Canonizarea lui Arsenie Boca de la Prislop

Ajuns la mănăstire, am văzut, în cele din urmă, grupul mare de tineri, băieți și fete, toți studenți, care formau un cerc de sute de persoane, în livada mănăstirii, în jurul unui mamelon. Pe acela stătea, ca pe un scaun, un bărbat tânăr, extrem de frumos, îmbrăcat cu o sutană albă din lână de miel și încins cu o curea lată de piele neagră, pe care era o cataramă cu un X mare pe ea. Părul era negru lucitor, cu o barbă relativ mică, totul încadrând o figură frumoasă, din care țâșneau două jeturi ca de laser, din ochii de

Și, când a zis Drăgănescu, a trecut un om pe drum. Era inginerul agronom de la CAP-ul de pe vremea aceea și îl chema neîntâmplător sau întâmplător Drăgănescu, Era numele de familie al omului, ca un document al puterii de pătrundere a Părintelui! Sunt convinsă că avea acces la ce nu putem pătrunde încă sau nu ne facem timp să cercetăm tărâmul acela. Inginerul a spus ceva, s-a legat de Părintele. Eu, când l-am văzut pe inginer, am zis: Nu îmi mai spuneți nimic, că mă vede și mă poate spune la cineva! Părintele era cu spatele la drum și

Iar în momentul în care m-a întrebat dacă vreau să aleg să slujesc Cerul și să fac parte din Biserica Luptătoare, a zis: Dar pentru asta trebuie să mănânci ce trimite duhul Bisericii din Efes. [Aici Arsenie Boca vorbește apocaliptic, vrând să-i smulgă consimțământul să-i poată trimite o putere diavolească, sub masca unei mâncări duhovnicești, care să o stăpânească și să-i schimbe toată viața în slujba popularității mișcării de la Prislop. Probabil era obișnuit cu astfel de vedenii, fiindcă răstălmăcirea apocalipsei este cea mai frecventă lucrare de înșelare – n.n.] Și întrebarea mea a mai fost, acolo, la poartă: «Bine,

Și dintr-o dată mi-a spus: Acum nu mă atinge! Așteaptă puțin! S-a lăsat ușor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a vibrat puțin și am crezut că a leșinat. Vibrația respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care trebuie să-i zgâlțâi ca să își revină. […] A stat așa, o vreme, nemișcat, vibrând, după care a surâs, dintr-o dată, și a zis: Nu e cazul! Am avut puțină treabă! Ce treabă a avut am înțeles după ce ne-am întors cu Părintele, când am ajuns la femeia care cântă la strană aici și care

Întrebarea a venit apoi: Ce dorești să faci în viață? Am zis: «Să-L slujesc pe Dumnezeu!» «Cum? Că pe Dumnezeu Îl poți sluji în mai multe forme. Ce crezi tu că vrei să faci?» «Păi, să am grijă de familie. Să am grijă de bătrâni…» […] Și am spus, am cerut să facă ce vrea Domnul cu viața mea. [iar un cuvânt foarte frumos – n.n.] Și mereu zicea Părintele: Dar crezi în Cer? Până la Dumnezeu te mănâncă Sfinții! [ce cuvânt diavolesc, specific ateilor! De altfel și copila a reacționat corect – n.n.] Și-atunci îmi amintesc că am avut