Părintele Dumitru Stăniloae a apreciat ajutorul pe care i l-a dat părintele Arsenie Boca la tipărirea și difuzarea primelor volume ale Filocaliei. El a scris după “dictatul” părintelui Stăniloae și a îndemnat pe credincioși să cumpere Filocalia. Părintele Stăniloae zice despre părintele Arsenie: “Mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine și stătea luni de zile uneori. După aceea s-a făcut călugăr, a stat în București pe la un frate al meu… Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alți oameni și cum și eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile…” Când un grup de credincioși s-a întâlnit cu părintele Stăniloae și a cerut binecuvântare, părintele i-a întrebat unde se duc. Ei i-au răspuns că merg la Mănăstirea Sâmbăta. “Pe jos? Dar e foarte departe,” a zis părintele. “Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.” „Da, părinte, dar trenurile sunt scumpe. Și vrem neapărat să fim acolo de
Sfântul Ilie, fiindcă părintele Arsenie începe să vorbească păsărește și apoi se urcă cu căruța de foc la cer”. Părintele a spus cu mâhnire: “Săracii oameni. Sunt naivi și dornici de extraordinar; interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui să fim mai atenți la felul în care ne exprimăm în fața lor și să mai renunțăm la spectaculozități ieftine”. Apoi a zis abătut: “Așa se nasc rătăciri periculoase în popor”. Orice comentariu este de prisos. Părintele Stăniloae știa mult mai multe lucruri despre cele ce se petreceau la Sâmbăta și a intuit începutul acelor „rătăciri periculoase în popor”, care se continuă și astăzi.
În prefețele primelor volume din Filocalie, părintele Stăniloae a vorbit și despre contribuția pe care părintele Arsenie a adus-o la tipărirea lor. Când a vrut să reînființeze Mănăstirea Prislop, Părintele Stăniloae l-a sfătuit să o facă de călugări și să facă din ea un centru de cultură și spiritualitate românească în Ardeal. Dar părintele Arsenie n-a mai ascultat de el și a făcut-o de maici. Iar după 1959 când s-a mutat la București în casa părinților maicii Zamfira, nu l-a mai căutat nicodată pe părintele Stăniloae, cu toate că și el venise la București cu câțiva ani mai înainte. După mărturia doamnei Lidia Stăniloae, părintele “nu i-a mai aprobat felul de viață, iar părintele Arsenie n-a vrut să accepte critica și observațiile tatei.” Și sentimentele părintelui Stăniloae în urma acestei îndepărtări se pot descrie prin două cuvinte: “dezamăgire profundă”.
La rândul său, părintele Teofil Părăian, care l-a cunoscut foarte bine din perioada când a fost călugăr la Sâmbăta, spune: “Nu am un cult pentru el.” Tot părintele Teofil zice: “Lumea îl lua că-i sfânt, dar avea psihologie într-însul, nu glumă și se vede după cum lucra.”32 Dar despre părintele Iustin Pârvu se spune că a fost “mai puțin rezervat față de înșelatul Boca”.
În “Jurnal duhovnicesc”, părintele Paulin Lecca face niște dezvăluiri senzaționale despre părintele Arsenie Boca, ce vor aduce multă lumină în ceea ce privește viața, activitatea și învățătura sa. Când a vrut să intre ca viețuitor în Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta, părintele Paulin Lecca a fost trimis de părintele Arsenie să-și ia licența în Teologie, pe care n-o dăduse după terminarea facultății. Dar după ce a luat licența, părintele Arsenie nu l-a mai băgat în seamă. Întâlnindu-se după câțiva ani cu Nicolae Mladin, viitorul Mitropolit al Ardealului, cu care fusese coleg la Facultatea de Teologie, îi povestește acestuia o întâmplare petrecută la Mănăstirea Bistrița. Auzind că părintele Arsenie este la Bistrița, Paulin Lecca s-a dus de la Govora cu gândul să-l întâlnească și să se facă ucenicul lui. Dar Arsenie l-a primit cu răceală și dispreț. Când Paulin a plecat însă, i-a dat două plicuri și i-a spus să nu le desfacă, ci să le dea părintelui Pandoleon de la Govora. Dar când a trecut prin Govora Băi, milițenii i-au luat plicurile și le-au desfăcut. După ce i le-au restituit, s-a uitat și el într-un plic. În el era o carte de Rudolf Steiner, în care se vorbea despre clarviziune, aură etc. Aceasta este una dintre dovezile clare că era preocupat de antroposofie. În acest context, părintele Nicolae Mladin îi vorbește lui Paulin Lecca despre începuturile pastorale ale părintelui Arsenie Boca la Sâmbăta, când se ocupa cu “ghicitul în palmă, fiind numit de femei: popa vrăjitorul”. Și tot el spune că părintele Arsenie s-a ocupat cu chiromanția și cu alte științe oculte și după ce a fost hirotonit preot de către mitropolitul Nicolae Bălan. În 1933-1934, mitropolitul Bălan îl trimisese la București să facă Belle-Arte, pentru că avea talent la caricaturi.
Un alt episod important pe care-l relatează părintele Paulin Lecca este cel legat de fata demonizată, numită Florica. Această fată avea “vedenii”, despre care cei neștiutori ziceau că este “extaz”. Înainte însă de a intra în transă, ea zicea: „Doamne Doamne” și cădea pe spate. Când părinții de la Antim au făcut utrenia la miezul nopții, a venit în biserică și Florica. Părintele Adrian Făgețeanu a început să citească psalmii utreniei, iar Florica s-a așezat în genunchi și a început convorbirea cu duhurile de dincolo, vorbind destul de tare. Atunci părintele Adrian s-a oprit din citit și a zis: “Dacă psalmii lui David sunt inspirați de Duhul Sfânt, ce duh vorbește prin Florica de mă întrerupe din citit? Au doar Dumnezeu, nu este un Dumnezeu al rânduielii și al păcii?” Această întrebare a dat mult de gândit celor din biserică. Într-o altă împrejurare, Florica le-a spus că va veni Patriarhul Alexei al Moscovei la noi în țară și că regele Mihai va fi
alungat de comuniști. Acestea s-au întâmplat întocmai. Dar diavolul vorbea prin Florica numai despre lucruri exterioare și de suprafață și nu despre vreo lucrare lăuntrică de pocăință și smerenie. Apoi părintele Paulin Lecca a luat binecuvântare de la părintele stareț Vasile și, împreună cu părintele Adrian, au plecat cu Florica la părintele Arsenie Boca în Ardeal. Când i-au vorbit prima dată de părintele Arsenie, Florica a răspuns: “Duceți-mă la iubitul meu Arsenie!” – deși Florica nu-l cunoștea și nici nu auzise de el.
Ca să o determine să mărturisească tot ce are pe suflet, ei i-au spus fetei că părintele Arsenie citește gândurile. De asemenea, erau convinși că părintele își va da imediat seama că fata este înșelată de diavol. Dar spre mirarea lor, părintele Arsenie nu numai că nu i-a prevenit, ci o aproba imprudent pe fată, într-un mod inacceptabil.
După câtva timp, s-a auzit că Florica a damblagit. Zăcea într-o casă dincolo de pârâu. Dorind să vadă ce s-a întâmplat, părintele Paulin a văzut “o mulțime de fete și de femei” îndreptându-se spre acea casă. A înțeles că acolo este și părintele Arsenie, care stătea cu fața spre Florica și cu spatele spre ușă. Când s-a întors spre ușă și l-a văzut pe Paulin, părintele Arsenie “a oprit bâlciul”. Apoi Florica s-a umplut de buboaie pe tot trupul și, căzând pe podele, făcea spume la gură și crize ca epilepticii. Părintele Paulin a
plecat de acolo și a venit la Mănăstirea Frăsinei. Mai târziu a aflat că Florica s-a dus la Brașov, unde a devenit prostituată. Ajuns la Frăsinei, părintele i-a scris părintelui Arsenie o scrisoare cu următorul conținut: “Preacuvioase părinte Arsenie, aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus Hristos L-a vărsat pentru noi toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți milă de sufletul frăției voastre”. Apoi zice: “poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur nu sunt, fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de
toate acele rătăciri spirituale și erezii steineriene”.
Într-o altă împrejurare, părintele Arsenie i-a zis lui Paulin: “ Fă ce poți, restul îl împlinește Dumnezeu”. Mai târziu acesta a înțeles că aceste cuvinte sunt din Urmarea lui Hristos, de Toma de Kempis, unul dintre reprezentanții misticii speculative germane, alături de Meister Ekhart și Jacob Böhme. Așadar, nu-l interesa mistica ortodoxă, pe care o prezintă părintele Dumitru Stăniloae în cartea Ascetica și mistica creștină sau în Filocalie, ci e preocupat de mistica protestantă, catolică, hindusă etc. Acest lucru reiese și din mărturia lui Nichifor Crainic. Într-un proces-verbal de interogatoriu la securitate, el spune: “Afară de aceasta, am tradus și comentat cartea Exercițiile lui Ignațiu de Loyola, fiind foarte curios să cunoască această metodă de viață spirituală. Arsenie Boca m-a rugat să i-o traduc și să o comentez”.
Dintre toți contemporanii, cel mai vehement, mai critic, mai obiectiv și mai bun cunoscător al vieții și activității părintelui Arsenie Boca a fost părintele Arsenie Papacioc. Acesta l-a ‘’citit’’ de la prima întâlnire pe Arsenie Boca și de atunci ochiul său critic nu s-a înșelat niciodată. Părintele Arsenie Papacioc spune: “Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine să-i citească
Acatistul, vreau, nu vreau, trebuie să le spun câte ceva ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus și ne-a spus printre altele: «Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie». Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el, când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi, când m-am întâlnit cu el la București, când era dat afară din
mânăstire și mi-a zis «Acum tu rămâi în locul meu!», eu i-am răspuns «Nu, fiecare cu locul lui»”36. Aceeași atitudine tranșantă a avut-o părintele Arsenie Papacioc față de el și într-o altă întâlnire la București. Părintele povestește: “După ce m-am eliberat din închisoare am mai avut o întâlnire cu el, tot la București. Se căsătorise Veronica și m-a întrebat ce zic. Zic: «Un prunc la anul, blând și mic, să crească mare și voinic, și noi să mai vorbim un pic…și la botez». Asta e Veronica cu Gigel, un prunc la anul. Știți, după Coșbuc. «Nu», zice. «Nu cred. Cred că face din tactică». «Nu există tactică între bărbat și femeie, părinte. Există numai iubire. Lasă, nu ne păcălim. Lasă-ne, nu ne mai jucăm cu astea», știți?!”
Felul în care Arsenie Boca încearcă să justifice căsătoria maicii Veronica de la Mânăstirea Vladimirești cu Gigel arată preocuparea lui de a convinge pe ceilalți că și el adoptă acea relație dubioasă cu maica Zamfira din tactică. Dar nici cu părintele Arsenie Papacioc nu i-a mers. De fapt, orice justificare de acest gen nu poate fi credibilă în fața nimănui. Și cu atât mai grav pentru cei care fac o “virtute” din grija părintelui pentru “fiica sa duhovnicească”, pe care a salvat-o în felul acesta de mai multe ori de la
sinucidere. Așa zic admiratorii lui, dar cu sminteala și călcarea canoanelor cum rămâne?
Alte mărturii despre Arsenie Boca aflăm din convorbirea care a avut loc în anul 1996 în chilia protosinghelului Varsanufie Lipan la Mânăstirea Sihăstria, între părintele Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Arsenie Popa, monahul Iachint și alții.
Părintele Arsenie Papacioc spune despre el că “avea boala sfințeniei și a proorociei, săracul și a intrat duhul ăsta al mândriei în el”37. La rândul său, Părintele Cleopa Ilie, la care se spovedeau mitropolitul Nicolae Bălan, mitropolitul Nicolae Mladin, mitropolitul Antonie Plămădeală și episcopul Andrei Magerul, cunoștea bine nemulțumirile acestora față de părintele Arsenie Boca și de aceea, îi scrie acele scrisori cu smerenie, în care îl roagă să vină la Mânăstirea Slatina, ca să se folosească duhovnicește. Dar el nu a venit
la Slatina. Pe aceeași linie se înscrie și mărturia părintelui Iachint, ucenicul de chilie al părintelui Cleopa Ilie, care acum este la Mânăstirea Sfântul Pavel de la Muntele Athos.
El a scris o scrisoare către Editura Babel, care a editat mai multe cărți scrise de ucenicii și admiratorii părintelui Arsenie Boca. Iachint scrie: “Părinții noștri: Cleopa, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Paulin Lecca și alții, care l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca, nu au spus tot, au spus câte ceva ca să ne liniștim, să nu ne smintim căutând să-l scoatem sfânt. Iată, cine ține cu tot dinadinsul să-l scoată sfânt pe părintele Arsenie Boca, îi arată a fi bârfitori și invidioși pe acești Părinți care nu au căutat decât slava lui
Dumnezeu… Odată părintele Cleopa mi-a mărturisit de ce nu dădea binecuvântare la oameni să-i citească Acatistul părintelui Arsenie Boca și băga cuvântul, ca să nu se smintească aceștia: «Nu citiți Acatistul căci nu e canonizat». Înțelegerea sfinției sale cu privire la părintele Arsenie Boca era precum a majorității Părinților duhovnicești, care lau cunoscut, aceea că: «Împrietenirea cu Julieta i-a adus căderea»
La aceste mărturii ale părinților duhovnicești contemporani cu părintele Arsenie Boca, adăugăm și câteva afirmații ale doamnei Lidia Stăniloae, care l-a cunoscut foarte bine încă de când era mică și care cunoștea tot atât de bine și părerea părintelui Stăniloae, tatăl ei, despre părintele Arsenie. Părintele Stăniloae îi repeta mereu părintelui Arsenie: “Cel mai mare pericol pentru un călugăr este de a se lăsa smintit de
laudele celorlalți. Fugi cât poți atunci când cineva începe să te privească cu admirație, să te laude. Oricât ar părea de nevinovată, faima pe care oamenii o construiesc în jurul tău are consecințe fatale”. Din păcate, de cuvintele părintelui Stăniloae de prevenire nu s-a ținut seama. Au fost, desigur și alte asemenea cazuri. Mulți au eșuat în drumul de ascensiune spirituală pentru că s-au lăsat ademeniți de trufie, de perfidia slavei deșarte. Și doamna Lidia Stăniloae continuă șirul amintirilor: “Peste câțiva ani am mai fost cu tata în Munții Făgărașului, între timp, părintele Arsenie plecase la Prislop. Tata, căruia îi ceruse sfatul, se împotrivise proiectului de a face acolo o mânăstire de maici.
Mi-aduc aminte că părintele Arsenie a venit la București în acest scop. Au discutat îndelung amândoi. Tata avea o expresie foarte severă, de puține ori îl văzusem atât de categoric. Nu era de acord, îi spusese părintelui Arsenie că acest lucru ar putea da loc la o sumedenie de ambiguități și neînțelegeri… Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de față la aceste împrejurări, că tata a ținut mult la părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menținut în limitele îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict în concepțiile și prescripțiile Sfinților Părinți și ale tradiției monahale. Și a așteptat de la el realizarea unei înnoiri a religiozității populare, în acest cadru bine conturat. Dar de la un anumit moment, când părintele Arsenie a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relațiile dintre ei s-au răcit, tata nu i-a mai aprobat felul de viață, iar părintele Arsenie n-a vrut să accepte critica și observațiile tatei”
