[Reporter:] Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, aş vrea să Vă invit într-o zonă a evlaviei poporului român, în care se regăsesc tot mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Şi mă refer aici la prețuirea, cinstirea adusă Părintelui Arsenie Boca. Ştiu că Părintele Arsenie face parte din sinaxarul de mărturisitori ai închisorilor comuniste atât de drag şi sufletului Înaltpreasfinţiei Voastre. De unde această emulaţie duhovnicească în jurul acestui Sfânt al Ardealului, cum îl recunosc deja mulţi dintre credincioşi?
[Cum adică sinaxar de mărturisitori ai temnițelor comuniste înainte de 2012, când e publicată cartea domnului Romeo Petrașciuc din care am extras acest interviu, dacă nu erau încurajate încă de pe atunci “formele de evlavie populară parabisericești” asemănătoare celor de la Petru Vodă?]
[ÎPS Serafim Joantă:] Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său. Totodată, ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului, în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie, nu se bucură de atâta interes, ca scrierile sale. Lucrul acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale.
[Faptul că Arsenie Boca e mai iubit de poporul român nu numai față de sfinții recent canonizați, dar și decât sfinții Bisericii de la Sfinții Apostoli încoace, nu este un semn al sfințeniei lui Arsenie Boca, ci tocmai o dovadă clară a naturii idolatre a fenomenului din jurul fostului monah de la Prislop
Nici faptul că este foarte citit de către oameni nu este o dovadă a sfințeniei sale, ci doar al faptului că este reprezentativ pentru omul modern. Nu este, așadar, o dovadă a Ortodoxiei scrierilor sale, în mare parte la fel de eretice ca și pictura sa pe care deja am analizat-o într-o serie de articole anterioare. Și autori precum Berdyaev sunt foarte citiți de creștinii ortodocși la nivel mondial, dar se pot identifica foarte multe erezii în scrierile sale.]
[Reporter:] Nu e „suspectă” această migrare a accepţiei populare, dinspre preţuire a unui Părinte asupra sfinţeniei căruia biserica nu s-a pronunţat încă, înspre manifestări ale cinstirii aduse, îndeosebi, sfinţilor?
[O întrebare legitimă. Dar să vedem și răspunsul ierarhului, care mi se pare dezamăgitor.]
[ÎPS Serafim Joantă:] Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul canonizării unui sfânt începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de proclamarea sa de către Biserică. Credincioşii recunosc semnele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată puterea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, Care împlineşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui sau moaştele rămase de la el… Atunci când autoritatea bisericească, adică Sfântul Sinod al unei Biserici locale, cum este Biserica noastră, constată că evlavia populară faţă de un sfânt este autentică și că viaţa și scrierile lui sunt conforme cu Tradiţia Bisericii, îl „canonizează”, adică îl recomandă întregii Biserici ca să fie cinstit ca atare. Un sfânt nu devine sfânt prin canonizare, ci prin harul lui Dumnezeu care-i încununează viaţa petrecută în rugăciune şi post, în lupta „până la sânge” (Evrei 12, 4) împotriva păcatului şi împlinirea binelui față de semeni. Totuşi cei mai mulţi sfinţi rămân anonimi, deci necanonizaţi de Biserică. Numărul acestora este mult mai mare decât al celor canonizaţi.Tocmai de aceea Biserica a rânduit „Duminica tuturor sfinţilor” (prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt), pentru ca să-i cinstească pe toţi cei sfinţiţi de Duhul Sfânt.
[Bineînțeles că ocolește să se raporteze la cazul de față, al fenomenului Arsenie Boca, și dă un răspuns vag. În cazul acesta este clar că evlavia poporului față de pictorul de la Drăgănescu ia forme de idolatrie atât de mari, încât depășește nivelul de evlavie ce li se acordă în mod normal sfinților canonizați, iar învățăturile lui Arsenie Boca sunt departe de a fi ortodoxe. Iar această atitudine vagă a Sinodului BOR față de fenomenul Arsenie Boca și neînsușirea unei poziții timpurii împotrivă a permis canonizarea acestuia mai târziu.]
Sursa: Romeo PETRAȘCIUC, ” Părintele Arsenie Boca – Fost-a om trimis de Dumnezeu”, Editura Agnos, Sibiu, 2012, pp. 12-17
