„În fața sfântului Altar bolta naosului este zugrăvită în galben deschis cu stele, ca o fereastră spre cer.
În centru se află Iisus Hristos Pantocrator înveșmântat cu hlamidă roşie şi veșmânt alb, pe un cer albastru deschis, înstelat în alb, presărat cu nori, având în aureolă o cov. Ochii Săi te privesc blând, iubitor şi atotvăzător, revelând pretutindeni taina atotprezenței Sale dumnezeieşti. Chipul Său exprimă,,starea bărbatului desăvârșit”, unirea ipostatică şi şederea de-a dreapta Tatălui. El binecuvintează cu dreapta, ținând în mâna stângă sfânta Evanghelie închisă, ca pe o adevărată,,Carte a Vieţii” (Apocalipsă 20,12). De jur împrejur sunt înscrise cuvintele psalmistului pe care le rosteşte arhiereul la fiecare sfântă Liturghie, binecuvântând poporul cu dicherul şi tricherul:,,Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o desăvârșește pre ea”. Iisus Hristos Pantocrator este deopotrivă Mântuitor, Răscumpărător, Împărat, Arhiereu, Profet şi Judecător. El pare să spună neîncetat:,,Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei 28,18).
În cele patru colțuri sunt patru îngeri şi patru serafimi sau heruvimi cu monogramul Mântuitorului. Din înălțimea centrului de sus se revarsă lumina culorilor deschise în unghiuri radiante. În cele patru colțuri ale bolții sfintei biserici, sunt mai întâi cei patru sfinți evanghelişti în medalioane, care privesc înseninați departe în zarea veşniciei. La dreapta se află sfântul evanghelist Marcu cu pana de scris şi Evanghelia deschisă, având un leu cu aureolă lângă el; sfântul evanghelist Luca cu Evanghelia închisă, stă lângă un munte străjuit de simbolul vițelului în aureolă ca animal de jertfă. La stânga sfântul apostol şi evanghelist Matei cu pana de scris, sfânta Evanghelie şi simbolul îngerului lângă zidul unei cetăți și în cele din urmă, sfântul apostol și evanghelist Ioan, ca un bătrân albit, cu Evanghelia închisă şi vulturul în aureolă, la ţărmul mării de lângă insula Patmos.
Pe margini, spațiul bolții bisericii este împodobit cu boboci de crini”.
Aici poză cu originalul:
Hristosul mincinos al lui Boca seamănă mai degrabă cu cel din filmele „Isus din Nazaret” după îmbrăcăminte și cu Nil Dorobanțu după față decât seamănă cu Iisus Hristos din iconografia ortodoxă.
Îngerii sunt, așa cum am arătat într-un articol precedent, naziști.
Cromatica arsenistă seamănă foarte mult cu cea greco-catolică, doar acolo putând fi găsit un fond albastru deschis cu stele, însă cu puternice influențe realist-socialiste.
„În centrul bolții spre intrare, într-un pătrat fereastră a cerului”, este reprezentată Arătarea Preasfintei Treimi de la stejarul Mamvri încadrată într-un cerc din care purced flăcări de foc, având în colțuri câte doi heruvimi şi serafimi. La mijloc se află Cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi sub chipul Celor Trei Tineri, cu aripi, şezând la masa întinsă cu acoperemânt, pusă înainte de către patriarhul Avraam cel căzut cu fața la pământ, cu capul descoperit şi cu spatele spre privitor, la umbra ramurilor stejarului Mamvri aflat în stânga şi în fața casei-cort, din uşa căreia, dând la o parte perdeaua și ținând mâna la gură, priveşte Sara plină de uimire şi neînțeles.
Pe masă se află un sfânt potir cu picior în formă de cruce și un pahar, amândouă aurite. Cei trei Tineri țin toiegele de aur în stânga, asemenea,,trestiei de aur” (Apocalipsă 21,15) și sunt descoperiți.
În mijloc este reprezentat Dumnezeu-Tatăl, în veşmânt galben şi roşu închis, cu mâna dreaptă pe masă şi cu aureola în triunghi echilateral (o cov). La dreapta Sa Dumnezeu-Fiul, în veşmânt roşu aprins – simbolul jertfei-şi albastru, binecuvântând cu dreapta şi având aureola în cruce (o cov). La stânga lui Dumnezeu-Tatăl se află Dumnezeu-Duhul Sfânt, cu dreapta deschisă pe masă, semn al bogăției darurilor dăruite în harisme, în veşmânt portocaliu şi gri deschis, având în aureola Sa nouă limbi de foc în cruce, cu o cov.
În planul depărtat se deschide un cer albastru, iar în partea dreaptă un nor cu fulgere. Imaginea exprimă și reprezintă plenitudinea comuniunii de iubire dintre Persoanele Preasfintei Treimi între Ele, pe de o parte şi între Ele şi omenire, pe de altă parte. Împrejur sunt sunt scrise cuvintele doxologiei de dinainte de Prefacere de la sfânta Liturghie:,,Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă şi nedespărţită””.
Conform paginii 71 a „Erminiei picturii bizantine” a lui Dionisie de Furna, Sfânta Treime trebuie reprezentată în felul următor:
31. Avraam ospătând pe străini [la stejarul Mamvri]
„Casă şi trei îngeri şezând la masă, având înaintea lor o căpăţână de vițel pe o tipsie, pâini şi alte blide cu bucate, pahare şi o cană cu vin, iar de-a dreapta lor Avraam aducând o strachină cu bucate acoperită, şi de-a stânga Sara ține în mâini o strachină cu găină [friptă]”.
Pe masă nu se află decât două pahare. Însă vedem că în pictura originală se află un singur pahar, care are rolul de a reprezenta jertfa euharistică a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Care Unul este. Cele două potire semnifică, în pictura lui Arsenie, unirea ecumenistă dintre ortodocși și catolici făcută, chipurile, de mâna Domnului, care se află între potire.
Temelia acestei uniri pare-mi-se a fi etnofiletismul, căci fața de masă are, în mod inexplicabil, simboluri tradiționale românești pe ea, sub ochiul ager al masoneriei (reprezentat de triunghiul din interiorul nimbului îngerului care pare a fi Dumnezeu Tatăl, cel care și întinde mâna) și prin intermediul propagandei New Age a falsului dumnezeu ce are în toate cele trei nimburi ale „Sfintei Treimi” simboluri hinduse, portocalii, care fac referință la cei trei zei principali ai indienilor: Brahma, Vishnu și Shiva. Acest fapt este întărit de aparența androgină a celor trei persoane, nespecifică Ortodoxiei. Îngerii sunt pictați mereu în chip bărbătesc, deși aceștia, fiind fără de trup, nu sunt de sex masculin sau feminin.
Către acest dumnezeu mincinos oamenii aduc jertfe (falsul Avraam, care în reprezentația lui Arsenie Boca stă cu spatele, iar nu cu fața) și este privit cu spaimă (falsa Sarra, care privește de la distanță într-o atmosferă mai degrabă întunecată, așa cum arată cerul), spre deosebire de Dumnezeul Cel Adevărat, Care-i cheamă pe oameni la Sine, iar aceștia îi slujesc cu bucurie în suflet (așa cum se observă în reprezentarea originală).
„În cele patru colțuri ale părții a doua a naosului, sunt patru reprezentări în medalioane
elipsoidale:
În dreapta:
Botezul Domnului: Pe fondul unui cer deschis se pogoară Sfântul Duh în chip de porumbel, coborând totodată şi razele luminii peste Mântuitorul Iisus Hristos care, învăluit în nimb, primeşte ținând mâinile încrucișate, Botezul de la sfântul Ioan în apele transparente şi limpezi ale Iordanului. Sfântul Ioan este îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi stă pe țărmul stâncos al pustiului, iar un înger în alb, înaripat, aduce înfricosat un giulgiu”.
La pagina 103 din „Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie de Furna ni se arată cum trebuie pictat Botezul Domnului:
„Botezul lui Hristos
Hristos stând gol în mijlocul lordanului şi, la marginea râului, de-a dreapta lui Hristos, Înaintemergătorul uitându-se în sus, [fiind cu mâna] dreaptă pe capul lui Hristos, iar pe stânga întinzând-o în sus, ține toiag ciobănesc]. Și deasupra cerul, iar dintr-însul coborându-se Sfântul Duh în [chip de porumbel] cu o rază pe capul lui Hristos, și în mijlocul razei aceste cuvinte: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele am binevoit „. Şi de-a stânga îngeri stând cu bună-cucernicie, avându-şi mâinile sub îmbrăcămintele lor. Şi în jos de Înaintemergătorul, în lordan, un om bătrân cu pielea goală, zăcând culcat şi uitându-se dinapoi cu frică la Hristos, ține o năstrapă şi toarnă apă; şi peşti împrejurul (picioarelor] lui Hristos”.
Se poate observa, în primul rând, că în pictura arsenistă Iordanul nu se întoarce.
De asemenea, se remarcă faptul că, din pricina anulării minunii întoarcerii Iordanului, se anulează și efectul artistic al afundării, care redă tocmai ideea botezului (termen care înseamnă la origine „afundare”).
Imaginea de față redă mai degrabă un „botez” prin stropire, după modelul picturilor apusene, abolind astfel necesitatea botezului prin întreită afundare. Acest fapt este întărit și de gestul pe care falsul „Hristos” îl face, specific catolicilor și neoprotestanților.
În pictura arsenistă se remarcă, de asemenea, lipsa mesajului transmis de Dumnezeu Tatăl, ce îl întărește pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
Lipsesc și peștii, care-i reprezintă pe creștinii ce se botează împreună cu Hristos și omoară păcatul dintrânșii prin botez.
Omul bătrân, simbol al răului, care are în mână o plasă ce semnifică voința diavolului de a prinde peștii, adică creștinii, în mrejele sale, lipsește și el, ceea ce duce la negarea uciderii păcatului strămoșesc prin Botez.
Desacralizarea Tainei Botezului este completată prin îngerul (iar nu îngerii, cum sunt în icoana canonică) care ține în mână un cearșaf (deci fără să aibă mâinile sub haine) cu simboluri tradiționale românești, transformând astfel rânduiala Sfântului Botez dintr-o Sfântă Taină într-un simplu obicei lumesc ce ține de folclor.
„Schimbarea la Față: Pe vârful muntelui Tabor, deasupra a patru trepte de stâncă, Mântuitorul Iisus Hristos în veşmânt mai alb decât lumina, învăluit în nimb de lumină dumnezeiască ce se revarsă în raze și unghiuri, se schimbă la Față privind spre dreapta şi binecuvântând cu mâna dreaptă, iar cu stânga arată în jos spre pământ. Lumina coboară în valuri de nuanțe galben-roşu-albastru. La dreapta Sa, sfântul prooroc Ilie cu mâinile încrucişate şi o cruce schițată în alb (,,Vorbeau despre patima Sa…”), mai precis centrul unei cruci cu inițialele INII, ale cărei laturi în paralel, nu au capăt, îmbrățișând și străbătând infinitul spațiului şi al timpului. La stânga Mântuitorului Hristos se află Moise cu două mănunchiuri de raze ce-i străbat aureola capului, aducând cele două table ale Legii, pe care este înscris glasul Tatălui din cer:,,Prooroc din neamul tău și pământul tău ca mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău, pe Acesta să-L ascultați” (Deuteronom 18,15).
Față de icoana Schimbării la Față de pe iconostas, observăm că locurile celor doi martori ai minunii de pe Tabor, veniți de dincolo de zare, sunt inversate. Pe pământ, atinşi de lumina cerească, se află Petru în dreapta, Iacob în stânga, îngenunchiați cu mâinile ridicate, iar în față tânărul apostol Ioan, căzut la pământ cu mâna dreaptă ridicată, în semn de uimire extatică”.
Icoana canonică:
„Munte cu trei vârfuri: în vârful cel din mijloc Hristos, cu haine albe [ca lumina), stând şi binecuvântând, şi împrejurul Lui lumină cu raze; în vârful cel din dreapta [proorocul] Moise, ținând tablele; iar în vârful cel de-a stânga, Ilie; și amândoi stand (plecati ca nişte slugi] cu rugăminte, privind către Hristos. Şi din jos de Hristos [trei apostoli]: Petru, Iacov şi Ioan [fratele lui), zăcând jos [pe brânci] cu fața la pământ suitându-se în sus ca uimiți.
Și dinapoi, pe o parte a muntelui, iarăşi Hristos, suindu-se cu cei trei apostoli şi ară tându-le vârful muntelui. Și de cealaltă parte a muntelui, iarăşi apostolii coborându-se cu frică şi uitându-se înapoi, și Hristos se coboară pe urma lor binecuvântându-i„.
În primul rând nu sunt 3 vârfuri, ci doar unul singur. Falșii Moise și Ilie sunt pictați eretic, izvorând din pământ asemenea duhului din lampă, iar de aici se poate deduce și negarea faptului că Sfântul Prooroc Ilie ar fi fost în Rai cu tot cu trup, ci doar cu sufletul și atunci tot în iad, în sânul lui Adam, alături de ceilalți sfinți veterotestamentari.
Cei doi au fețele lui Arsenie Boca, ceea ce nu trebuie să ne surprindă întrucât el se asemăna pe sine cu cei doi prooroci. Cu Sfântul Prooroc Moise, pictat necanonic cu cele două raze care-i ies din frunte, se asemăna prin faptul că ar fi vrut să-și ardă toate scrierile, iar cu Ilie prin faptul că susținea că el ar fi însăși reîncarnarea lui Ilie (ceea ce este greșit din toate punctele de vedere; chiar dacă fabulația nerușinată a reîncarnării ar fi adevărată, nu poate fi valabilă în acest caz pentru că Sfântul Prooroc Ilie nu a murit niciodată.
La Moise se poate adăuga că în original nu precizează nicăieri că ține tablele Legii (și acelea schimonosite de Arsenie Boca prin prezența simbolului ocult „Steaua lui David”, care nici măcar după teoriile rabinilor nu ar fi existat pe vremea lui Moise, acesta fiind atribuit lui Solomon) pentru că mesajul vine direct de la Tatăl.
Însă surpriza vine abia când ne uităm la chipul falsului hristos, care pare a fi chiar… Nil Dorobanțu, ucenicul lui Arsenie Boca.
De la privire, părul lung cu plete, barbă, chiar și forma degetelor și a corpului în general, până la indicii din viața acestora cum ar fi pseudoarhieria lui Nil și intervenția decisivă a lui Arsenie Boca în înșelarea acestui individ de către duhurile demonice, totul îndreptățește această ipoteză.
Apostolii la Arsenie Boca nu sunt pictați cu fețele în jos și nici cu adevărat înfricoșați, ci cu niște priviri teatrale, ca și cum lumina necreată (care nu prea există în pictura aceasta) ar fi o închipuire. Aici îl îndreptățește pe ereticul Varlaam de Calabria.
„În stânga:
Răstignirea Domnului: Pe crucea de lemn, al cărui vârf intră în cerul deschis sau deschide cerul și al cărei picior străpunge pământul zguduit și crăpat de cutremurul de pe Golgota, stă lisus Hristos pironit, cu capul fără cununa de spini, plecat spre dreapta, cu ochii deschişi, învelit la mijloc şi cu sângele curgând de pe frunte, de la mâini şi picioare, care picură peste craniul lui Adam, aflat întru adânc și încadrat în rotunde umbre întunecate. La dreapta Mântuitorului Hristos stă în picioare Maica Domnului priveghind, cu mâna dreaptă la pieptul îndurerat, iar la stânga Mântuitorului Hristos se află tânărul apostol şi evanghelist Ioan, cu mâna dreaptă spre inima la fel de îndurerată. În stânga imaginii, apare mâna dreaptă a sutaşului care-şi ţine coiful roman, după ce şi-a descoperit capul în semn de închinare, asemenea celor douăzeci şi patru de bătrâni, de mai târziu, din Apocalipsă (Apocalipsă 4,10).
Fondul este stăpânit de un cer amestecat între senin şi furtunos. În dreapta se află nori luminoşi ale căror umbre întunecate se pierd pentru totdeauna după „întunericul cel de trei ceasuri” (Marcu 15,33). Deasupra cercului pământului, un fulger alb despică orizontul înroşit ca un asfinţit sau un nou răsărit”.
Despre această batjocorire a Sfintei Învierii lui Hristos se vorbește mai pe larg aici. Ceea ce trebuie să reținem de acolo este că Arsenie Boca l-a pictat pe falsul hristos cu trup eteric, împotriva învățăturilor Sinodului al V-lea Ecumenic, dar în conformitate cu antroposofia lui Rudolf Steiner.
„Adormirea Maicii Domnului: Pe un pat-sicriu înălțat și împodobit cu acopereminte, având căpătâiul cu flori de cusătură românească şi străjuit de sfinții apostoli şi femei cucernice, odihneşte trupul Maicii Domnului înveșmântat în roşu-mov închis, cu o stea deasupra frunții și pe umeri, având ochii închişi şi mâinile împreunate. Sfântul apostol Petru se află la căpătâi cu cădelnița, sfântul apostol şi evanghelist Ioan la picioare, iar sfântul apostol Pavel vine aducând cu sine sulurile epistolelor în brațe. În planul din față, se află îngerul Domnului cu sabia de foc în dreapta şi cu o lumânare în stânga, după ce a tăiat mâinile necredinciosului care au rămas lângă acoperemânt, în vreme ce acesta cade îngrozit la pământ. Un alt sfânt apostol, Jacob fratele Domnului citeşte de pe un sul la căpătâiul Maicii Domnului. La orizont apar zidurile cu creneluri ale cetății sfinte şi scări suitoare spre cer. Deasupra în prim-plan Îl vedem pe Mântuitorul Hristos învăluit în nimb, cu veșmânt alb- violet, primind pe brațul stâng, în alb, sufletul Născătoarei de Dumnezeu şi privind iubitor spre trupul Ei preacurat, care avea să fie ridicat la cer. Deasupra veghează un serafim cu şase aripi”.
La pagina 139 din „Erminia picturii bizantine” spune:
„Casă şi în mijloc Prea Sfânta Fecioară zăcând fără suflare, întinsă pe pat, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii. Și de o parte şi alta a patului, sfesnice cu faclii aprinse. Și înaintea patului un evreu [anume lefonias], cu mâinile tăiate şi spânzurate de pat, iar înaintea lui un înger cu sabia goală. Și la picioarele ei apostolul Petru tămâind cu cădelniță, iar la capul ei apostolul Pavel și loan Teologul, sărutând-o, şi împrejur ceilalți apostoli şi sfinți ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei, ținând în mâini Evanghelii; şi femei plângând. Și deasupra ei Hristos, cu haine albe, ținând sufletul ei (ca un prunc înfăşat) în brațele Lui. Şi împrejurul Lui lumină multă și mulțime de îngeri. Și sus în văzduh, iarăşi cei doisprezece apostoli venind pe nori [de la marginile lumii]. Și la dreapta casei, Ioan Damaschin, ținând o hârtie, zice:,,După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul.” Și la marginea de-a stânga casei, Cosma Melodul, ținând în mână o hârtie, zice: Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică [, ştiindu-te]”„.
Din nou Boca nu pictează casă, ci în incinta Templului din Ierusalim, cu Zidul Plângerii în spate.
La Boca se pune prea mult accentul pe durerea trupească a evreului necredincios și pe sabia de foc (care am lămurit deja că nu aparține îngerilor de rând sau arhanghelilor, ci serafimilor; de asemenea, având în vedere că lumânarea e mai lungă decât sabia, s-ar putea numi și „cuțitașul de foc”).
La Boca falșii Pavel și Ioan nu dau nicio sărutare.
Arhierei se văd clar doar doi, dar se vede în colțul din stânga și un cardinal roman.
Femeile nu se văd la Arsenie Boca unde sunt, deși apar în descrierea lui Daniil Stoenescu. Poate sunt prea greu de recunoscut din pricina androginității tuturor personalităților pictate de Arsenie sau al chipului comun.
Falsul hristos este, din nou, eteric, dar interesantă este și ipostaza falsei prunce, care stă cu părul despletit.
De Sfinții Ioan Damaschin și Cosma Melodul nu se poate spune nimic din moment ce lipsesc cu desăvârșire.
„La intrarea în sfânta biserică de la Drăgănescu, pe tavanul pronaosului este reprezentat sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului ca un tânăr, binecuvântând cu dreapta, şi având capul descoperit. Sfântul Ioan este îmbrăcat în veşmânt verde deschis și în haină din păr de cămilă, cu aripi în raze şi curcubeu, iar în aureola sa se împletesc linii şi flori. În mâna stângă ține tipsia Irodiadei cu propriul său cap, transparent şi înaureolat, cu ochii închişi. Fondul picturii este albastru cu ornamente în colțuri. Personal sunt convins că imaginea şi chipul sfântului Ioan Botezătorul ascunde și trădează autoportretul Părintelui Arsenie Boca” (Sursa: †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 86-99).
Aici se vede cel mai clar că Arsenie Boca avea nerușinarea de a se picta pe sine în locul sfinților, lucru confirmat până și de Daniil Stoenescu. Însă despre aceasta spune foarte clar Sinodul al VII-lea Ecumenic:
Dar să vedem ce au de zis Sfinții Părinți despre aceasta:
„Însă fiindcă Grigorie episcopul Pisinuntei a zis în Sfântul al 7-lea sobor, că adunarea Apostolilor ceea ce s-a făcut în Antiohia (din nouă canoane ale sale, care se află în biblioteca Cezareei Palestinei ce se făcuse de mucenicul Pamfil, precum însemnează apusenii) în canonul său al 8-lea au rânduit a nu se mai amăgi întru idoli cei ce se mântuiesc, ci împotrivă să închipuiască Dumnezeu bărbătescul și preacuratul chip al lui Hristos. Pe acest canon al Apostolilor zic, îl primim, și pentru că soborul al 7-lea l-au primit, și pentru că se conglăsuiește, cu vechile istorii. […]
Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate„ ( Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007).
