„Înainte de a mă duce la mănăstire auzisem… era o...
Citește despre viața ereziile faptele cărțile pictura lui Arsenie Boca

Falsul arhidiacon Ștefan – stafia aflată în transă demonică
Pseudo-arhidiaconul pictat de Arsenie Boca nu are nici Papalitra care se numește și Garrara (rotundă tundere a părului din creștetul capului), se unduiește ca la un dans în care este absent, cădelnița o ține cu neglijență și privirea o are de om distrat și visător. Adevăratul Arhidiacon Ștefan este pătruns de înțelepciune (cum suntem învățați din Faptele Apostolilor, dar și din privirea lui isteață din Sfintele Icoane), dar și de cuvioșia slujirii, care îl arată a fi cu frică și cutremur pentru mărturisirea lui Dumnezeu. Vizualizări: 225

Sfântul Nicolae Cabasila pictat ca episcop – încă o dovadă că vedeniile l-au mințit pe Arsenie Boca
Sfântul Nicolae Cabasilla (1319/23 – 1391) a fost un scriitor laic [deci nu un episcop – n.n.], teolog și mistic sacramental bizantin, apropiat al împăratului Ioan VI Cantacuzino, împreună cu care s-a retras la mănăstire. În disputa isihastă a ținut partea monahilor din Muntele Athos, deși a preferat să urmeze o cale spirituală mai puțin mistică decât doctrina energiilor necreate. Nicolae Cabasila este un sfânt al Bisericii Ortodoxe și este comemorat pe data de 20 iunie. Se înțelege că pe vremea aceea Arsenie Boca nu prea era documentat, poate și alți teologi făceau aceași greșeală, dar dacă picta după vedenii (cum

Arsenie Boca pictează îngeri și sfinți cu minijupă
Cel din stânga se vede că este un fost înger căzut în tristețea mândriei. A rămas și fără ițari, și fără mâneci, și fără picioare. Cel din a doua fotografie din stânga, poate se credea și el un înger, în loc de nimb având bască, în loc de aripi având fular, în loc de mantie având rucsac. Dar și din această fotografie se vede că era căzut. După cum din a treia fotografie se vede că dacă ar fi vrut să îmbrace picioarele îngerului, ar fi știut să o facă. Asta înseamnă că nu a vrut, pentru că… așa i

Arsenie Boca îl pictează pe Sfântul Mucenic Nestor în lenjerie intimă
Se observă cu ochiul liber cât de dizgrațioase erau vedeniile cu fantome, puse pe seama așa-zișilor sfinți, și ce frumusețe au Sfintele Icoane, numai punând una lângă alta biruința Sfântului Mucenic Nestor asupra lui Lie. Vizualizări: 272

Arsenie Boca pictează un demon hipnotizator în locul Sfântului Mucenic Nicolae Oprea
În Rusia, într-un apartament oraș în Nizhnevartovsk (regiunea Tyumen), pe 09.12.1996 la ziua sa de naștere, Andrei a fost fotografiat cu bunicul său. Televizorul era închis, dar priviți ce a apărut în fotografie: Monahii de la Lavra Poceav și-au dat seama că este vorba de un diavol hipnotizator ce lucrează prin televizor și au pus la pangar fotografia spre avertizarea închinătorilor. În realitate acesta este un mare semnal de alarmă, fiindcă am depistat acum cine i se prezentau drept Sfinți, în vedenii, pictorului îngropat la Prislop. Nu numai atât, dar acesta ne dezvăluie că Arsenie Boca primea înșelarea ca și

Arsenie Boca batjocorește chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
La stânga, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la dreapta Tom Selleck, la centru? În nici o Sfântă Icoană nu l-am văzut pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pictat batjocoritor cu mustață. Vizualizări: 244
Cristian Creștin Ortodox
Discuții Youtube live privind Canonizarea lui Arsenie Boca de la Prislop - realizator Cristian Chița Facebook
