„Pe semiboltă este zugrăvită Nașterea Domnului. Cete îngereşti, având steaua în mijlocul lor, cântă „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăînvoire !” Cântarea îngerească se răspândește deodată cu lumina cerească, care se revarsă împrăştiindu-se peste albastrul serafic al celei mai sfinte nopți. Pruncul Iisus este înfăşat şi aşezat pe o masă de piatră – mereu prezentă între lucrările Părintelui Arsenie de la Sâmbăta, Prislop sau Sinaia – având la dreapta Sa pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului stând în picioare. Arătând cu mâna dreaptă înspre Pruncul cel dumnezeiesc, iar cu stânga odihnindu-se pe marginea stâncii din gura peşterii, Maica Domnului poartă pe hlamida purpurie semnele întreitei feciorii: înainte de Naştere, în timpul Naşterii și după Naştere şi anume, o stea deasupra frunții și pe cei doi umeri. În partea stângă îl vedem pe dreptul Iosif având toiagul în mâna stîngă. În centrul imaginii avem închinarea păstorilor care aduc ca dar un miel, Mielului lui Dumnezeu,,care ridică păcatul lumii”. În stânga îi vedem pe cei trei magi care vin călări, fiind călăuziţi de raze luminoase, iar în partea dreaptă contemplăm pe îngerul Domnului care vesteşte păstorilor de la Betleem şi lumii întregi bucuria Naşterii lui Hristos. În spatele lor se distinge silueta unui palmier”.
Să vedem ce zice și în „Erminia picturii bizantine”, la paginile 101-102:
„Naşterea lui Hristos:
Peșteră și într-însa, la partea cea dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îngenuncheată, punând în iesle pe Hristos infasat ca un prunc [mic]; și losif îngenuncheat de-a stânga, avându-şi mâinile încrucisate la piept. Și dinapoia ieslei un bou şi un asin, uitându-se la Hristos. Şi dinapoia Prea Sfintei Fecioare și a lui Iosif, păstorii ținând toiege şi uitându-se cu mirare la Hristos; şi dinafară de peșteră, [mai încolea pe munte], oi [multe] şi păstori (lângă ele), unul zicând cu fluierul, și alții uitându-se în sus cu frică; şi deasupra lor un înger îi binecuvântează [şi le vesteşte naşterea lui Hristos]. Și deasupra peşterii, prin nori, mulțime de îngeri, ținând hârtii, zic:,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Si steaua [pe cer], în mijlocul lor, desupra [peşterii], având rază mare, care se coboară în jos până la capul lui Hristos. Și dinspre cealaltă parte, [după un colt de munte, ivinduse trei] magi cu îmbrăcăminte împărătească, [cu coroane în cap], călări pe cai [ținând daruri în mâini şi] arătându-şi steaua unul altuia. (Când se pictează şi cele două femei care spală pruncul, una este moaşa Zelemi, alta Salomeea).
Închinarea magilor:
Casă și Prea Sfânta Fecioară şezând pe un scaun, ținând ca pe un prunc pe Hristos, care binecuvântează cu o mână; şi înaintea ei cei trei magi, ținându-şi darurile in chivote de aur; unul dintr-înşii (anume Melhior), bătrân, cu barba lungă, cu capul descoperit, îngenuncheat, uitându-se la Hristos, tine darul cu o mână, şi cu cealalta coroana; [iar cei doi dinapoia acestuia] unul (tânăr roșcat, anume Baltasar), cu început de barbă, iar cel de-al treilea (anume Gaspar, negru,,,harap”, tânăr) fără de barbă, uitându-se unul la altul şi arătându-l pe Hristos; şi dindărătul Fecioarei, Iosif stând şi mirându-se. Iar dinafară de casă un tânăr ținând de frâu trei cai. Și mai înco lo, pe dealuri, iarăşi aceşti trei magi, călări pe cai, întorcându-se la tara lor, iar înaintea lor un înger le arată drumul”.
Unde e falsa fecioară îngenuncheată nu văd, precum nici pe Iosif avându-și mâinile încrucișate.
Iosif pare mai degrabă satisfăcut, zâmbind parcă, decât îngândurat din pricina Nașterii Domnului, așa cum e descris în Evanghelie, lucru arătat de păstorul mincinos cu care vorbește în icoana canonică, în realitate vedenie diavolească prin care Satana își propunea să-l arunce în deznădejde.
Păstorii sunt pictați cu spatele, așa cum deja ne-a obișnuit Arsenie Boca, nevăzându-se înfricoșarea de pe chipurile lor.
Din cer se vede coborând aceeași rază specifică păgânismului elin ca și în cazul picturii batjocoritoare la adresa Bunei Vestiri.
Boul și asinul, simboluri ale jertfei lui Hristos și ale împăcării neamului omenesc cu Dumnezeu, lipsesc cu desăvârșire.
Falșii îngeri nu se uită la prunc sau se uită mai degrabă distant, iar nu slăvindu-L pe Hristos.
În ceea ce-i privește pe magi, aceștia sunt pictați atât de întunecat încât e cu neputință a recunoaște ceva.
Iar femeile care îl spală pe prunc, moașa Zelemi și Salomeea, nu sunt.
Imaginea în care falsul înger (pseudo-Gavriil) le arată calea presupușilor magi seamănă mai degrabă cu niște desene animate despre „Ali Baba și cei patruzeci de hoți” sau „Lampa lui Aladin”. Figura îngerului mincinos pare mai degrabă furioasă.
„Deasupra, pe peretele absidei avem şase medalioane cu sfinţi:
Pe peretele semicircular se află:
Sfântul Ioachim privind și cugetând adânc și sprijinindu-şi barba în podul mâinii drepte”.
Ce îngândurat pare acest fals Ioachim. Nu prea seamănă cu originalul.
„Sfântul mucenic doctor fără de arginți Pantelimon, cu o trusă medicală în mâini şi cu copie şi linguriţă”.
Aici seamănă mai mult cu originalul, dar tot nu răsare, părând mai degrabă androgin după figură. Interesantă crucea din capătul lingurii falsului Pantelimon, care este chiar crucea de fier germană.
„Sfântul dreptul şi mult pătimitorul Iov, cu ciobul în mâna dreaptă, ars de soare şi dezbrăcat de haine, dar înveșmântat ca nimeni altul cu virtutea răbdării”.
Falsul Iov al lui Arsenie Boca e pictat ca un cerșetor, nicidecum ca un împărat, cum e reprezentat în iconografia ortodoxă pentru a arăta că prin răbdare omul se face împărat, iar nu cerșetor.
„Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul binecuvântând”.
Aici este vorba despre vechea poveste cum că Arsenie Boca ar fi reîncarnarea lui Ilie, motiv pentru care seamănă atât de bine cu pictorul de la Drăgănescu.
Interesant și acest simbol de origine păgână de la pieptul falsului Ilie.
„Sfântul mucenic Mina, cu crucea în mâna dreaptă”.
„Sfântul cuvios Ioan Scărarul, desfăşurând un sul cu cuvintele: „Armă mai tare asupra diavolului în cer şi pe pământ nu este, ca numele lui Iisus””.
Falsul Ioan Scărarul arată mai degrabă a inchizitor, lucru sugerat de mantia violet.
„Iisus Hristos Judecătorul ca Împărat și Arhiereu, în nimb luminos, auriu, şezând pe tron în nor deasupra heruvimilor şi serafimilor, în veşmânt roşu închis, mov, cu mitră pe cap şi omofor, binecuvintează cu mâna dreaptă, iar în stânga ține sprijinind pe genunchi sfânta Evanghelie deschisă la cuvintele: „Eu sânt ușa, învierea și viața (Ioan 10,9; 11,25). Pe fondul albastru înstelat, doi îngeri înaripați se închină Domnului la dreapta și la stânga. La dreapta tronului stă Maica Domnului în picioare, purtând un veșmânt de aceeaşi nuanță cu al Mântuitorului Hristos, veghind rugătoare cu mâinile întinse şi deschise pentru îndurare și mare milă. La stânga tronului se află sfântul Ioan Botezătorul, în aceeaşi stare şi atitudine de rugăciune, îmbrăcat în haină din păr de cămilă. Tronul de judecată se sprijină pe doi heruvimi, lângă un postament cu vultur, sub picioarele Domnului„.
Ca idee, mai jos este o icoană canonică cu Hristos Împărat și Arhiereu.
Tronul nu este împodobit cu aur și cu pietre scumpe, iar versetele din Evanghelie sunt altele decât cele ce sunt în pictura lui Arsenie Boca, și nici nu e susținut de heruvimi (deși aceia nu arată a heruvimi) ca și cum Hristos ar avea nevoie de îngeri pentru a fi Împărat.
De asemenea, nu există nicio carpetă cu vultur sub picioarele adevăratului Mântuitor. La fel cum celebrii adidași care au semnul crucii în talpă sunt batjocoritori, la fel este o batjocorire să calci și peste simbolul vulturului (chiar dacă Arsenie Boca a pictat doar un cap de vultur, ci nu două; cele două capete semnifică simfonia bizantină dintre Biserica Ortodoxă și dreptcredincioșii împărați, regi, voievozi, așa că lipsa unui cap poate însemna fuziunea celor două puteri în stil cezaropapist sau papistocezarist).
Mai jos se află masa etimasiei,,Fiți gata” cu Cartea Vieții pecetluită şi aşezată pe o mahramă deschisă pe care se odihneşte porumbelul alb al Duhului Sfânt. Vedem de asemenea o sfântă cruce cu inițialele INII, patru piroane şi patru serafimi care stau împrejur. De sub această masă iese o Mână a dreptății dumnezeieşti, care susține cu degetul arătător printr-un inel-cunună de spini un cântar sau balanță cu ac indicator şi cu două talere atârnând la capete. În dreapta balanței scrie,,Binele”, iar în stânga,,Răul”. Balanța înclină atârnând sub greutatea faptelor bune. Împrejur scrie:,,Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de dânsele munca”.
În primul rând acea masă arată a altar catolic. În contextul în care acolo apare și porumbelul, se poate interpreta că Duhul Sfânt se pogoară la alterele papistașe, ceea ce este total fals.
În al doilea rând, Duhul Sfânt este reprezentat ca porumbel doar în anumite momente cum ar fi Buna Vestire sau Botezul Domnului.
Persoana judecată este reprezentată eteric, Arsenie Boca confirmând astfel încă o dată că era origenist.
„În partea stângă:
„Spovedania sau, judecata de bună voie: Un creştin penitent între două vârste, în haină castanie, se află îngenuncheat smerit sub epitrahilul preotului care stă în picioare, având mâna dreaptă pe creştetul penitentului, iar cu stânga ținând sfânta cruce. În planul din spate se vede icoana împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos de pe catapeteasmă, binecuvântând cu mâna dreaptă şi având sfânta Evanghelia în stânga. Prin uşile împărăteşti se întrevede sfânta Masă cu sfântul potir, sfeşnic, sfânta cruce şi sfânta Evanghelie. Creştinul îşi mărturiseşte păcatele citindu-le de pe un sul. În uşile împărăteşti se află îngerul păzitor în veşmânt alb, care-i şterge cu buretele de pe acelaşi lung sul desfăşurat, păcatele mărturisite. Sulul desfăşurat simbolizează conştiinţa deschisă la spovedanie”.
Lângă această imagine citim următorul text, care este o sinteză a viziunii Părintelui Arsenie despre spovedanie: „Spovedania, Taina Pocăinței, prin care puterea lui Dumnezeu, dată preoților, şterge biruințele diavolului asupra omului. Căci păcatul aceasta este: o conspirație între diavol şi minte împotriva lui Dumnezeu, sau împotriva unei porunci a Lui, o ascultare a omului de Satana şi nu de Dumnezeu. Când aceste biruințe sunt spovedite şi ispăşite prin canon și necazuri, acelea nu mai au nici o greutate la cântarul judecăţii particulare. Când sunt spovedite, dar numai pe patul morţii şi n-a mai rămas timp de canon și îndreptare, ei vin și înfricoșează sufletul cu necaz şi urgie mare. Dacă însă omul le-a ars pe pământ măcar cu o lacrimă, aceasta nu se pierde, ci poate atrage mila lui Dumnezeu. Când biruințele lor rămân consimțite întru totul toată viața și neşterse de Taina Pocăinței, omul acela – deşi botezat – s-a făcut fiu aceluia de care a ascultat. Biruințele lui au toată greutatea fărădelegii şi cumpliții au câştigat sufletul omului. Sufletele drepților însă ca un şuvoi de foc urcă la cer, ca unele ce s-au îmbogăţit în Focul Duhului Sfânt.”
Preotul din pictura lui Arsenie Boca este pictat cu picioarele descălțate, ceea ce poate fi o trimitere la nevoința de tip franciscan pe care o vedea ca ideal ascetic al preoților și pe care o practica atât el, cât și Nil Dorobanțu.
Niciun iconograf nu și-a scris propriile învățături pe pereții Bisericii, aceasta fiind încă o dovadă a înșelării lui Arsenie Boca, care se pare că nu înțelegea conceptul de păcat. Păcatul nu este o conspirație între om și satana împotriva lui Dumnezeu, ci despărțirea omului de Dumnezeu prin neascultare care vine inclusiv prin propriile invenții.
Moartea sau sfârşitul creştinesc al vieţii unui creştin, aşezat pe pat, cu o lumânare în mână, sufletul părăsindu-i trupul în dreptul capului, ca un şuvoi alb în aură, cu mâinile” încrucişate. Mai jos se vede marginea unui cimitir cu crucile mormintelor, aflat pe un ţărm sau tărâm. Pe un mormânt deschis scrie:,,Aştept învierea morților”, iar în faţa lui un bătrân gropar stă meditând, având în mâna dreaptă un toiag-lopată. Este dezbrăcat până la brâu şi cugetă la cuvintele scrise: „Înfricosate locuri voi să trec…”
Iarăși pictează persoane cu spatele, de data asta iar pe jumătate dezbrăcate.
,,Judecata sufletului” – cuvinte scrise deasupra balanței ținută de „degetul lui Dumnezeu”. În prima imagine îngerul păzitor aduce sufletul la judecată. În cadrul central, sufletul se află sub balanță între cele două talere, înveșmântat în alb cu nimb sau aură, privind înspăimântat spre acuzatorii săi, diavolii. În jurul sufletului sunt cuvintele dogmatice: Chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port ranele păcatelor…”. Pe talerul drept al „Binelui”, care atârnă mai greu, un înger aduce sulul faptelor bune, iar pe talerul stâng al „Răului”, care este mai uşor, se află sulul faptelor rele adus la judecată de demoni. Mai jos citim comentariul psalmistului: „Omul, în cinste fiind și nepricepând, alăturatu-s-a dobitoacelor şi s-a asemănat lor” (Psalmul 48,12).
Despre trupul eteric am vorbit ceva mai devreme. Ratasem însă ochiul lui Horus de deasupra.
Ce mi se pare interesant este că balanța atârnă spre bine încă dinainte ca îngerii și dracii să pună sulurile pe taleri.
În partea dreaptă a imaginii picturii observăm năvala şi asaltul „porților iadului”: pe mare se află balaurul, şarpele cel vechi doborât din cer, care şerpuieşte peste valuri, cu gura înroşită larg deschisă și cu un com verde deasupra capului. Din gura lui ies mai multe duhuri rele: un diavol cu două coarne, cu ochii verzi şi cu privirea cruntă, îndreptându-se către sufletul de sub balanță. Din mâinile noduroase cu câte patru ghiare, diavolul lasă să cadă la vedere un sul desfăşurat cu următoarele cuvinte ale Părintelui Arsenie: „
Ştii că:
„Pe pământ ţi-am ajutat
Unul de altul am ascultat.
Mie mi te-ai dat în toate zilele.
Iată-ti vezi aci, poftele si firile!
Contrazicere, tagadă n-au fost între noi vreodată.
În lume ai fost gura noastră, cum să te lăsăm pe dinafară?
Acum toate-s gata să-ți iai plata.
Mânca-l-ar tata…”
Alte duhuri rele cu diferite chipuri ies şi se îndreaptă, împinse de flăcările gurii deschise a Şarpelui-diavol, înspre sufletul aflat la judecată, aducând fiecare învinuirile sale: un tap aduce un sul pe care scrie,,copilăria”, o fiară aduce un sul pe cap, iar un alt şarpe cu un sul deschis mânat de duhul desfrânării sub chipul unei femei stricate şi dezgolite. De asemenea apar alți diavoli cu aripi de liliac de noapte, unul aşeazând pe talerul „Răului” un sul cu păcatele săvârşite de omul aflat la judecata particulară. În planul de jos, un text al Părintelui Arsenie explică nedumerirea și spaima de care este cuprins sufletul omului în fața acestei înfricoşate priveliști:
„Nu ne cunoști? Noi suntem lumea și viața ta!
Care ți-ai făcut-o după chipul și asemănarea ta.
Iubirile și răutățile tale pe pământ ne-au creat pe noi.
Noi suntem egiosmul tău. Noi suntem tu!
Peste noi nu treci și nu scapi în veci!
Pentru că suntem una pentru totdeanua!„”
Această imagine este una dintre cele mai mari dovezi cu privire la faptul că pictura arsenistă nu este iconografică, ci realist-socialistă. Seamănă cu imaginile propagandistice ale Internaționalei comuniste. Diferența e că acelea sunt ceva mai decente și nu arată femei dezbrăcate sau bărbați la bustul gol.
Iar de pictat propriile poezii din perspectivă demonică (care seamănă cu niște caricaturi fonice în stil occidental) pe pereții bisericilor nu am auzit pe nimeni să fi făcut.
Mai jos imaginea de ansamblu.
„În partea dreaptă a absidei sunt pictați cei trei sfinți mucenici militari, ca tineri ostaşi, stând în picioare cu capetele descoperite:
Sfântul mare mucenic Gheorghe, cu suliţă şi scut.
Sfântul mucenic Nestor, cu cruce şi sabie în formă de cruce.
Sfântul mare mucenic Dimitrie, cu cruce şi scut cu cruce.
Deasupra lor veghează Ochiul lui Dumnezeu revărsând în trei raze privirea-I luminoasă peste fiecare dintre sfinți. Deasupra citim cuvintele troparului: „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit şi v-ați încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”. Sus, în colțurile din dreapta și stânga picturii, contemplam Mâna lui Dumnezeu înaureolată, binecuvântând și revărsând lumină şi har. La picioarele mucenicilor, ca un postament, avem textul troparului:,,Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă”. Fondul galben înstelat alcătuieşte un nor care cuprinde şi înalţă pe cei trei mucenici. În partea de jos avem câte o scenă din viața fiecărui mucenic:
Sfântul mare mucenic Gheorghe ca un tânăr ostaş, stând pe un cal alb ucide cu sulița balaurul care se zvârcoleşte jos. În fața lui priveşte recunoscătoare tânăra creştină salvată la poarta cetății, care ține mâinile ridicate. În partea de sus a zidului cetății, împăratul şi împărăteasa privesc cu admiraţie biruința mucenicului.
În arena forului roman, cu patru nivele, cu tribuna plină de mulțimea curioasă şi gălăgioasă, pe un soclu înalt şi rotund, uriaşul Lie înegrit și îngenunchiat, cade pe spate, atins de mâna dreaptă a tânărului atlet creştin Nestor, dar biruit nu atât de mâna acestuia, cât mai ales de fulgerul luminos care coboară din Ochiul dumnezeiesc triunghiular aflat înapoia mucenicului lui Hristos. Pe soclu citim cuvintele Părintelui Arsenie:,,Fiecare avem în noi câte un Lie, câte un Goliat, câte o scorpie de biruit: pe ucigaşii virtuților”. Mai jos, în fața soclului, se află nouă trupuri de creştini-mucenici în aureole, dezbrăcați, care odihnesc aruncaţi şi străpunşi în sulițele persecutorilor.
Sfântul mare mucenic Dimitrie îmbrăcat ca ostaş şi stând pe cal alb, vijelios, doboară cu sulița la pământ pe un ostaş păgân, strivindu-l și cu copita calului„ (Sursa: †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 101-122).
Iar dăm de ochiul masonic.
De unde i-a venit ideea cu admirația împăratului pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu pot să înțeleg. În orice caz, acest fals Gheorghe este celebru pentru că seamănă cu actorul Tom Selleck.
Falsul Nestor e pictat în boxeri sau chiloți, ca și cum ar fi la wrestling, nu la duel.
Sfântul Dimitrie în icoana canonică nu atacă un ostaș păgân, așa cum arată Arsenie Boca, insuflând mai degrabă lupta fizică împotriva dușmanilor credinței după model apusean, ci pe Ioniță Caloian, conducător al Țaratului Vlaho-Bulgar în perioada celei de a Patra Cruciade (cea în timpul căreia Constantinopolul și toată Grecia au fost cotropite de latini) convertit la papism și care a încercat să distrugă Tesalonicul.
