„În partea stângă a absidei sfântului Altar este reprezentată,,Liturghia Arhierească”, cosmică și neîncetată, cerească şi pământească. Mântuitorul Iisus Hristos în veşmânt alb transparent, izvorăşte lumină dumnezeiască, binecuvântând cu amândouă mâinile şi fiind înconjurat de doi serafimi. Pe sfânta Masă sau dumnezeiescul Prestol se află sfânta Evanghelie, sfântul antimis, sfântul potir, sfântul disc cu sfântul Agnet, sfânta cruce, un sfeşnic cu trei lumânări, simbol al Preasfintei Treimi şi sfântul chivot în chipul Bisericii. Împrejurul sfintei Mese stau îngenunchiați, înclinaţi sau în picioare și cu capetele plecate, în ceasul suprem al Prefacerii euharistice, sfinţii şi sfințiții arhierei și slujitori ai soborului ceresc şi pământesc, având în mijloc ca protos pe sfântul apostol Iacob al Ierusalimului, îngenunchiat şi cu capul plecat pe marginea sfintei Mese. La rândul lui, sfântul apostol Iacob este înconjurat de alți unsprezece slujitori: sfântul Spiridon al Trimitundei, sfântul ierarh Nicolae din Mira Lichiei, sf. Ioan cel Milostiv al Alexandriei, Ulfilas, episcopul Goților, în picioare, sf. Atanasie cel Mare şi sf. Ioan Gură de Aur, înclinaţi, sf. Policarp al Smirnei, sf. Vasile cel Mare, doi diaconi îngenunchiați, cu spatele spre privitor și alți trei sfinți fără nume.
Deasupra sfintei Liturghii Arhiereşti – care vrea să ne arate prezența reală şi nevăzută a Mântuitorului Iisus Hristos la fiecare sfântă şi dumnezeiască Liturghie, de la Cina cea de Taină până la Parusie sau A Doua Sa Venire – sunt înscrise cuvintele:,,Iată Eu cu voi sunt – Trup şi Sânge – în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28,20). În marginile de deasupra putem vedea întuneric şi lumină, explozii, fulgere, umbre, revărsări de apă, cataclisme şi flăcări de foc, care exprimă,începutul durerilor” (Matei 24,8) din,,zilele cele mai de pe urmă” (†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești „O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 19-47).
Se remarcă, în primul rând, că Hristos este pictat androgin (sau eventual hippiot) și eteric, în manieră păgână, în condițiile în care Sinodul al V-lea Ecumenic anatemizează pe cei ce cred în trupuri eterice. Androginia demonstrează că Arsenie Boca vedea desăvârșirea ca pe ceva trupesc.
Așa-zisul disc de pe Sfântul Altar este mai degrabă o farfurie, iar de pe acesta lipsesc miridele. Chivotul seamănă cu fosta biserică Sfânta Sofia din Constantinopol.
Sfinții sunt pictați toți cu chipul lui Arsenie Boca, afară de ereticul Wulfila și posibil de sfinții fără nume care stau cu spatele (alt act anticanonic). La fel de anticanonic este și statul în genunchi la Sfânta Liturghie, condamnat de Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic.
Podeaua este mai degrabă specifică unui templu masonic.
Din punctul meu de vedere acest tablou (căci nu se poate numi altcumva) este o reprezentare a viziunii ecumeniste a lui Arsenie Boca și a decăderii omenirii de la sfârșitul lumii. Această idee este întărită de binecuvântarea de către mincinosul Hristos a unirii cu ereticii (Wulfila, totodată simbol al pervertirii Crezului, acela fiind semiarian) de către masonerie (podeaua), ducând astfel la un ritual liturgic pervertit (lipsa miridelor, care nu există la papistași sau alți eretici, precum și aspectul precar al discului) și o Biserică decăzută (Sfânta Sofia din Constantinopol), cauzând astfel urgia sau posibil fiind cauzate de o urgie (întruchipată de prigoana atee spre exemplu, cum a fost în vremea Sfântului Marcu al Efesului cu mahomedanii) care a determinat reacția catastrofală a ecumenismului, însă care doar L-a supărat și mai tare pe Dumnezeu.
