-şi mâinile sub îmbrăcămintele lor. Şi în jos de Înaintemergătorul, în lordan, un om bătrân cu pielea goală, zăcând culcat şi uitându-se dinapoi cu frică la Hristos, ține o năstrapă şi toarnă apă; şi peşti împrejurul (picioarelor] lui Hristos”.

Se poate observa, în primul rând, că în pictura arsenistă Iordanul nu se întoarce.

De asemenea, se remarcă faptul că, din pricina anulării minunii întoarcerii Iordanului, se anulează și efectul artistic al afundării, care redă tocmai ideea botezului (termen care înseamnă la origine „afundare”).

Imaginea de față redă mai degrabă un „botez” prin stropire, după modelul picturilor apusene, abolind astfel necesitatea botezului prin întreită afundare. Acest fapt este întărit și de gestul pe care falsul „Hristos” îl face, specific catolicilor și neoprotestanților.

În pictura arsenistă se remarcă, de asemenea, lipsa mesajului transmis de Dumnezeu Tatăl, ce îl întărește pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Lipsesc și peștii, care-i reprezintă pe creștinii ce se botează împreună cu Hristos și omoară păcatul dintrânșii prin botez.

Omul bătrân, simbol al răului, care are în mână o plasă ce semnifică voința diavolului de a prinde peștii, adică creștinii, în mrejele sale, lipsește și el, ceea ce duce la negarea uciderii păcatului strămoșesc prin Botez.

Desacralizarea Tainei Botezului este completată prin îngerul (iar nu îngerii, cum sunt în icoana canonică) care ține în mână un cearșaf (deci fără să aibă mâinile sub haine) cu simboluri tradiționale românești, transformând astfel rânduiala Sfântului Botez dintr-o Sfântă Taină într-un simplu obicei lumesc ce ține de folclor.

„Schimbarea la față: Prin această sfântă icoană, contemplăm pe Mântuitorul Iisus Hristos schimbându-se la Față pe muntele Taborului, în albul imaculat al Luminii dumnezeieşti necreate şi transfigurat, iradiind în raze şi unghiuri, pentru că Hristos învăluit în nor, luminează totodată și ungherele vieţii şi ale lumii. Sfinţii apostolii Petru și Iacob sunt căzuți în genunchi, ținând mâna dreaptă deasupra frunții, ca semn că sunt orbiți și copleșiți de dumnezeiasca Lumină a lui Hristos. Totuşi, abia de acum ei încep să vadă cu adevărat tainele revelației. Sfântul apostol şi evanghelist loan este căzut la pământ, ca mai târziu în insula Patmos (Apocalipsă 1,17), având mâna dreaptă ridicată în extazul uimirii. La dreapta Mântuitorului Hristos se află în văzduh proorocul Moise, cu aureola celor două raze, aducând cele două table ale Legii, pe care citim cuvintele glasului lui Dumnezeu Tatăl: „Pe Acesta să-L ascultați…” (Deuteronom 18,15). La stânga Mântuitorului contemplăm pe sfântul prooroc Ilie, cu mâinile încrucisate şi coborât pentru o clipă din carul de foc care i-a răpit la cer, ca să poposească pentru o vreme în coliba pe care voia să i-o ridice și lui apostolul Petru.

Icoana canonică:

„Munte cu trei vârfuri: în vârful cel din mijloc Hristos, cu haine albe [ca lumina), stând şi binecuvântând, şi împrejurul Lui lumină cu raze; în vârful cel din dreapta [proorocul] Moise, ținând tablele; iar în vârful cel de-a stânga, Ilie; și amândoi stand (plecati ca nişte slugi] cu rugăminte, privind către Hristos. Şi din jos de Hristos [trei apostoli]: Petru, Iacov şi Ioan [fratele lui), zăcând jos [pe brânci] cu fața la pământ suitându-se în sus ca uimiți.

Și dinapoi, pe o parte a muntelui, iarăşi Hristos, suindu-se cu cei trei apostoli şi ară tându-le vârful muntelui. Și de cealaltă parte a muntelui, iarăşi apostolii coborându-se cu frică şi uitându-se înapoi, și Hristos se coboară pe urma lor binecuvântându-i„.

În primul rând nu sunt 3 vârfuri, ci doar unul singur. Falșii Moise și Ilie sunt pictați eretic, izvorând din pământ asemenea duhului din lampă, iar de aici se poate deduce și negarea faptului că Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost în Rai cu tot cu trup, ci doar cu sufletul și atunci tot în iad, în sânul lui Adam, alături de ceilalți sfinți veterotestamentari.

Cei doi au fețele lui Arsenie Boca, ceea ce nu trebuie să ne surprindă întrucât el se asemăna pe sine cu cei doi prooroci. Cu Sfântul Prooroc Moise, pictat necanonic cu cele două raze care-i ies din frunte, se asemăna prin faptul că ar fi vrut să-și ardă toate scrierile, iar cu Ilie prin faptul că susținea că el ar fi însăși reîncarnarea lui Ilie (ceea ce este greșit din toate punctele de vedere; chiar dacă fabulația nerușinată a reîncarnării ar fi adevărată, nu poate fi valabilă în acest caz pentru că Sfântul Prooroc Ilie nu a murit niciodată.

La Moise se poate adăuga că în original nu precizează nicăieri că ține tablele Legii (și acelea schimonosite de Arsenie Boca prin prezența simbolului ocult „Steaua lui David”, care nici măcar după teoriile rabinilor nu ar fi existat pe vremea lui Moise, acesta fiind atribuit lui Solomon) pentru că mesajul vine direct de la Tatăl.

Însă surpriza vine abia când ne uităm la chipul falsului hristos, care pare a fi chiar… Nil Dorobanțu, ucenicul lui Arsenie Boca.

De la privire, părul lung cu plete, barbă, chiar și forma degetelor și a corpului în general, până la indicii din viața acestora cum ar fi pseudoarhieria lui Nil și intervenția decisivă a lui Arsenie Boca în înșelarea acestui individ de către duhurile demonice, totul îndreptățește această ipoteză.

Apostolii la Arsenie Boca nu sunt pictați cu fețele în jos și nici cu adevărat înfricoșați, ci cu niște priviri teatrale, ca și cum lumina necreată (care nu prea există în pictura aceasta) ar fi o închipuire. Aici îl îndreptățește pe ereticul Varlaam de Calabria.

„În dreapta iconostasului:

Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor: Mântuitorul şade pe asin intrând şi privind departe prin poarta cetății Ierusalimului, ca printr-un ,,arc de triumf” înspre brațul Crucii Sale care se întinde pe fondul cerului albastru. Cu dreapta arată spre înainte, iar cu stânga ține frâul asinei, care păşeşte peste hainele aşternute pe cale. Lumina ce se revarsă pe poartă, învăluie zidul mulțimii de oameni care, în alai, cântă,,Osana”, cuprinsă de o bucurie negrăită, cu ramuri de finic în mâini, asemenea unor săbii duhovniceşti sau făclii aprinse. Evenimentul şi imaginea din icoană anticipează Apocalipsă 19,11-16″.

Icoana canonică este mai jos și e descrisă astfel la pagina 112 din „Erminia picturii bizantine”:

„Cetate şi dinafară deal; şi Hristos şezând pe un asin tânăr şi binecuvântând, şi dinapoi apostolii; şi înaintea lui Hristos un copac sus pe deal şi într-însul copiii taie ramuri [de finic] cu topoarele şi le aruncă jos pe pământ, şi un copil suindu-se şi privindu-l, jos, pe Hristos; și alți copii dinjos de mânz [îl întâmpină:] unii țin ramuri [de finic], alții se trântesc, alții aşternându-şi hainele [pe cale]. și alții îşi scot ghimpii şi mărăcinii din picioare. Si afară de poartă cetății, iudei, bărbați și femei, tinând ramuri și (purtând) copii în brațe și pe umeri; iar alții, de pe zidurile şi ferestrele cetății, privindu-l pe Hristos”.

Nu zice nicăieri că trebuie să se picteze Hristos cum intră pe poarta cetății. Aceasta este o inovație care te duce cu gândul mai degrabă la filmele blasfemiatoare „Isus din Nazaret”.

Unde sunt apostolii în pictura lui Arsenie Boca? Pentru că acolo sunt localnicii Ierusalimului.

În icoana canonică, Hristos nu ține o mână pe asină și pe cealaltă înainte, ci doar binecuvântează.

„Învierea Domnului: Mântuitorul Iisus Hristos în giulgiu alb, învăluit de un nimb supraluminos, care răspândeşte lumina în formă de cruce, încadrată de text, se ridică din adânc prin lespedea transparentă a mormântului pecetluit, binecuvântând cu dreapta străpunsă de pironul crucii. În mâna stângă susține o cruce ca steag de biruință. În dreapta și stânga Domnului vedem doi îngeri cu câte un monogram IS HR NI KA şi a X oo, iar în mormânt sub picioarele Domnului, pământul este despicat de cutremurul ce s-a făcut, lăsând să se întrevadă căpăţâna lui Adam, pe care curge sângele răscumpărării. Jos în partea stângă a icoanei, avem două scene: Punerea în mormânt a Domnului de către Iosif, Nicodim, Maica Domnului şi Maria Magdalena; iar în partea dreaptă jos vedem pecetluirea mormântului și doi ostaşi care îl păzesc. De asemenea este prezent Gamaliel şi un alt membru al Sinedriului, care pleacă de la mormântul pecetluit, cugetând şi aşteptând:,,Și a treia zi va învia…”

Pe icoana Învierii avem următoarele texte: „Precum Te-ai născut păzind cheile fecioarei și precum ai intrat la ucenici prin uşile încuiate, aşa ai înviat nestricând pecețile” (stih). Pe fața mormântului: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun ai fost Hristoase, toate umplându-le Cela ce eşti de necuprins”.

De jur împrejur, înscriind o cruce în alb-albastru scrie: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniți toți credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea, totdeauna binecuvântând pe Domnul, laudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.

Deasupra porților zdrobite ale iadului, avem sub picioarele Domnului, în linie curbă, cuvintele: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veşnice Hristoase”. De o parte şi de alta a picioarelor însângerate ale Domnului, două ghiare demonice încearcă să iasă disperate din iad”.

Despre această batjocorire a Sfintei Învierii lui Hristos se vorbește mai pe larg aici. Ceea ce trebuie să reținem de acolo este că Arsenie Boca l-a pictat pe falsul hristos cu trup eteric, împotriva învățăturilor Sinodului al V-lea Ecumenic, dar în conformitate cu antroposofia lui Rudolf Steiner.

În ceea ce privește punerea Domnului în Mormânt, așa arată icoana originală:

Un detaliu interesant pe lângă clasica apropiere trupească exagerată este că falsul hristos e deasupra aceluiași cearșaf ca și falsa Ana, lucru demonstrat de prezența așa-ziselor stele ale lui David.

Cealaltă reprezentare, cea cu falsul Gamaliel, nu are o corespondentă în iconografia ortodoxă. Și oricum e pictat tot necanonic pentru că Dreptul Gamaliel arată altfel.

„Duminica Tomii: Prin uşa de lemn zăvorâtă a istoriei şi a vieții, Mântuitorul Hristos Cel Înviat,,Uşa oilor” (Ioan 10,7) intră și trece în același timp, fiind înveșmântat în giulgi alb în nimb elipsoidal şi binecuvântând cu mâinile însângerate de piroane, cu rana din coastă încă deschisă, în casa luminată de Lumina Lui şi de Lumina ce pătrunde din cer pe fereastra din stânga. Din cei unsprezece ucenici se văd doar patru, care şed întru uimire, iar Toma este căzut la pământ cu brațele întinse. Pe aureola sa scrie:,,Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20,28)”.

Faptul că falsul hristos intră prin ușă întărește ideea de mai-nainte cu trupul eteric al lui Steiner.

În original se vede că nu intră nicio lumină pe geam, că sunt toți cei 11 apostoli de la vremea aceea, că Hristos are piroane în palme (nu în încheieturi, de parcă ar avea stigmate), iar Toma e în picioare alături de ceilalți apostoli.

„Înălţarea Domnului: Pe fond de cer albastru, Mântuitorul Iisus Hristos, învăluit în nimb şi nor, se înalță la cer stând în picioare pe un curcubeu-tron, binecuvântând cu mâinile amândouă şi privind în jos înspre mulțimea ucenicilor de pe muntele Măslinilor, apostoli, mironosite, frați, în mijlocul cărora se află Maica Domnului, cu toții în picioare şi doi îngeri în alb care îndreaptă privirile tuturor spre cer. De o parte şi de alta, a Domnului înălțat întru slavă vedem treizeci de capete ale sfinților în aureolă, din „norul de martori” (Evrei 12,1), care privesc înspre Mântuitorul Hristos, Cel ce ,,sade de-a dreapta Tatălui”. Curcubeul în semicerc cu arcul deschis spre pământ, este legat de cuvintele: „Iar Eu când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine” (Ioan 12,32)„.

Mai jos icoana canonică, descrisă astfel la pagina 119 din „Erminia picturii bizantine”.

„Deal, cu măslini mulți, şi deasupra apostolii privind în sus şi întinzându-şi mâinile cu uimire; şi în mijlocul lor Născătoarea de Dumnezeu, uitându-se şi ea în sus; şi de o parte şi de cealaltă parte a ei, doi îngeri, (arhanghelii Mihail şi Gavriil), purtând vesminte albe, arătând în sus pe Hristos apostolilor și ținând în mâini câte o hârtie, şi în hârtia unuia zice: Bărbați galileeni, ce stați căutând spre cer?” lar în hârtia celuilalt zice:,,Acest lisus, care s-a înaltat de la voi la cer, așa va veni precum l-ați văzut mergând la cer!”. Şi deasupra lor, pe nori, Hristos şezând (în cearcăn, ținut de arhanghelii Rafail şi Uriil), cu alai şi cu îngerească cinste petrecân- du-se de către îngeri, cu trâmbițe și cu alte instrumente de muzică, merge în sus, la ceruri, (binecuvântând cu mâinile ridicate)”.

Hristos nu stă pe curcubeu, față de care Arsenie Boca avea o obsesie (care, în tandem cu obsesia pentru androginism, duce cu gândul la LGBTQ), fără nor de martori, dar cu îngerii ce zboară în văzduh și dau mărturie despre cinstita Înălțare.

Interesant la acest hristos mincinos este că seamănă cu Nil Dorobanțu atunci când zbura.

„Pogorârea Sfântului Duh: Sus în centru se zăreşte un triunghi luminos cu cruce înscrisă în cerc (o ov), de unde pornesc și purced întru revărsare flăcări-limbi de foc roşii, care se prelungesc în raze alb-albastre, exprimând lumina şi harul Sfântului Duh, care s-a pogorât în limbi de foc peste cei doisprezece sfinți apostoli, aceştia aflându-se răpiți în vazduh. În mijlocul lor se află sfântul apostol Petru cu o lespede a Noii Legi cu cruce, pe care scrie:,,Ziua întemeierii Bisericii creştine în Ierusalim”. Sub sfinții apostoli, sunt scrise în semicerc cuvintele din Simbolul niceo-constantinopolitan:,,Cred întru Duhul Sfânt, Domnul… Cred întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.

Râurile şi razele limbilor de foc ale Duhului Sfânt se revarsă peste lume sau peste ,,marea vieţii”, pe care pluteşte ca un aisberg Biserica creştină cu şapte umbre aurii de biserici deasupra. În miniatură pot fi sesizate: biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, bazilica Sfântul Petru din Roma, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi alte biserici şi catedrale din Răsărit şi Apus. Lumina Duhului Sfânt potoleşte valurile înfuriate şi întunecate ale mării, deasupra căreia pluteşte Biserica lui Hristos, mare din care ies şi în care se scufundă în colțul depărtat din stânga, chipuri şi umbre învinse ale duhurilor rele cu aripi. În zarea depărtată se conturează un asfinţit, al lumii celei vechi, iar drumul Bisericii peste veacuri, lasă în urmă ape liniştite şi un etern răsărit de Soare. Biserica este învăluită în nimb solar, iar pe trupul ei albit scrie cu roşul sângelui Celui ce a întemeiat-o: „Pe această piatră (a dumnezeirii lui Iisus mărturisită de Petru prin descoperire), voi zidi Biserica Mea şi porțile iadului nu o vor birui pe ea. Pogorârea Sfântului Duh e ceea ce dă existență reală Bisericii, punând începutul sălaşului trupului îndumnezeit al lui Hristos – prin Botez – şi în celelalte fiinţe umane şi cu aceasta începutul Bisericii”. (Preot Dumitru Stăniloae, Dogmatica II, p. 196)„.

La pagina 120 din „Erminia picturii bizantine” scrie:

„Casă şi într-însa cei 12 apostoli şezând împrejur [pe scaune]. Și dindosul lor o cămară mică, şi în ea un om ține înaintea lui o năframă, cu amândouă mâinile; şi în naframa aceea 12 hârtii înfăşurate şi purtând (fiecare câte o) coroană în capătul ei: si deasupra omului scrierea aceasta: Lumea. Şi deasupra casei Sfântul Duh, în chip de limbi de foc, cu multă lumină; şi 12 limbi de foc coborând şi şezând pe (creştet la) fieştecare din apostoli„.

Doar din această scurtă descriere sesizăm mai multe erori:

1. Apostolii sunt pictați în văzduh, iar nu șezând pe scaune. Scaunele sunt un simbol al episcopatului și al apostolatului. Lipsa lor neagă succesiunea apostolică a Bisericii.
2. Casa, ca de obicei, nu există la Arsenie Boca.
3. Omul cu năframa nu există la Boca, iar cu atât mai mult hârtiile care întăresc Biserica pe temelia propovăduirii apostolice.
4. Limbile de foc nu coboară deasupra capetelor apostolilor, așa cum ar trebui, ci de aiurea. Nici măcar pe clădirile respective nu pare că le ating.
5. Duhul Sfânt este reprezentat în chip de foc, iar nu în triunghi, ca ochi al lui Horus.
6. Nu există descrierea niciunei biserici și cu atât mai mult a unor clădiri satanice precum Basilica San Pietro, Notre Dame sau ce mai a reprezentat Boca.
7. Limbile de foc și razele par a fi dezbinate la Arsenie Boca.
8. Nu există nicio referință la draci în icoana canonică, față de care Arsenie Boca are o obsesie ce se va putea vedea mai bine ulterior, când vom comenta dracii în trupuri bărbătești și femeiești pe care i-a pictat.
9. Nu există oricum nimb solar.

„Adormirea Maicii Domnului: Sub zidurile cetății Ierusalimului, stă odihnind pe cale pe un pat împodobit, trupul preacurat al Maicii Domnului care este înveșmântată în mantie vişinie şi haină albastră, având mâinile încrucisate pe piept şi fiind străjuită de sfinţii apostoli şi de alte sfinte femei binecredincioase, având la căpătâi pe sfântul Petru cu o cădelniță și o lumânare aprinsă, iar la picioarele raclei Maicii Domnului, vine grabnic sfântul apostol Pavel cu sulurile sfintelor sale epistole. Lângă patul-sicriu vedem mâinile tăiate de sabia îngerului ale necredinciosului şi necinstitorului cultului Maicii Domnului, care cade doborât la pământ de puterea îngerească. Deasupra îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos învăluit în nimb şi înconjurat de patru serafimi, într-un cer albastru, care cuprinde şi îmbrăţişează cu mâna stângă sufletul Născătoarei de Dumnezeu, înveșmântat în alb, pe un giulgiu. Pe sfânta icoană scrie:,,Ca de un sicriu însufleţit al lui Dumnezeu, nicium să nu se atingă mâna necredincioşilor””.

La pagina 139 din „Erminia picturii bizantine” spune:

„Casă şi în mijloc Prea Sfânta Fecioară zăcând fără suflare, întinsă pe pat, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii. Și de o parte şi alta a patului, sfesnice cu faclii aprinse. Și înaintea patului un evreu [anume lefonias], cu mâinile tăiate şi spânzurate de pat, iar înaintea lui un înger cu sabia goală. Și la picioarele ei apostolul Petru tămâind cu cădelniță, iar la capul ei apostolul Pavel și loan Teologul, sărutând-o, şi împrejur ceilalți apostoli şi sfinți ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei, ținând în mâini Evanghelii; şi femei plângând. Și deasupra ei Hristos, cu haine albe, ținând sufletul ei (ca un prunc înfăşat) în brațele Lui. Şi împrejurul Lui lumină multă și mulțime de îngeri. Și sus în văzduh, iarăşi cei doisprezece apostoli venind pe nori [de la marginile lumii]. Și la dreapta casei, Ioan Damaschin, ținând o hârtie, zice:,,După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul.” Și la marginea de-a stânga casei, Cosma Melodul, ținând în mână o hârtie, zice: Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică [, ştiindu-te]”„.

Din nou Boca nu pictează casă, ci în incinta Templului din Ierusalim, cu Zidul Plângerii în spate.

La Boca se pune prea mult accentul pe durerea trupească a evreului necredincios și pe sabia de foc (care am lămurit deja că nu aparține îngerilor de rând sau arhanghelilor, ci serafimilor; de asemenea, având în vedere că lumânarea e mai lungă decât sabia, s-ar putea numi și „cuțitașul de foc”).

La Boca falșii Pavel și Ioan nu dau nicio sărutare.

Arhierei se văd clar doar doi, dar se vede în colțul din stânga și un cardinal roman.

Femeile nu se văd la Arsenie Boca unde sunt, deși apar în descrierea lui Daniil Stoenescu. Poate sunt prea greu de recunoscut din pricina androginității tuturor personalităților pictate de Arsenie sau al chipului comun.

Falsul hristos este, din nou, eteric, dar interesantă este și ipostaza falsei prunce, care stă cu părul despletit.

De Sfinții Ioan Damaschin și Cosma Melodul a uitat cu desăvârșire.

„Registrul sau rândul al doilea din partea de sus a iconostasului cuprinde în medalion icoanele celor doisprezece sfinți apostoli. De la stânga la dreapta avem: sfântul apostol Iacov cel bătrân, sfântul apostol Iacov cel tânăr episcopul Ierusalimului, sfântul apostol Simon Zilotul, sfântul apostol Andrei cu crucea în formă de X la dreapta sa, sfântul apostol Petru cu crucea-cheie în mână, sfântul apostol şi evanghelist Ioan, cu vultur în aureolă la stânga, ținând o pană de scris în dreapta sa, iar Evanghelia în mâna stângă, sfântul apostol şi evanghelist Matei cu pana în mână şi cu un înger la stânga sa, sfântul apostol Pavel cu pană de scris şi un braț de suluri de epistole, sfântul apostol Toma, sfântul apostol Iuda Tadeul, sfântul apostol Bartolomeu (Natanail), sfântul apostol Filip”.

Chipurile apostolilor nu au nimic deosebit, având aceleași chipuri ca Arsenie Boca, la fel ca în scenele de mai-nainte.

Deasupra iconostasului se află sfânta cruce pe care este pictată Răstignirea Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos este întins pe brațele crucii, învăluit în nimb. Sfânta Cruce este înfiptă în stânca despicată a Golgotei sub care se vede craniul lui Adam atins şi miruit de picătura de sânge a Noului Adam. Deasupra sfintei Cruci se află literele INII, iar mai sus un Ochi triunghiular, atotvăzător, care revarsă lumină alb-albastru deschis. La brațul drept al crucii este Soarele înroşit care exprimă deopotrivă asfinţit şi răsărit, iar la stânga luna nouă îndoliată cu deschidere spre exterior. Capul Mântuitorului Hristos cu ochii deschişi este înclinat spre dreapta. La dreapta crucii avem icoana Maicii Domnului care stă în picioare cu mâinile încrucişate, privind spre cruce, iar la stânga sfintei crucii se află icoana sfântului apostol şi evanghelist Ioan, care ascultă descoperit cuvintele Domnului de pe Cruce (†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 53-85).

„Interesantă” „cruce” cu hristos mincinos rupt de pe aceea mai ceva ca la papistași, cu stigmate și sub ochiul lui Horus. Soarele și luna sunt și acelea simboluri specifice masoneriei.