Sfinții Părinți

Inselare demonica prin ignorarea lui Hristos

Preotul Ioan Sofonea din Sibiu povesteste ca predicile lui Arsenie Boca faceau referire mai mult la Vechiul Testament (Saul, David, Solomon, etc). Fiind intrebat de ce nu vorbeste mai mult din Noul Testament, a raspuns ca „viata crestinilor de acum se aseamana mai mult cu cea a celor din Vechiul Testament, ca nu avem progresul celor din Noul Testament – daca nu traim sub har, cadem sub legea veche.”

Aici se arata evident o alta ratacire a lui Arsenie Boca, inselat de diavol in acelasi fel in care a fost cazut in inselare cuviosul Nichita zavoratul, episcopul de Novgorod.

Nichita, dorind sa duca o viata zavorata si facand neascultare de staretul sau, s-a inchis in chilia sa, rugandu-se cu ardoare. Numai ca a fost inselat de diavoli.  După o vreme la sfatul necuratului, el a ieşit din chilie şi a început să discute cu oamenii care-l căutau despre Scriptură, despre credinţă, despre folosul sufletesc şi despre multe astfel de teme. Nu a întârziat să devină vestit ca fiind un monah harismatic cu darul vederii înainte. Faima sa s-a răspândit pretutindeni şi cu toţi admirau împlinirea exactă a prevederilor sale profetice. Această slavă a ajuns la culme, atunci când i-a trimis într-o zi domnitorului Iziaslav următorul mesaj: «Astăzi a fost ucis la Zabolţ principele de Novgorod Gleb Sviatoslavici. Trimite-l repede pe fiul tău Sviatopolk ca să ia tronul Novgorodului!»
După câteva zile a sosit într-adevăr vestea despre uciderea principelui Gleb. De asemenea Sviatopolk a reuşit să se urce pe tronul Novgorodului. Din acea zi Nichita a devenit respectat ca fiind un puternic „profet“ de către toţi domnitorii şi boierii de la curţile lor cât şi de către popor.
Stareţul Nikon era însă sceptic şi parcă tot aştepta să se întâmple ceva…Şi-a dat seama în acelaşi timp că în vreme ce Nichita ştia aproape pe de rost tot Vechiul Testament şi-l folosea cu o uşurinţă uimitoare în discuţiile sale, nu ştia însă deloc Noul Testament.

Nu-l studiase niciodată şi nici nu voia să se aducă vorba despre asta! Din acest comportament nu au întârziat părinţii să-şi dea seama că fusese înşelat de diavol.

Observam deci si la Arsenie Boca acelasi tip de inselare demonica, care a incercat  dinadins sa-l scoata din ecuatie pe Iisus Hristos atat in predicile lui cat si in picturile de la Draganescu.