Erezia iconoclastă îl definește pe Arsenie Boca cel mai bine nu neapărat prin faptul că era împotriva icoanelor, ci pentru reprezentările eretice și păgâne pe care le folosea în pictura sa, preum și pentru că picta aproape toate personajele în chipul său și al Zamfirei. Definitorie este pictura Bisericii Drăgănescu, pe care Episcopul Daniil Stoenescu o descrie astfel:
„O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia și etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul și clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renașterii chiar a pus preț pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul și cu naționalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniți deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toți oamenii să-și recunoască în El chipul lor de obârșie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă și poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen, dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creație” („Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16).
Această idee de a picta pe Hristos după chipul și naționalitatea autorului este o idee eretică. Nicăieri în Ortodoxie nu există astfel de particularități ale picturii bisericești care să aibă la bază etnia pictorului. Dacă ne uităm la icoanele bizantine și la vechile icoane rusești, vom recunoaște faptul că nu există nicio diferență considerabilă între cele două. Iconografia rusească a devenit distinctă abia după reformele occidentalizante ale nevrednicului țar Petru „cel Mare”.
Ideea de a-l picta pe Hristos după naționalitatea pictorului se poate observa încă din vechime, însă nu la dreptcredincioși, ci la ereticii monofiziți. Mai jos avem câteva exemple:
Pictură monofizită etiopiană (Sursa: https://www.reddit.com/r/OrthodoxChristianity/comments/rk5v23/are_these_types_of_ethiopian_icons_acceptable_i/)
Pictură monofizită egipteană/coptă (Sursa: https://www.ebay.ca/itm/274867450049)
Pictură monofizită siriacă (Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/maronite-iconograpghy–454652524858487917/)
Dar să vedem ce au de zis Sfinții Părinți despre aceasta:
„Însă fiindcă Grigorie episcopul Pisinuntei a zis în Sfântul al 7-lea sobor, că adunarea Apostolilor ceea ce s-a făcut în Antiohia (din nouă canoane ale sale, care se află în biblioteca Cezareei Palestinei ce se făcuse de mucenicul Pamfil, precum însemnează apusenii) în canonul său al 8-lea au rânduit a nu se mai amăgi întru idoli cei ce se mântuiesc, ci împotrivă să închipuiască Dumnezeu bărbătescul și preacuratul chip al lui Hristos. Pe acest canon al Apostolilor zic, îl primim, și pentru că soborul al 7-lea l-au primit, și pentru că se conglăsuiește, cu vechile istorii. […]
Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate„ ( Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007).
Așadar, ereticeasca idee înaintată de Arsenie Boca prin ucenicul său Daniil Stoenescu este combătută de Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Dacă Arsenie Boca nu se pricepea la pictura bisericească, ci la caricaturile moderniste învățate de la Facultatea „Belle Arte” din București, mai bine i-ar fi fost lui să nu mai picteze deloc.
O analiză mai amănunțită asupra picturii arseniste va avea loc în articolele ulterioare, ale căror link-uri le vom afișa și pe articolul acesta.
