„Pe bolta sfântului Altar – și a cerului este reprezentat, conform revelației sfântului prooroc Daniel 7,9,,,Cel vechi de zile… Carele făcu pe om” – creația – Dumnezeu Tatăl cu aureola triunghiulară binecuvântând cu amândouă Mâinile, care preînchipuiesc pe Dumnezeul Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt, în culori şi nuanțe transparente, deschise, luminoase. „Taina ochilor” care te privesc în orice loc şi din orice direcție, exprimă atotprezenţa şi atotştiinţa Sa dumnezeiască. Dumnezeu Tatăl este înconjurat de doi serafimi. Lumina harului Sfântului Duh se revarsă în raze și unde, sub forma unui elipsoid care o învăluie pe Maica Domnului – DEISIS-care şade pe Tronul măririi ca o Împărăteasă a cerului şi a pământului şi ca o Mireasă a lui Dumnezeu, cu Pruncul Iisus Hristos pe brațul stâng, înconjurată atât Maica Domnului cât şi Mântuitorul de linia cuvintelor care continuă primul text:,,Cel vechi de zile… Carele făcu pre om… Carele pentru noi oamenii s-a făcut Om” şi care exprimă Întruparea Domnului la „plinirea vremii” (Galateni 4,4). Dedesubt se află un covor tradiţional cu motive ornamentale româneşti, ca,,aşternut al picioarelor Domnului” (Matei 5,35)”. (†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 19-47)
În primul rând nu-L poți reprezenta pe Cel pe Care doar Fiul L-a văzut. Din start orice reprezentare a lui Dumnezeu Tatăl este eretică.
Cu atât mai eretică este explicația pe care o dă Preasfințitul Daniil, care spune că cele două mâini are mincinosului „Tată” i-ar reprezenta pe Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Mâna este un simbol al lucrării și este asemenea unei unelte, iar a spune că Fiul și Duhul Sfânt sunt uneltele Tatălui este o erezie de factură ariană. Despre aceasta spune Sfântul Atanasie cel Mare:
„Dar voi, arienilor, aducându-vă aminte de cuvintele voas tre, spuneţi: „Cel ce este a avut nevoie de cel ce nu era pentru crearea tuturor, sau a avut nevoie de cel ce era?”64 Căci ați spus: şi a pregătit pe Fiul ca unealtă din nimic, ca prin El să facă toate”. Care e, deci, mai înalt? Cel ce are nevoie sau cel ce împlineşte o nevoie? Sau ambele care-şi împlinesc una alteia ceea ce le lipseşte? Voi, zicând acestea, arătați o mai mare slăbiciune a celui ce-şi procură o unealtă, dacă n-a putut face toate singur, ci şi-a inventat din afară o unealtă, ca un tâmplar sau ca un constructor de corăbii, care nu pot face nimic fără o secure sau fără fierăstrău. Deci ce e mai contrar credinței ca aceasta? Dar la ce mai trebuie să zăbovim în aceste întrebări nefolositoare, când ajung cele spuse înainte pentru a arăta că toate ale lor sunt numai o fantezie?
[…]
64. A avea nevoie de ceea ce nu este pentru a crea e un mod de a vorbi. Pentru că aceasta nu înseamnă a avea nevoie de ceva; nu înseam- nă slăbiciune. Numai a avea nevoie de ceva existent pentru a face ceva înseamnă o limită în putere. Dar în felul cum puneau arienii problema se implica un fel de dualism, sau o nedesăvârşire a lui Dumnezeu, un fel de punere în egalitate a ceea ce este El şi ceea ce face. Face ceva pentru că are nevoie, deci e supus unei legi. Face ceva, pentru a se completa”(Sfântul Atanasie cel Mare, „Cuvânt împotriva elinilor – Tratat despre întruparea Cuvântului – Trei cuvinte împotriva arienilor”, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, pagina 277).
Cu atât mai grav este că Arsenie Boca nu atribuie această hulă doar Tatălui și Fiului, ci și Sfântului Duh, pe Care-L pune în aceeași ipostază de unealtă ca și pe Fiul. Deci iată erezia lui Arie.
Însă erezia nu se oprește doar aici. Triunghiul este un simbol al masoneriei, iar după cum spune și Daniil Stoenescu, face referire la „ochiul atotvăzător”, un simbol preluat de masoni din mitologiile păgâne din Orient (în special sumeriană și hindusă).
