Achim din Bărcut – care era atunci, înainte de 1948, o parohie greco-catolică – cu aprobarea părintelui paroh Mihai [și aceasta vădește o mare rătăcire. Sfinții Apostoli îl numea pe căpetenia greco-catolicilor (sau orice cap ce slujește la minciuno-altarele ereticilor) preot mincinos al ereticilor, un minciunoiereu, popă mincinos, iar sfinția sa îl numește părinte paroh, vădindu-se fiu duhovnicesc al lui, iubitor de erezii, batjocoritor al Sfintei Cruci și al morții Domnului, vrednic de caterisire. Nu ne mirăm de această afirmație. Ea vine de la un fiu duhovnicesc al Părintelui Arsenie Boca, care și el ținea cu dinții, cu degetele, cu sângele, cu sufletul și cu pensulele de aceeași erezie. Dacă pe preacuvioșia sa îl avea ca părinte, ce ne mai mirăm că a extins aceasta și la ceilalți popi mincinoși, de aceeași credință cu uniatul de la Prislop? – n.n.]. l-a invitat pe Părintele să meargă la Bărcut, călătorie relatată mai înainte. Dar iată ce s-a întâmplat, în timp ce mergeau prin pădurea de stejari, dintre Cincul Mare și Bărcut: când au intrat cu căruța prin pădure, pe deasupra căruței a apărut un stol de păsărele, care zburau și ele, pe sus, în direcția căruței, adică spre sat. Părintele Arsenie, când a văzut stolul de păsărele, în uimirea celor din căruță, a început să vorbească cu ele, ba le mai și fluiera frumos – se știe că Părintele avea o voce frumoasă și cânta la flaut și de aici ușurința cu care fluiera foarte plăcut. Așa au mers păsărelele în stol, pe deasupra căruței, prin pădure, până la ieșirea din pădure, spre sat, și Părintele văzând că se sfârșește pă-durea s-a adresat și le-a zis:
– Acum, întoarceți-vă în pădure, unde vă puteți as-cunde în ramuri, că se termină pădurea și nu aveți unde să vă ascundeți.
Stolul de păsărele a făcut în zbor ocolul căruței de trei ori și s-au întors în pădure. Acel Achim era un bărbat căsătorit, un om de ispravă și demn de toată încrederea că măr-turisirea lui e adevărată.
Al doilea caz este întâmplarea pe carie am trăit-o eu și soția, presbitera Elena, când am fost, odată, să-l vedem pe Părintele Arsenie, la Drăgănescu.
Am ajuns cu bine de la Târgu Mureș; când am intrat în bisericuța în care Părintele picta am văzut în biserică un grup de 7-8 găini, albe, frumoase, care ciuguleau de pe jos resturi de pâine de la parastasele care tocmai se terminaseră. Era într-o zi de sâmbătă și credincioșii părintelui paroh Savian Bunescu veneau cu parastase la biserică și apoi, după slujbă, le împărțeau între ei, încât pe jos erau numai firimituri de la parastas. Când am intrat și am văzut acest lucru am rămas puțin uimiți.
Părintele Arsenie, coborât de pe schelă, privea cu oarecare satisfacție cum găinile acelea, fără să facă vreo murdărie pe covoarele de pe jos din biserică, ciuguleau fărâmiturile căzute; când găinile au terminat, fără să ridice tonul, liniștit le-a zis:
– Acum ați terminat de ciugulit, ieșiți afară din biserică, că nu mai aveți ce ciuguli.
Atunci, spre uimirea și mai mare a noastră, acele găini, curat de albe, s-au așezat într-un șir indian [sinonim cu hindus – n.n.] cu cea mai mare dintre ele în frunte și așa, legănându-se, fără să se împingă sau alerge una înaintea celeilalte au ieșit liniștite din biserică.
Apoi, privindu-ne pe noi, uimiți de cele ce văzuserăm, ne-a zis:
– Ce vă mirați atâta? Oare nu este mai bine ca ele să adune firimiturile căzute de la parastase pe jos, în loc să le luați voi pe tălpile picioarelor și să le duceți pe cine știe unde?
– Da, Părinte! Dar „tulai”, Părintele nostru drag și scump! Cum au ascultat de Sfinția voastră și au ieșit așa de frumos și liniștite, fără zgomot, fără să fi murdărit covoarele, afară! a răspuns presbitera Elena. Că și noi avem găini la Târgu Mureș și am mult de lucru cu ele, că dau năvală din curte la bucătărie și fac murdărie și deși le alung și le zburătăcesc, iarăși vin înapoi, la ușa bucătăriei!
Părintele, zâmbind la noi, n-a mai spus nimica, dar ne-a dat o lecție de puterea de influență a Sfinției sale și asupra păsărilor, devenite atât de ascultătoare de glasul său [iată ce fel de lecții dădea magul de la Drăgănescu. După rădăcină și roadele. Nu de ascultare de Sfânta Predanie, nu de smerenie și lucrare în ascuns, ci de puterea de hipnoză a sfinției sale și asupra păsărilor, asemănătoare cu hindușii care fluieră la cobre, vrăjindu-le. Cum ar putea să facă aceasta prin Sfântul Duh? Căci Sfântul Duh a dat și Sfintele Canoane de mai jos, și nu se contrazice, doar pentru a arăta pe cineva mai cu moț (cum o fac ucenici centrați pe Arsenie, în loc de Hristos) – n.n.] (Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2009, pp. 378-380.)
Să vedem ce ne învață Sfinții Părinți în această privință:
„Nimeni să nu bage în Biserică (pridvor, etc.) vreun fel de animal, afară de împrejurarea că cineva ar fi în călătorie și ar fi lovit de vreo primejdie neașteptată și negăsind adăpost la vreo casă, s-ar adăposti la Biserică. în caz de vreo mare grindină, dacă animalul n-ar fi adăpostit ar muri și astfel, omul n-ar mai putea urma călătoria, ajungînd în primejdie de moarte. Am învățat că sîmbăta pentru om s-a făcut (Marcu 2, 27), deoarece noi prețuim atît de mult mîntuirea și folosul omului. Iar, dacă cineva ar face aceasta, fără de sila primejdiei după cum am zis, băgînd animal în Biserică, dacă va fi cleric să se caterisească, iar mireanul să se afurisească” VI ec. 88.
„Cei ce se duc la vrăjitori, sau la așa numiții șutași precum și la alții asemenea, spre a învăța de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de șase ani, potrivit cu cele hotărâte de părinți în privințele lor. Sub aceeași pedeapsă trebuie să cadă însă, cei ce poartă urși sau alte animale ca să joace, înșelînd pe cei mai neștiutori și prezicînd norocul, soarta sau spița neamului, și multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciți, precum și cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii și fermecătorii. Însă dacă vor rămîne în aceasta și nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri minatoare și păgînești, hotărîm să se îndepărteze cu totul de la biserică precum poruncesc sfintele canoane. Căci, ce părtășie are lumina cu întunericul – cum spune Apostolul – sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu și idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înțelegere poale fi între Hristos și Veliar”. – ( I. Cor. 6,15, l6),VI ec. 61. (Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 1999.)
