„Schimbarea la față: Prin această sfântă icoană, contemplăm pe Mântuitorul Iisus Hristos schimbându-se la Față pe muntele Taborului, în albul imaculat al Luminii dumnezeieşti necreate şi transfigurat, iradiind în raze şi unghiuri, pentru că Hristos învăluit în nor, luminează totodată și ungherele vieţii şi ale lumii. Sfinţii apostolii Petru și Iacob sunt căzuți în genunchi, ținând mâna dreaptă deasupra frunții, ca semn că sunt orbiți și copleșiți de dumnezeiasca Lumină a lui Hristos. Totuşi, abia de acum ei încep să vadă cu adevărat tainele revelației. Sfântul apostol şi evanghelist loan este căzut la pământ, ca mai târziu în insula Patmos (Apocalipsă 1,17), având mâna dreaptă ridicată în extazul uimirii. La dreapta Mântuitorului Hristos se află în văzduh proorocul Moise, cu aureola celor două raze, aducând cele două table ale Legii, pe care citim cuvintele glasului lui Dumnezeu Tatăl: „Pe Acesta să-L ascultați…” (Deuteronom 18,15). La stânga Mântuitorului contemplăm pe sfântul prooroc Ilie, cu mâinile încrucisate şi coborât pentru o clipă din carul de foc care i-a răpit la cer, ca să poposească pentru o vreme în coliba pe care voia să i-o ridice și lui apostolul Petru.
Icoana canonică:
„Munte cu trei vârfuri: în vârful cel din mijloc Hristos, cu haine albe [ca lumina), stând şi binecuvântând, şi împrejurul Lui lumină cu raze; în vârful cel din dreapta [proorocul] Moise, ținând tablele; iar în vârful cel de-a stânga, Ilie; și amândoi stand (plecati ca nişte slugi] cu rugăminte, privind către Hristos. Şi din jos de Hristos [trei apostoli]: Petru, Iacov şi Ioan [fratele lui), zăcând jos [pe brânci] cu fața la pământ suitându-se în sus ca uimiți.
Și dinapoi, pe o parte a muntelui, iarăşi Hristos, suindu-se cu cei trei apostoli şi ară tându-le vârful muntelui. Și de cealaltă parte a muntelui, iarăşi apostolii coborându-se cu frică şi uitându-se înapoi, și Hristos se coboară pe urma lor binecuvântându-i„.
În primul rând nu sunt 3 vârfuri, ci doar unul singur. Falșii Moise și Ilie sunt pictați eretic, izvorând din pământ asemenea duhului din lampă, iar de aici se poate deduce și negarea faptului că Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost în Rai cu tot cu trup, ci doar cu sufletul și atunci tot în iad, în sânul lui Adam, alături de ceilalți sfinți veterotestamentari.
Cei doi au fețele lui Arsenie Boca, ceea ce nu trebuie să ne surprindă întrucât el se asemăna pe sine cu cei doi prooroci. Cu Sfântul Prooroc Moise, pictat necanonic cu cele două raze care-i ies din frunte, se asemăna prin faptul că ar fi vrut să-și ardă toate scrierile, iar cu Ilie prin faptul că susținea că el ar fi însăși reîncarnarea lui Ilie (ceea ce este greșit din toate punctele de vedere; chiar dacă fabulația nerușinată a reîncarnării ar fi adevărată, nu poate fi valabilă în acest caz pentru că Sfântul Prooroc Ilie nu a murit niciodată.
La Moise se poate adăuga că în original nu precizează nicăieri că ține tablele Legii (și acelea schimonosite de Arsenie Boca prin prezența simbolului ocult „Steaua lui David”, care nici măcar după teoriile rabinilor nu ar fi existat pe vremea lui Moise, acesta fiind atribuit lui Solomon) pentru că mesajul vine direct de la Tatăl.
Însă surpriza vine abia când ne uităm la chipul falsului hristos, care pare a fi chiar… Nil Dorobanțu, ucenicul lui Arsenie Boca.
De la privire, părul lung cu plete, barbă, chiar și forma degetelor și a corpului în general, până la indicii din viața acestora cum ar fi pseudoarhieria lui Nil și intervenția decisivă a lui Arsenie Boca în înșelarea acestui individ de către duhurile demonice, totul îndreptățește această ipoteză.
Apostolii la Arsenie Boca nu sunt pictați cu fețele în jos și nici cu adevărat înfricoșați, ci cu niște priviri teatrale, ca și cum lumina necreată (care nu prea există în pictura aceasta) ar fi o închipuire. Aici îl îndreptățește pe ereticul Varlaam de Calabria.
