Atunci când vorbea despre Arsenie Boca, Sfântul Dumitru Stăniloae a spus următoarele:
“Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine și stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în București pe la un frate al meu… Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alți oameni, și cum și eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. El parcă le spunea în așa fel că dădea o siguranță omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu știu să fi pus într un mod foarte complicat problemele; el le spunea într-un mod hotărât, așa fără ezitări. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu știu de ce n-a mai venit la mine.
Corneliu Codreanu era și el o figură foarte interesantă; și atrăgea ca și Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic așa; același spirit hotărât și sigur; alegea o cale și gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatra, o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile, m-am legănat așa, în cunoașterea adevărului. Eu am pus foarte mult preț pe iubire, pe blândețe, pe bunătate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras e adevărat, dar ca persoană n-am exercitat această atracție pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, și nu știu cum e mai bine…”(https://apologeticum.ro/2010/11/parintele-dumitru-staniloae-despre-parintele-arsenie-boca-si-corneliu-zelea-codreanu/).
Poate că marele teolog al veacului trecut nu îi asemăna întâmplător pe cei doi. Ambii erau persoane carismatice, hotărâte și caracterizate de o doză mare de mândrie. Pentru că această siguranță de sine este, în contextul în care a răspuns Sfântul Dumitru Stăniloae, rodul lipsei de pocăință atât a lui Arsenie Boca, cât și a lui Corneliu Zelea Codreanu. Însă cu atât mai interesantă este interacțiunea dintre cei doi mai sus pomeniți sau, mai bine zis, între Arsenie Boca și Mișcarea Legionară, fondată de Corneliu Zelea Codreanu mai ales când unul dintre motoarele mediatice care l-a promovat pe Arsenie Boca și a urmărit canonizarea acestuia a fost Institutul “Elie Wiesel”, reprezentantul veșnicului inamic al “verzilor”.
Conform Apologeticum (https://apologeticum.ro/2010/02/minunea-prin-care-a-luat-nastere-miscarea-legionara-marii-duhovnici-ai-romaniei-despre-legionari-si-capitan/) , Arsenie Boca spunea cu privire la Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară următoarele:
„Am fost ținut la securitate șase săptămâni. Cu părintele Arsenie discutam numai când ne găseam singuri. Restul timpului fie că ascultam discuțiile din cameră, fie că mă duceam cu gândul departe.
Într-o zi se întâmpla să rămânem amândoi în cameră. Părintele Arsenie atunci îmi spune: „Dacă ar fi trăit Căpitanul ce lucruri frumoase am fi făcut noi…”. Altădată îmi spune: „Să știi că Legiunea nu va învinge până nu se va completa numărul de legionari în cer”. Asta ar însemna să moară toate generațiile din 1927 până în 2000. Ar trebui sa treacă 60-80 de ani. Ar însemna să nu mai trăiască nici un legionar din zilele noastre.
„Dumnezeu va avea grijă să rămână și sămânță pe pământ”, îmi răspunde părintele Arsenie. A fost ultima discuție cu părintele Arsenie. Pe mine m-au luat și m-au dus la Penitenciar. M-au băgat singur într-o celulă la etajul trei, complet izolat de ceilalți legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Pușcașu, fost deținut politic, legionar).
Ion Gavrilă Ogoranu în „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, vol. 3, redă mărturisirea făcuta de mitropolitul Antonie Plămădeală chiar lângă crucea de la mănăstirea Sâmbăta:
„Mărturisesc acum, lucru ce nu l-am făcut niciodată, următoarea întâmplare: eram prin 1947 în chilia părintelui Arsenie, care se dezbrăcase până la brâu să se spele; pe pieptul părintelui atârna o cruce care avea și o gardă legionară pe ea. M-am speriat și l-am întrebat:
– Părinte, nu ți-e teamă să porți un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a dăruit-o”.
Mai spunea și acestea:
“În afară de preocupările duhovnicești, o vizitam pe domnița ILEANA, în apartamentul ei, unde am avut și discuții cu ea. Astfel îmi amintesc că am discutat despre moartea lui ZELEA CODREANU, spunându-mi că în ceea ce o privește, ea l-a simpatizat și că regretă moartea lui, comisă de fratele ei, CAROL al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: “România este singura țară în care succesul nu are succes”. S-a referit la succesul pe care-l avea CODREANU, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe CAROL al II-lea. Ea prevedea schimbările care au se să facă în România și îmi amintesc că se frământa cum să facă să rămână în țară” (Anchetat BOCA Zian Arsenie 5 octombrie 1955).
Ne povestește încă Mitropolitul Antonie Plămădeală:
„De rezistența din munți se vorbea și în ziare, deci nu era un lucru de care să nu se știe. Se știa că există grupuri de ofițeri, se știa de grupul din părțile Timișoarei, de grupul din Carpații Meridionali. Eu știam chiar mai mult decât atât. Am avut relații cu Părintele Arsenie Boca, la acea vreme stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, care era mentor spiritual al întregii Transilvanii și chiar dincolo de hotarele munților. Veneam și-mi petreceam vacanțele aici. (…)
Student la București fiind am auzit de mișcarea de la Sâmbăta, dar nu numai eu, ci mulți alții. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă, am venit într-o primă vacanță la Sâmbăta. (…) După ce am făcut o primă vacanță aici, după ce am avut o primă discuție cu Părintele Arsenie aici, el a pus cumva ochii pe mine. Deși aici veneau studenți de la Cluj și din alte părți, eu am devenit preferatul lui. (…)
În felul ăsta, el a căpătat în mine o încredere deosebită, atât de mare, încât ieșeam numai eu cu el uneori, la plimbare pe lac. O dată a avut îndrăzneală, dar și-a mărturisit și încrederea în mine, încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată, că ne-am întâlnit acolo cu cei din munți, cărora el le umplea sacii cu mâncare. Asta deja vă poate spune ceva!
Cel care a ridicat de curând troița aceasta din fața Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistența din munți știe foarte bine aceste lucruri. Delegați de-ai lor, îmbrăcați în ciobani, veneau aici în mănăstire și Părintele Arsenie le umplea desagile cu pâine, cu slănină și cu de toate. La multe din acestea am fost și eu martor. Nu se poate spune, cum a spus un anumit părinte, care a șters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce, că înseamnă că l-am politizat pe Părintele Arsenie. Nu este adevărat! Eu știu lucrurile așa cum sau petrecut și nu înseamnă că îl politizez pe Arsenie și că îl scot din rândul sfinților așa cum încearcă el să o facă… El apăra atunci o cauză sfântă, care era a libertății și a credinței și îi ajuta pe cei din munți, indiferent de ce culoare politică erau ei.
Deci, eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea și le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munți. Eu am fost martor, de mai multe ori, la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătrașcu, cel care a fost după Codreanu și după Sima, conducătorii Mișcării Legionare din România, și cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. Sigur, era un pact de formă, pe care nu l-au respectat și pentru care Pătrașcu a fost după aceea arestat și a și murit în închisoare, dar eu am asistat la convorbirile lui Pătrașcu cu Părintele Arsenie Boca. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei parașutați prin anii aceia din Germania, care veneau să organizeze rezistența românească. Cred că printre ei era și Vică Negulescu, cel care a scris, de curând, o carte și ne spune că Părintele Arsenie era legionar cumva.
Nu! El o făcea în numele credinței creștine și în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutați.”
Cu toate acestea însă, „toți cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creștină din anii 1946-1948, care alcătuiesc Cărarea Împărăției, știu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistență și nesupunere ci tuturora le-au spus că n-au căderea și puterea să împiedice ce trebuie să vină, îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creștin, sintetizat în Predica de pe Munte, pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieții. Deci Dumnezeu este Cel care rânduiește ce trebuie să vină asupra oamenilor, în funcție de purtările lor, de ascultarea lor de Dumnezeu, și de încreștinarea vieții lor cea de toate zilele”. (https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/ , joi, 13 august 2015)
Se observă cu ochiul liber că faptele și cuvintele lui Arsenie Boca se contrazic între ele. Cu adevărat nu a sfătuit pe nimeni să se opună autorităților comuniste, însă faptele lui arată contrariul – anume că el îi sprijinea pe cei care organizau rezistența anticomunistă în mod conștient (care în principiu a fost un efort inutil prin care comuniștii au justificat prigonirea tinerilor ortodocși, numindu-i de multe ori forțat și împotriva realității “legionari” și “dușmani ai ordinii publice”).
Ce urmărea însă Arsenie Boca prin sprijinirea rezistenței anticomuniste din Făgăraș a legionarului greco-catolic Ogoranu, apropiat al “episcopilor martiri” de aceeași confesiune, însă fără a fi niciodată legionar pe hârtie? Ne povestește mai multe despre relația dintre Arsenie Boca și legionari vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Paulin Lecca:
“EXTRAS COPIE
din declarația de la dosarul nr. 5101 al inform952. PAULIN LECA dată la data de 18 iulie 1958.
“Astfel, pe când încă eram închis la închisoarea militară din Timișoara, am primit vestea de la părintele ARSENIE BOCA, prin RACHIERU IOAN, că, după eliberare, să viu la el ca să-mi spună el ce am de făcut. Auzisem de ARSENIE BOCA, 1942 când eram misionar în Transnistria. Venisem, înainte de a fi închis (eu), ca să-i cer un sfat în legătură cu preoția mea pe care încă nu o primisem. Mi-a dat sfatul (ARSENIE BOCA) să mă fac preot. După eliberarea mea din închisoare am venit la Sâmbăta. M-a primit cu multă dragoste. Am mijlocit la ÎPS BĂLAN ca să dau din noul anul IV și licența la Teologia din Sibiu. ÎPS BĂLAN mi-a spus că nu mă primește și atunci am dat licența la Suceava în anul 1947.
Din vorbele lui ARSENIE BOCA, din predicile și din atitudinile lui, am constatat că el, amețit de aureola de sfânt creată în jurul lui, adulat de legionarii care se grupaseră în jurul lui, voia să devină (asta este părerea mea căpătată în urma observațiilor și deducțiilor mele) un fel de conducător al legiunii în sens spiritual. Voia cu alte cuvinte, să-i scoată pe legionari din sfera de influență a lui Codreanu si să-i grupe în jurul lui ca pe unii ce erau oameni de caracter, cu convingeri creștine și capabili de jertfa, intenționa să-i aducă în viața monahală. Legionarii de prin închisori îi cerea sfatul. Nu făcea nimic fără sfatul lui, iar cei ce veneau la Sâmbăta făcuse un fel de tabără de muncă, însuflețiți de prezența și avântul dat de ARSENIE BOCA. […]
…Scopul cu care se grupau legionarii în jurul lui ARSENIE BOCA, era probabil, păstrarea unui duh legionar și după moartea lui Codreanu, desigur, pe un plan mai ridicat, mai duhovnicesc, dar dintre legionari nu am cunoscut acolo decât pe o studentă cu numele LAURA care venea și la conferințele de la Antim, pe una JULIETA, actuală stareță din Prislop, care și ea venea la Antim, pe SILVIU ION de la Vladimirești, unul căruia îi ziceam Gicu – (acesta nu era student, ci un lăcătuș) și alții al căror nume nu-l cunosc.
[…]
Copie
NOTĂ EXTRAS
din sinteza din 17 septembrie 1957, dosar nr. 5101¶privind pe PAULIN LECA.
“În octombrie 1951, agentul „NEGURĂ”329 ne-a semnalat că luând legătura cu PAULIN LECA în discuții îi spune că el a fost fiul sufletesc al lui ARSENIE la care a stat o lună de zile la mănăstirea Sâmbăta în perioada de ispitire și că dacă n-ar fi recunoscut pe trimisul lui Dumnezeu, părintele ARSENIE n-ar fi pășit cu atâta dragoste și elan în monahism.
Părintele Arsenie a fost adevăratul continuator al operei lui Codreanu, al cărui suflet în urma jertfei sale a fost ridicat de îngeri la cer și că puterea dumnezeiască l-a inspirat pe părintele ARSENIE să vorbească adevărul în domeniul misticei încât chiar pe dușmanii lui îi impresionează fapt pentru care l-au ridicat și trimis în surghiun.
Părintele ARSENIE era consultat prin anumiți oameni de credință (interpuși) de legionarii din închisori, în anumite cazuri grele, ce vor face. I-a vorbit de asemenea de profesorul NICHIFOR CRAINIC de care spunea că a rămas adevăratul conducător al legiunii lui Codreanu, iar conducătorul spiritual și duhovnicul legiunii a rămas părintele ARSENIE.
A vorbit apoi de copiii legionari care au luat calea monahismului unde numai aici găsesc o trăire mistică așa cum a arătat-o căpitanul și mai pe urmă părintele ARSENIE și NICHIFOR CRAINIC. A enumerat apoi pe fostul căpitan de marină SANDU TUDOR, floare legionară înscris în monahism sub numele de AGATON, de VASILACHE, avocat fost legionar, care ascultând de glasul lui ARSENIE a intrat în monahism, de ANGHEL PAPACIOC și de alții. I-a mai spus agentului de o serie de preoți basarabeni, care au rămas credincioși legiunii și căpitanului însă agentul nu a reținut numele lor.
[…]
Agentul a mai luat legătura și cu starețul ARSENIE BOCA de la Schitul Cornet și discutând despre LECA PAULIN i-a răspuns că îl cunoaște și că știe că a fost discipolul lui ARSENIE cât a stat la mănăstirea Sâmbăta, dar că ARSENIE este în surghiun la canal (aceasta era în anul 1951).
PENTRU CONFORMITATE,
Lt. major Semnătură
[Dos. I 2637, voi. III, ff. 90-91]
(Sursă: Florian BICHIR, Romeo PETRAȘCIUC, Raluca TODEREL, Părintele Arsenie Boca in Arhivele Securității. ANCHETELE, CANALUL SI PERSECUTIA. Opis de documente., Vol. II (Prislop,1950-1959), Ed. Agnos, 2014, pp. 506, 490)
Este evident deci faptul că Arsenie Boca urmărea să-i folosească pe legionari, care urmăreau un oarecare misticism, pentru a-și organiza o parasinagogă care să-i satisfacă orgoliul de trimis al lui Dumnezeu ce l-a caracterizat de când “a fost pictat” în pântecele maicii sale. Putem remarca, de asemenea, că odată ce și-a selectat ucenicii din rândurile legionarilor, anume pe Julieta și pe Silviu (ulterior tuns în monahism cu numele de Ioan) Iovan, s-a descotorosit de ei cu intenția de a se pune bine înaintea autorităților comuniste. Ce este și mai grav este că pune eticheta de legionari unor oameni precum Părintele Daniil Sandu Tudor, care nu numai că nu au avut nicio legătură cu Mișcarea Legionară, dar au și combătut-o chiar în timpul vieții lui Corneliu Zelea Codreanu, făcându-se astfel acuzator mincinos al lui și al întregului lot al Rugului Aprins, care, deși avea membrii de proveniență legionară, nu desfășura decât activități culturale și nu avea vreo afinitate către Mișcarea Legionară. Cu alte cuvinte, Arsenie Boca este… prigonitorul nedrept al acestora.
Însă să vedem și cum a scăpat basma curată Arsenie Boca chiar din gura Julietei Constantinescu:
“Așa se explică de ce, arestat ca legionar în vara anului 1948, i s-a dat drumul după o lună, o lună jumătate, în orice caz la 1 septembrie era la mănăstire. Oricine își poate da seama că dacă ar fi fost dovedit legionar sau partizan, nu ar mai fi fost eliberat. Și de câte ori a fost arestat, tot așa i s-a întâmplat, încât chiar Patriarhul Justinian a făcut următoarea afirmație la Seminarul Monahal Horezu, în fața maicilor profesoare, care și ele participaseră la acele cursuri de neuitat: “Nu știu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, și mereu eliberat, și de fiecare dată iese mai luminat”. (Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 339-340)
Cu alte cuvinte, aceasta recunoaște că Arsenie Boca, folosindu-se de faptul că nu a fost niciodată legionar cu acte, ci doar sprijinitor al rezistenței anticomuniste în scopul de a-și organiza o parasinagogă, s-a descotorosit de cei ce înainte i-au fost fii duhovnicești. Tocmai de aceea și-a permis să declare Securității cu privire la legionari următoarele:
“Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor”.
Se observă foarte clar că devine dintr-o dată mare susținător al mesianismului evreiesc fie din pură convingere, fie, cel mai probabil, din oportunism politic astfel încât să se dezică de legăturile sale cu Mișcarea Legionară.
Cu privire la Corneliu Zelea Codreanu, Arsenie Boca a declarat la Securitate următoarele:
„După ce eu plecasem din Sibiu la Academia de Pictură din București unde urmam cursurile, îmi amintesc că 1- am văzut [pe Ioan Comșa, fostul coleg de Ia Academia Teologică din Sibiu, n.n.] încadrat într-o coIoană legionară în curtea sediului legionar (casa generalului Cantacuzino). Faptul că l-am văzut pe el în această coIoană s-a întâmplat în felul următor. Eu trecând pe aceiași stradă înspre Academie, fiind curios să cunosc dacă într-adevăr este Comșa sau nu, am intrat și eu în curtea sediului, neînsoțit de nimeni și m-am convins că este Comșa. Cu această ocazie am văzut și pe Zelea Codreanu, pentru prima dată, el ținea un discurs în fața legionarilor încolonați. Am intrat puțin în curtea sediului și văzându-mă singur am ieșit din curtea sediului și m -am dus la Academie. Precizez că nu am fost invitat de nimeni”.
“Îmi amintesc că în perioada când eram student în anul III sau IV au fost aduși de către generalul Cantacuzino, legionarii morți Moța și Marin cu ocazia funeraliilor la sosirea lor în Gara de Nord. S-a organizat în piață un careu format numai de legionari unde eu am văzut pentru a doua oară pe Zelea Codreanu, care în fața legionarilor a rostit un jurământ, fiind și eu de față ca simplu spectator. M-am îngrozit de textul jurământului fapt care m-a determinat să plec de acolo și să merg la școală. La funeraliile care au avut loc în piața Gării de Nord m-am dus din proprie inițiativă, impresionat de gestul celor doi legionari morți, de a merge să lupte dezinteresat într-o țară îndepărtată”.
„Din Piața Gării de Nord cortegiul a luat-o pe Calea Griviței. Am ieșit și eu împreună cu alți colegi pentru a-i vedea, atunci am văzut pentru a treia oară și ultima dată pe Zelea Codreanu. în zilele următoare am văzut în vitrine fotografiile convoiului, printre slujitorii bisericești am observat și pe Mitropolitul Bălan, care luase parte la funerarii și mi se pare că era și Ion Comșa”.
Așadar acesta este motivul pentru care atât Institutul Elie Wiesel, cât și masoneria prin vocea unora ca Florian Bichir, își permit să ceară canonizarea lui Arsenie Boca, astfel încât conform declarațiilor sale de la Securitate nu este “nici verde, nici naționalist și nici de dreapta”. Și au dreptate. Însă e clar că nici comunist nu era în mod sincer. Probabil că era doar oportunist, la nevoie cameleonic, astfel încât să nu aibă probleme cu statul antihristic, fiind astfel mai pervertit decât însăși comuniștii. Iar despre aceasta spune Tatiana Niculescu în cartea “Ei mă consideră făcători de minuni – Viața lui Arsenie Boca” la pagina 157:
“Când declară însă că el, Arsenie Boca, dacă nu era călugăr sigur ar fi fost comunist „şi aceasta fiindcă aşa mi-e firea mea, de a fi cât mai corect şi cu spirit de echitate”, nu mai e loc de ambiguităţi. Crede ce spune, referindu-se însă la societatea utopică din lecturile sale mai curând decât la experimentul sovietic din estul Europei. Informatorul Securităţii care-i notează vorbele îşi dă totuşi seama că entuziasmul lui pentru orânduirea socialist-comunistă e prea explicit ca să fie cu totul autentic şi îşi avertizează superiorii că „Boca este un şmecher şi dacă susţine comunismul este numai de frică, că nu este convins de ce spune. El ar dori să fie undeva la o mănăstire, iar lumea să-i aducă daruri şi să trăiască bine fără prea multă muncă, numai să le vorbească lucruri despre mântuirea sufletului …”.
În concluzie Arsenie Boca a fost un om slab, care a colaborat cu toate regimurile sub care s-a aflat și a încercat să se facă plăcut auditioriului său direct prin tot felul de mijloace mincinoase, pe la unele colțuri hulind, spre exemplu, legionarii, iar pe la altele, unde aceștia erau bine văzuți, îi elogia la maxim. Cum poate Biserica Ortodoxă Română să canonizeze un om pervers și bârfitor ca Arsenie Boca, care niciodată nu a dat semne de pocăință, trăind bine mersi în București, apoi la Sinaia, într-o vilă pe care doar securiștii și-o permitea? Dar despre domiciliile lui Arsenie Boca ar fi necesar să vorbim în următoarele articole, adică cele cu privire la activitatea sa ca pictor în epoca comunistă, respectiv cu privire la miturile din jurul morții sale.
