„În partea stângă a naosului la intrare, cu o bogată încărcătură și semnificație teologică, duhovnicească şi mistică şi cu profunde accente de teologie a istoriei, este reprezentată şi prezentată Biserica în raport cu lumea şi lumea în relație cu Biserica lui Hristos. Fondul este albastru-verde jos în partea stângă și galben-mov în dreapta sus. Deasupra ca pe un frontispiciu sunt dǎltuite cu pensula cuvintele biblice:,,Pus-am înaintea feții voastre Calea vieţii şi Calea morții: Biserica şi „spre care vă veți tinde mâna, pe aceea veți avea-o!” (Ieremia 21, 8; Sirah 15,17. A se vedea şi Didahia celor doisprezece apostoli.)
O linie alb-aurie – linia de front”, în tâlcuirea Părintelui Arsenie – trasează un hotar despărțitor neregulat între aceste două planuri de existență și de luptă duhovnicească sau „război nevăzut“, prin linia care porneşte de sus din partea stângă, mai precis de sub Mâna lui Dumnezeu cu aura ascunsă în lumină, care binecuvintează revărsând nouă raze, linie care taie aproape diagonal scena picturii, oprindu-se la baza Crucii Răstignirii de jos din partea dreaptă.
Deasupra liniei sunt cuvintele evanghelice, alese, înmănunchiate și tâlcuite de Părintele Arsenie:,,Cine vrea să vie după Mine, să se lapede de sine, ba încă și de viața sa, să-şi ia crucea sa în fiecare zi și să-mi urmeze Mie. Încă nu v-ați împotrivit păcatului până la sânge și mulți vor fi slabi de înger și se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alții. Iar când va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu și se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorî, cel ce va răbda acestea până la sfârşit, – căci: având dragostea care nu cade niciodată, de pe orice cruce – acela se va mântui. Primul mucenic Ștefan se ruga lui Dumnezeu pentru cei ce-l ucideau cu pietre. Acest fel de urmare a Domnului Hristos, face din păcătoşi sfinţi.”
Tot din dreptul Mâinii lui Dumnezeu care binecuvintează, coboară ca un al doilea hotar şirul de cuvinte:,,Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Orice lucrați, lucrati din toată inima, ca pentru Dumnezeu şi nu ca pentru oameni.” (Matei 5,16)
Dacă linia din mijloc desparte binele de rău, atunci înseamnă că temelia, piatra lui Hristos, dar și așazisa „Biserică”, se află pe partea greșită a baricadei?
„În partea dreaptă, pe Crucea treflată de lemn, cu ornament în raze la intersecţia bratelor sfintei Cruci, Il vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos răstignit, într-un mod cu totul unic, aparte şi genial. Domnul Iisus Hristos priveşte senin, aproape zâmbind, plin de iubire, iertare și dor, având mâna dreaptă desprinsă din cuiul sfintei Crucii, într-un gest şi act de chemare a tuturor oamenilor, prin dumnezeieştile cuvinte:,,Veniți la Mine !…” (Matei 11,28). La dreapta și la stânga sfintei Cruci, din două icoane sprijinite și legate de postamentul Crucii Domnului, privesc spre Mântuitorul Maica Domnului şi sfântul apostol şi evanghelist Ioan.
La dreapta Maicii Domnului şi privind spre Crucea Domnului, se află sfântul apostol Petru răstignit cu capul în jos, dându-şi sufletul lui Dumnezeu, în chip senin, învăluit în aură, pe un fond albastru, cu un nor de lumină dumnezeiască deasupra. Sus, în jurul crucii sfântului apostol Petru, în linie ondulată, coboară o cunună de cuvinte:,,Calea Muceniciei”. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul; ci-Mi fiți Mie martori-martiri.”„
De când e Sfânta Cruce carte de joc ca să fie-n treflă?
Chemarea lui Hristos nu presupune să-și scoată mâna dreaptă din cui ca și cum ar face voia diavolului, care voia ca Hristos să nu se răstignească, pe jumătate.
Hristosul mincinos al lui Boca are stigmate.
Falsul Petru nu are nimb. În schimb, ieșirea sufletului din trup ste reprezentată în mod eteric.
„Lângă brațul drept al Crucii Domnului, se află în trei ipostaze, corespunzătoare celor trei vârste duhovniceşti: tinereţe, bărbăție și bătrânețe, respectiv, curăție, iluminare şi desăvârşire, chipul aceluiaşi ostaş-creştin sau monah îmbrăcat cu toate armele luminii” sau cu,,toată armătura lui Dumnezeu” (Efeseni 6,11-17; I Tesaloniceni 5,8): coiful mântuirii, platoșa dreptății cu monogram, scutul credinței, sabia Duhului Sfânt, încins cu brâul adevărului și încălțat cu sandale, gata pentru Evanghelia păcii. Pe sabia din dreapta sunt cuvintele:,,Sabia Duhului”, iar pe scutul cu cruce din stânga, Părintele Arsenie adaugă celor spuse de sfântul apostol Pavel: „Pavăza credinței în Dumnezeu și om, ca fiu al lui Dumnezeu”.
Pe cele trei aureole, pornind de la vârsta bătrâneții înspre cea a tinereţii, Părintele Arsenie a scris:
,,Creştinilor care vor cu adevărat să se mântuiască, Satana le impune un război nevăzut (i-a cerut pe toți să-i cearnă ca pe grâu), luptându-i prin patimi şi vicii care întăresc întunericul necredinții în Dumnezeu şi suflet, Satana tăgăduindu-şi existenţa, dar urzind din umbră tot felul de răzvrătire.”
„Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvala și năvălitorii pun mâna pe ea. Aceasta-i nevoința la toate vârstele, a smeritei rugăciuni şi atenții, care opresc pe vrăjmaş să-şi samene zâzaniile în minte. Se mântuiesc aceia pe care nu-i poate el lua de minte.
Pe cele trei ipostaze ale coifului mântuirii”, de la cea din urmă înspre cea dintâi, Părintele Arsenie tâlcuieşte inegalabil expresia sfântului apostol Pavel:,,A te sili să ai cât mai luminat în minte Revelația creştină ca și concepție de viață, aceasta înseamnă coiful mântuirii”(cf. Efeseni 6,17)
Dincolo de cele trei vârste duhovniceşti este prezent un înger al lui Dumnezeu, care aplecat, îi apără şi îi ocroteşte pe nevoitori şi luptători, cu aripa sa stângă, pe care scrie: „Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu luptă”. Aripa dreaptă a îngerului sfânt acoperă un creştin şi o creştină, sporiţi în vârstă care stau pironiți și alipiți de câte o cruce, pe care o poartă în spate, sau mai bine zis crucea îi poartă pe ei. Privirea lor se îndreaptă spre Crucea Domnului, ascultându-I chemarea după ce au răzbit peste „linia de front”, iar sufletele lor se înalţă spre cer„.
Nu e adevărat faptul că Satana își ascunde existența. Din contră, el le insuflă oamenilor să pună toată vina asupra lui pentru a se scuza de păcatele săvârșite în urma ațâțării patimilor.
E greșit și faptul că dracii nu ar putea semăna gânduri păcătoase dacă omul își păzește mintea sau rugăciunea. Asta nu depinde de om. În schimb, omul trebuie să se lupte cu gândurile insuflate de diavol. Tocmai aceasta înseamnă lupta cu ispita și tocmai acesta e războiul pe care creștinii trebuie să-l câștige. Căci ne învață Sfântul Antonie cel Mare că acolo unde nu e ispită, nu e mântuire. De aceea conceptul pe care-l propune Arsenie Boca, acela de control al minții prin rugăciunea minții (probabil inspirat din mistica orientală pe care a practicat-o), este o inovație foarte periculoasă.
„În dreapta sa, îngerul ține o cruce înflăcărată sau o sabie de foc, asemenea arhanghelului Mihail, cu care apără un monah creştin sau un călugăr răstignit pe o cruce înfiptă adânc în unica Stâncă din Marea Vieţii” pe care Părintele Arsenie scrie, înştiinţându-ne: „Temelia, Piatra Hristos. „Să nu credeţi că veți intra în împărăţia în care n-ați trăit de pe pământ”.
Călugărul răstignit – temă specifică iconografiei monahale ortodoxe – este îmbrăcat în haină lungă, de nuanță albă sus şi de culoare albastră jos, sublinia de front” sau de hotar. El este încins cu un brâu şi acoperit cu culion alb cu cruce, are barbă lungă şi priveşte răbdând şi contemplând înspre Crucea şi chemarea Domnului. În mâinile sale răstignite de bună voie – la intrarea sau tunderea în monahism – el ține câte o lumânare cu aureolă, pe care scrie în partea dreaptă,,Smerenia”, iar în partea stângă „Dragostea”, acestea fiind cele două virtuți de căpetenie şi de temelie ale vieţii creştine şi ale spiritualității monahale, întemeiată pe Pateric şi Filocalie. Crucea călugărului răstignit – posibil un al doilea autoportret al Părintelui nostru Arsenie – este încununată de cuvintele filocalice:,,Calea contemplației, a nevoințelor cu dreaptă socoteală, a smeritei rugăciuni şi atenţii”.
Pe lemnul crucii smeritului şi îndelung-răbdătorului călugăr răstignit, scrie în partea de sus: „Ascultarea de Dumnezeu”, iar pe brațul orizontal al crucii:,,Lepădarea de sine”. Aureola monahului este împodobită de Fericirea a şasea, condiție și temei al vederii duhovniceşti:,,Fericiți cei cu inima curată că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8).
Sabia de foc a îngerului Domnului, îl apără pe monahul răstignit de bunăvoie pentru Hristos, de colții balaurului verde, care şerpuieşte în mare, înfipți în Stânca izbită şi scăldată de valuri. Deasupra balaurului, lângă crucea călugărului răstignit, în partea dreaptă a acesteia şi sublinia hotarului”, se află un diavol cu două coarne şi coadă, care scrâşneşte fioros, ținând pumnul drept încleştat şi având stânga pe creştetul balaurului. Purtând aripi ca de liliac şi având unghiile ca nişte săgeți înroşite, diavolul se adresează obraznic călugărului răstignit, strigându-i:,,Rabzi ca un prost; Jos de pe cruce!”.
Monahul din imagine probabil că este însuși Arsenie Boca, lucru sugerat de chipul său și de hainele albe care sunt specifice anglicanilor, de aceea de acum voi analiza imaginea în lumina vieții „Sfântului Ardealului”.
La intrarea în monahism zice că ține două lumânări ce semnifică smerenia și dragostea, virtuți pe care Arsenie Boca nu le avea. Smerit și iubitor de Hristos nu avea cum să fie pentru că, după cum spunea în autobiografia lui de la Vâlcea, a studiat „mistica comparată a diferitelor religii superioare în vederea tunderii în monahism”. Cu alte cuvinte, el căuta nu să-și închien viața lui Hristos, ci să ajungă la împlinirea de sine specifică religiilor orientale. Smerenia nu a găsit-o până la moarte, când a spus că „și sfinții mor” (referindu-se la propria persoană), iar în loc de dragoste a găsit curvia cu Zamfira.
Lepădare de sine nu a avut, căci a trăit mai bine de 30 de ani în lume cu Zamfira, iar din punct de vedere social nu s-a ferit niciodată să fie în centrul atenției prin tot felul de vrăjitorii.
Îngerii simpli și arhanghelii nu au săbii de foc, ci doar serafimii cu cele 6 aripi.
Diavolul acela este o altă caricatură și îi sunt atribuite niște cuvinte la fel de grosolane precum gesturile lui Arsenie Boca de a face oamenii de râs public în loc să-i spovedească, mod prin care se făcea remarcat ca un văzător cu duhul.
Implicit Arsenie Boca se vedea pe sine răstignit (firește, are stigmate), lucru ce nu e surprinzător din moment ce Nil Dorobanțu, ucenicul lui, spunea același lucru despre sine, Ioan Iovan, Veronica de la Vladimirești sau Petrache Lupu. Acești oameni, care erau plini de mândrie, se vedeau în postura lui Hristos când Sfinții Apostoli n-au suportat nici măcar să fie răstigniți în același chip cu Mântuitorul din smerenie.
„În planul din stânga imaginii picturii, se mai zăresc doi diavoli tulburați: unul scriind şi un altul suflând nu mai puțin decât nouăsprezece,,lozinci ale iadului”, asemenea unor balonaşe efemere din marea spumegândă, în diferite nuanțe, pe un fond albastru închis sau nocturn, pe care scrie: HAOS, HAOS.
Ispitele, tentațiile și amăgirile facile ale celor nouăsprezece lozinci încercuite, sunt consemnate de Părintele Arsenie după cum urmează, nu fără o puternică notă apocaliptică şi o analiză spectrală vizionară a lumii de azi şi de mâine”:
De când au dracii nevoie de lozinci nu știu. Dracii nu au nevoie să-și facă propagandă. Dar să le vedem:
„Umblați cu minciuni că noi suntem cei răi. Dar ați auzit vreodată ca noi dracii să ne vindem unii pe alţii?„
„Nu vă mai trebuie minte. Vă teleghidăm noi la toate nebuniile„.
„De fricoşi ce sunteți vă rugați și lui Dumnezeu. Dar ştiţi că și-n inima smeritului şade dracu greceşte. Așa că nu vă stricați nici cu noi.„
„Cultul lui Satan. Eu sunt Wotan, Mamona şi Priap. Iar cei ce mă urmați sunteți fiii mei.„
„Vindem yoga, teosofie, spiritism, magie.„
„Veniţi la noi. Vă dăm așa o libertate încât să vă puteți și… sinucide, dacă vreți… „
„Teologia Dumnezeului mort. Întuneric peste tot pământul… Eclipse…„
„(Cuvinte încrucişate): Eul e Dumnezeul omului. Numai lui să i te închini”.
„Aici pe pământ e raiul și iadul. Drogul vă deschide uşile raiului și porțile balamucului.„
„Adevărul? Stafia filosofilor. In vino veritas.„
„Știința are ultimul cuvânt. (Aici sunt reprezentate orbitele lumii atomului)„
„Cine ne va tăgădui pe noi, fiul nostru îl vom face. Iar cine ne va pomeni în toată ziua, împărăţia noastră o vom împărți cu el şi-i vom fi de faţă la ceasul morţii.„
„Cetiţi Biblia cum vă taie capul, că și noi o știm pe dinafară și sfinți în fantezie vă vom face.„
„Totul e minciună. Şi minciuna… asta-i Adevărul…!„
„Si vis pacem para belum” şi pământul va fi stea.„
„Urâţi-vă unii pe alţii. Homo homini lupus.„
„Onirismul. (împrejurul unei guri pictate).„
„Artele absurdului. (suflată sau pictată de un diavol la ureche)„
„”Cu frumusețea luați-o după noi… urâtelor…” Lozincă prinsă prin inel de coada diavolului care ispiteşte pe călugărul răstignit.”
„Toate acestea sunt manifestări prezente şi viitoare ale,,urâciunii pustiiri” de care vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos în Marea cuvântare despre dărâmarea Ierusalimului și sfârşitul lumii (Matei 24,15).
În partea stângă jos se află o altă arătare a diavolului, cu două aripi şi cu două coarne strâmbe, cu o coroană formată din trei coarne ascuțite, pe cel din mijloc fiind încolăcit un şarpe sub care se află un craniu, simbol al morții, ca diademă. Pe ,,aureola” sa incoloră, ștearsă sau stinsă, încadrată neregulat de un şarpe cu gura deschisă din care ies limbi de foc, scrie „Tata minciunilor”. Acesta ține dreapta pe capul unui om de ştiinţă, insuflându-i ideea falsă cum că: „Nu este diavol„. Stânga sa demonică este aşezată pe umărul stâng al acestui tânăr îmbrăcat în costum gri, cu cravată, având patru volume de cărți sub brațul stâng. Acesta îşi duce mâna dreaptă la piept într-un gest îngâmfat de împotrivire şi neacceptare a Revelației dumnezeieşti, făcându-se ascultător şi lăsându-se amăgit de lozinca pe care i-o insuflă diavolul. Deasupra capului său întunecat stă încolăcit un şarpe, întru asemănarea diavolului, care-i şopteşte concepţia modernă şi materialistă despre lume și viață: „Nu este suflet. Totul e biochimie”.
Mai jos în colțul din stânga, sub umbra aripilor diavolului, într-un cadru întunecat de un albastru închis, are loc un dialog ,,viu” între Renan şi Nietzsche. Renan, cu ţigara în gură şi cu basc pe cap, are o „aureolă” înscrisă de şarpele rătăcirii pe care scrie: „Ţi-am spus să fii pe pace. Oamenii l-au creat pe Dumnezeu !” Celălalt, aprins la față și încoronat de şarpele a cărui coadă îi conturează un galon pe umărul stâng, răspunde:,”Iar eu l-am omorât!”-prin ideea şi teoria absurdă a ,”morții lui Dumnezeu” de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Asta ar trebui să fie o reprezentare a propagandei anticreștine a lui Renan și Nietzsche într-o manieră caricaturistică, care următor va juca un rol important în formarea „teologiilor” politice ce au îngrozit lumea, în special comunismul și fascismul. Care este scopul unor reprezentări atât de hidoase, știind că cei mai mari dușmani ai Bisericii nu sunt ateii, ci ereticii și frații mincinoși? Căci Hristos, după cum a scris și Arsenie Boca puțin mai devreme, ne învață să nu ne fie frică de cei ce ne ucid trupurile, ci de cei ce ne ucid sufletele. Însă pictorul de la Drăgănescu a eșuat în a înțelege asta și o să vedem puțin mai târziu de ce.
„Spre centrul picturii, pe un val al mării păcatului care poartă trupul înecat sau adormit al unei femei mondene, val ce se sparge de Stânca-Hristos, scrie: ,,Eu sunt marea vieții. Veniți la mine că pe toți vă înec. Altfel la ce mai trăiți ?” Deasupra se văd alți oameni sau creştini care înoată, asemenea lui Petru în valuri: un chip de femeie priveşte cu nădejde spre Crucea Domnului Hristos, iar un altul înnoată apropiindu-se de Stânca Salvatorului Hristos. Un creştin se sprijină sau se prinde cu mâna stângă de linia de front și de hotar a mării vieții, privind şi el încrezător înspre Crucea Mântuitorului. Direcția de mişcare ar putea fi aceasta: înotarea prin valuri – urcarea pe crucea călugărului răstignit – mântuirea prin cele trei vârste ale vieţii duhovniceşti.
În marea vieții se mai distinge un cap de diavol rânjit care poartă un balon mov pe care scrie: „Bine faceți că credeți, însă nu vă grăbiți cu Pocăința. Mai aveți vreme…. „la bătrâneţe”. Până atunci „trăiţi-vă viața”, iar mai jos scrie: ,,Şi noi credem”. Tot în marea vieţii, un alt diavol cu gură de şarpe sau chit, pluteşte şi trage cu dreapta sa, prins în plasa unui sac, pe Arie ereziarhul:,,Hristos e făptură”, iar în stânga ține o făclie fumegândă în al cărei fum de adormire sau ameţire, se află capul lui Bultman, deasupra căruia scrie:,,Iar eu cu Bâlă l-am demitizat”- ca o continuare a dialogului ,,filosofic” de alături.
Aici se continuă lista de minciuni ereticești cu Arie și Bultmann, care pierd mulțime de suflete. Cadrul acesta este o parodie a reprezentării Judecății de Apoi de la Voroneț. Poate de aici i-a venit ideea lui Daniil Stoenescu să poreclească Biserica de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei românești”, titlu acordat de obicei Mănăstirii Voroneț.
„Jos în centrul picturii se vede parțial globul pământesc, crăpat, pustiu şi înroşit de sânge, pe care scrie: „Fărădelegile atrag pustiirea pe pământ” (Înţelepciunea lui Solomon 5,23) şi pe care domneşte în picioare Cain ucigaşul, eu coif pe cap, gol, având numai învelitoare la mijloc și ținând în dreapta sa o sabie, pe care Părintele Arsenie a scris: ,,Sabia pedepseşte pe ucigaşi şi confirmă pe sfinți”. Împrejurul scutului din mâna stângă a lui Cain stă scrisă: „Legea ispăşirii: Cine ia pe altul rob, de robie are parte. Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52). Cain este urmat îndeaproape dinspre orizontul pământului, de un corp de armată modernă înzestrată cu căşti şi mitraliere. Crunții soldaţi sunt conduşi de un civil care-i cheamă la asalt cu mâna dreaptă în vânt. Armele acestora se îndreaptă după sabia lui Cain, pe pământ, înspre Biserica lui Hristos înveșmântată în alb: Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol şi Bazilica Sfântul Petru din Roma, unite în nimb auriu, luminos şi plin de raze ale Duhului Sfânt, aflate sub piciorul Crucii Domnului, răstignit cu mâna desprinsă din cui. Biserica-Templu şi Mireasă a lui Hristos stă între cer şi pământ, atingând orizontul pământesc din dreapta, dar existând dincolo de acesta, într-un fond albastru, pe o Stâncă din vazduh pe care scrie:,,Pe această piatră (a dumnezeirii) voi zidi Biserica Mea şi porțile iadului nu o vor birui pre ea” (Matei 16,18).
Deasupra nimbului sfintei Bisericii, Părintele Arsenie ne reaminteşte cuvintele celebre ale sfântului Ciprian al Cartaginei (†258), din lucrarea „De unitate Ecclesiae”: „Extra Ecclesiam nulla salus”, adică: „În afară de Biserică nu există mântuire”. Sub Crucea Domnului Hristos, mărturisim articolul din Crez privitor la sfânta Biserică: „Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Biserica lui Hristos înaintează înspre sfântul Altar sau Eshaton, fiind umbrită, străjuită, apărată și călăuzită de Crucea Mântuitorului. Armele antihristice şi apocaliptice îndreptate spre Biserica creştină, concentrează şi cuprind într-ânsele toate persecuţiile şi prigonirile din istoria creştinismului, care au menținut și mențin însângerată coasta Trupului ecclesial al lui Hristos, răstignit pe Crucea veacurilor.
Învăluite de mâna Părintelui Arsenie în acelaşi nimb și aură într-o „perihoreză” ecumenică vizionară, ortodoxia și catolicismul, reprezentate simbolic de către cele două catedrale emblematice – Sfânta Sofia din Constantinopol şi Sfântul Petru din Roma – vor ajunge într-un târziu din nou la ,,unirea ipostatică” a primului mileniu creştin, conform iconografiei bisericii de la Drăgănescu” (†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 173-187).
Ideea pe care o înaintează această imagine este următoarea – Cain, simbol al lumii și în special al puterii lumești (fapt întărit de ostașii din spatele lui), este cel ce atacă Biserica neîncetat. Marea Schismă, consideră Arsenie Boca, a fost un eveniment istoric ce a avut ca urmare orgoliile și jocurile de putere lumești, motiv pentru care consideră că Biserica Ortodoxă și secta papistașă sunt în continuare una (ceea ce este fals, căci principalul motiv pentru care Schisma s-a materializat este erezia Filioque, precum și toate celelalte erezii catolice).
Mai jos, imediat după ce Daniil Stoenescu vorbește despre cadrul cu San Pietro, redă explicația lui Arsenie Boca cu privire la întreaga pictură „Biserica și Lumea” (nu voi mai reda aici pentru scurtimea scrisului), iar de acolo am extras următorul pasaj:
„Sub acest final de tâmplă sunt notate cuvintele din „De unitate Ecclesiae” cap. IV, a sfântului Ciprian: „Extra Ecclesiaem nulla salus”. De asemenea şi cuvintele din simbolul credinței, stabilit de primele sinoade ecumenice „Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Scrie cu roşu, nu numai ca rost cromatic de înviorare locală, ci și ca semn al multor lupte cu vrăjmaşii împotriva Bisericii. Ce-a făcut trufașul cardinal Humbert aruncând anatema lui pe altarul Sfintei Sofii la 1054, a rupt unitatea, a pătat sfințenia Bisericii cu un păcat al trufiei; iar Biserica „sa” a primit jumătate de mileniu mai târziu aceeași faptă a altui neamţ trufaş: Reforma lui Luther, iar de atunci roiul neoprotestanților nu se mai termină şi unitatea Bisericii nu se mai realizează decât la al VIII-lea sinod ecumenic – dacă va mai fi. Deci cine a ieşit din unitate, din sfințenie, din apostolicitate şi sobornicitate?„
Remarcăm ceva foarte grav: Arsenie Boca considera că Biserica Ortodoxă (prin faptul că punea egal între Ortodoxie și catolicism), așa cum o cunoaștem noi astăzi, și-a pierdut însușirile de „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică” și că și le poate redobândi doar în urma unui așazis „al VIII-lea Sinod Ecumenic” în care să se facă unirea cu papistașii și cu sectarii.
Această unire este necesară, firește, din cauza prigoanei ateiste, fiind văzută ca singura reacție posibilă pentru ca o formă de religiozitate pseudocreștină să existe.
